când

oglinda îmi răspunse nu ești cea mai frumoasă din țară

tu mă păcăleai că sunt, mă sărutai pe buze, pe gât, pe sân

soarele făcea ca toate florile să se deschidă, ca întreaga noastră grădină să înflorească

moliciunea sufletului reunit ne înalță pe amândoi peste marginile universului

fiecare fir de păr se transforma într-un șarpe, ca o meduză te învăluiam

te strângeam, formam un spațiu protector pentru tine, ca un uter

te-ntrebam cum e să te odihnești în uterul iubitei, ce origini îți vei inventa

îți șopteam tandru că e bine să stai atât de aproape de sufletul meu, atât de cald.

acum părul a redevenit păr, pentru tine nu am reușit să păcălesc natura

mi-a fost uterul plin cu două suflete, unul brunet, altul blond, tu nu ai încăput.

ochiul meu urmărește firul leneș al fumului de țigară, chiar dacă nici eu, nici tu, nu fumăm. așa e clișeul. măcar urmărim amândoi un singur lucru. apoi ne iubim din nou. ai încercat să înveți oglinda să spună și altceva. și iar ne-am iubit. E atâta timp de când...