Poezie
Alice, next door
1 min lectură·
Mediu
era o frumoasă domnișoară vecina mea
îmi înfunda zilnic cu bețe de chibrit
toate încuietorile
și în timp ce eu mă învârteam nervos
neputând descuia
ea ieșea absolut întâmplător, mă privea tandră
spunându-mi că îl citește pe Proust
că îi plac cutremurele și acele de ceasornic
îmi lua mâna ducând-o la piept să îi simt ticăitul inimii
și mă invita să ne plimbăm cu liftul între parter și etajul 18
până când sosea iubitul ei pe care nu il chemase nimeni
mai apăreau și niște oameni, din ușile lor metalice
treceau pe holurile întunecate privindu-ne nostalgic
ca o dovadă a sentimentelor noastre
îngroziți ne prefăceam că nu observăm
deși eram conștienți de ce se întâmplă
dar în avalanșa aceea a simțurilor
nu își mai afla loc ecoul amintirilor
priveam ținându-ne de mână
cum se nășteau din noi cascade de fluturi multicolori
trecând prin porțile ferecate ale acelor iluzii fără sfârșit
cuvintele se topeau în urma noastră
umbrele ni se dezlipeau de pe ziduri
nimeni nu își mai poate aminti
după atâta timp
dacă trupurile noastre
îngropate în acel morman
de dărâmături fumegânde
au mai fost găsite
014441
0
IG