Iulian Sgarcitu

doar eu copilul de acum de oricând de oriunde am oprit timpul astãzi aici în sufletul meu uite şi acea mare pierdutã prin mine este încã prinsã într-un colţ de rãsãrit şi-n altul

luminile acelea nemaivăzute jucându-se pe frunțile noastre lipite de limbile curgătoare ale orologiului subacvatic talismanul tău portocaliu înlănțuind orele neștiute ale pietrelor inorogul meu

Umbra vântului cădea pe un colț de lună spartă Din pocal vinul cerșea mângâierea de bacantă Un pumnal înfipt în cer sângera cu nori pe zări Grațios ne contopea, lin, un timp de

Am visat că pietrele își vorbeau într-o limbă cunoscută. Intelepte, purtând amintirile a miliarde și miliarde de ani . Pietrele nu sunt guralive deși ar avea atâtea de spus. Vorbesc

Ne fu tembel destinul și pe dos De am simțit cuțitul pân’ la os ! În cursa noastră lină spre lumină Nu am putut afla cine-i de vină. Ne fu temeinic gândul în mai bine Dar am avut noroc doar de

Pacea nopții pacea îngerilor pacea copilăriei mele se întorc cu aceleași călăuze pe care le-am iubit dintotdeauna Visez, și Dumnezeu mă poartă de mână prin lumile Sale. Zâmbesc

Două pisici negre priveau în sus așteptând să cadă Din norii albi și pufoși măcar un fulg scremut de zăpadă Era în amurg de vară , pe un acoperiș încins de casă Exact în aceeași zi când,

era o frumoasă domnișoară vecina mea îmi înfunda zilnic cu bețe de chibrit toate încuietorile și în timp ce eu mă învârteam nervos neputând descuia ea ieșea absolut întâmplător, mă privea

gemând cuvintele cangrenoase, blestemate ca niște cranii rânjind sfărâmandu-se unul de altul aranjate, permutate, combinate- autorul nu iartă nimic sensurile se deschid apocaliptic, scapă

nu te mai aștepta nimeni dezlipindu-și liniile din palme peste nisipul fierbinte al neliniștii strecurându-se pe sub valuri îți purtai iarăși bătrânețea de mână ca pe o iubită

Omul, prin lume vremelnică trecere … Neliniștea , Þi-a dat formă și chip Iar Terra Þărâna din care-ai ieșit Jupiter Focul din spirit a pus Saturn Nume și timp a adus . Cale

Ora 11, intr-un autobuz din cele noi, achizitionate de curand de consiliul local , curat, aerisit, scaune -aproape toate ocupate cu pasageri, controlor de bilete privind ganditor prin geamurile

Liniștea din camera secretă a globului de cristal Singurătatea călăuzei în așteptarea chemării Fumul albăstriu învăluind sclipirea privirii Magia puterii și a viitorului fără taine Licărul

Suntem orbii ce numără frunze Legați cu basmale de sânge la ochi , Ne arde-ntunericul ca un deochi Respirând sacadat în tăceri netraduse. Suntem orbii ce numără frunze Nesfârșite păduri

De ce copacii înnoptează cu frunzele înspre amiază Și peste ochii tăi coboară, cuminți, din ploile de toamnă Tristeți de păsări călătoare, ce astăzi nu mai pot să zboare Plângând în roșu

MAXIME SI MINIME DESPRE FEMEI - DRAGOSTE – CASATORIE (din colectia Prof.dr.ing. Valeriu Damian ) 1. Diferența dintre o soție si o muscă: musca te enervează doar vara! 2. În dragoste,

Ma apropii de oameni cu intelegere si cu dorinta de a insemna ceva in devenirea lor. Nu am harul divin al clarvazatorilor ce urca pe cerul noptilor albe stelele descatusarii sufletesti . Am

Aș vrea să te mai privesc, Să simt căldura ta cum coace merele verzi Însă nu pot călca pe pământul acesta de lângă tine, De unde se vede marea și cerul e mai limpede . Rămân nemișcat până când

In dimineata zilei de 5 mai , zi intunecata , umeda si cetoasa , in jurul orei 8 si jumatate , langa intrarea in sediului Biroului Electoral Central astepta un preot corpolent cu o barba bogata

Iubire urbana tropind prin ploaie cu mobilul inchis Asteptand zadarnic in buricul capcana diamantul promis Un e-mail de la tine am primit, nu e bine, Tocmai hat, din Madrid. Vei ajunge pe

Pentru calatorul care poposeste in Braila si nimereste sa mearga cu unul din numeroasele maxi –taxi private, il asteapta nenumarate clipe -desprinse parca dintr-un film horror sau, in cel mai bun

Marea călătorie se amână de câteva milenii Oameni de nicăieri se înghesuie în pustiul secundelor Ademenite mereu de rătăcite neliniști Gândurile cad sfârșite în cavoul cuvintelor. Nu ne mai

Toamna e aici, dintotdeauna in mine Zidita in lumina unui soare apus, Ii port revarsarea de clipe senine... Nevoia de toamna - sentiment netradus .

Dintr-o margine de cer Învelită-n noaptea rece O fetiță părăsită, Roiuri de sclipiri culege. Și din umbra unui gând La un capăt trist de soartă O păpușă strânge blând Sub o lacrimă