Iulia Elize

Domnule Diaconescu, eu zic că ați greșit pagina. Dacă tot vreți să realizați exerciții de ambiguitate, vă rog fiți puțin mai atent unde. Cu toată amabilitatea!

Chiar m-a bucurat și m-a impresionat gestul cu pricina!

Mulțumesc pentru răspunsul original și frumos :) Mulțumesc pentru gestul frumos! :) Asta este, poeții compun, lutul lor este cuvântul, dar uneori simt că și lutul se mai termină, și așteaptă atunci perseide reale și, desigur, multă dragoste, ca oricare. E doar un poem, un scriitor poate scrie pe 100 de teme...

Mulțumesc din suflet, Răzvan. Ai un nume pe care îl îndrăgesc mult, e fratele meu bun. Te mai aștept și cu altă ocazie.

și eu zic să fie frumoase, toate drumurile, domnule Pașa! mai ales al dvs.! și eu zic același lucru, credeți-mă! din păcate, acest lucru este discutabil și pus sub semnul întrebării pentru unele drumuri, mă refer nițel la mine, dar intru în off-topic, mi-aș dori doar ca ”unde dai și unde crapă” acela să nu fi apărut niciodată deasupra comentariului dvs.!

toate cele bune!

să fiu sinceră, nu am dat de cap-coada poemului, în sensul că nu l-am priceput, nu i-am sesizat esența. e un talmeș-balmeș de la cap-coadă, și nu am sesizat, ce legătură are gâtul lebedei, cu învâtirea (alfabetul ei), înjurăturile, apoi scriptura miresei, bisturiul prin beregată (oare prin beregata lebedei?, ca să încerc o conexiune), piatra ”mângâie” obrazul ”obrazul de mai târziu”, mai devreme obrazul nu exista?, ”lasă dimineața împușcată din pat”? cu ce? poate cu bisturiul de dinainte?; ”lasă totul să îți intre în burtă în sex pătimaș”, asta mai înțeleg, ”și du-te să rodești o casă” - e singura idee coerentă, gen ”Carla's dreams”, adică cu patos, dar ce legătură are cu restul, această foarte plastică imagine? și magistrală, de altfel? nu realizați, totuși, că e un poem nereușit?

un text bun, de pus cip (led luminescent) la capătul lui. sesizez ironia fină, ținta totuși clară, antigrafomanie și anti superficialitate, care pe mulți ne încearcă. continuați pe acest drum frumos, e bine!

Mulțumesc, Paul. Tu știi că mai cochetez și cu poezia clasică, aici ritmul e asemănător, am încercat să îl țin. Poate mai scriu așa, în stilul acesta, sper, nu știu. Am în minte o grămadă de lucruri, dar nu le pot face față la toate... Cred că scriitorii, dacă mă pot numi, oare?, așa, ar trebui să aibă cel puțin două vieți. :)

Vă mulțumesc nespus pentru cuvinte, sunt foarte frumoase, neașteptat de mari pentru mine ca scriitor și ca simțitor-om, care acum receptează. Mărturisesc, m-am gândit la un moment dat la o colaborare cu un muzician, dar... nu l-am găsit, ori nu m-a găsit, așa a fost să fie. Până la urmă, poezia rămâne poezie, și când bucură, atunci ea și-a găsit rostul și scopul, eu așa zic, așa cred. Cu tot respectul!

mi-a plăcut poemul cu pricina, sau cum să îi spun acestei poezii-circulare, sperând că nu greșesc să o asemuiesc unei construcții rotunde, suficientă sieși, fără cuvinte în plus, ori în minus?

are de fapt o anumită gravitate, certă, și o anumită inteligență a versului, care nu depinde de metaforă. Are o frumusețe care este acolo, fără a fi limitată de puținătatea mijloacelor metaforice, ceea ce este foarte mult, ca reușită poetică.

Mai departe, citez din partea a doua a poemului:

”și gândul din gelozie
a părăsit călărețul
iar calul a transportat corpul gol la destinație
și toți ceilalți au aruncat și ei
câte un pumn de pământ”

Înainte de primul vers citat, aș fi văzut delimitarea, asta ca să despart (dacă se poate) dpdv logic poemul. Oricum, este integru și complet, și fără delimitarea aceea, pe care am nuanțat-o doar la nivel de decriptare. Și cu atâta frumusețe conceptuală, de profunzime! Nu m-am putut abține să nu scriu pe marginea poemului, am fost destul de prezentă pe site în ultima vreme, și mi se părea că nu prea mai am nimic de spus, că exagerez, și că aș obosi, însă nu m-am putut înfrâna să nu mă opresc aici, acum. Felicitări, domnule, și să ne mai fericiți! E o încântare să vă citesc! ...aș fi donat stele în șir, pentru acest poem. Este o perlă. Aș fi spus bijuterie, dar de obicei bijuteriile presupun artificii scumpe, pe când aici e vorba de o inteligență a simplității.


cu felicitări,


Iulia

Până la urmă, nu știu cum e titlul, bun, rău, Ottilia, dar sper că e mai bine :)

mulțumesc Ottilia, pentru păreri și aprecierile deosebite, o să modific textul, titlul. Încadrasem textul la personale, și de aceea păstrasem titlul acela, cam neinspirat. Oricum, mă gândisem să îl modific, probabil febra conceperii era de vină, de aceea l-am ales. Mă bucur că ai trecut, că mai scrii, că ești aproape.

Mulțumiri,

Iulia

Mulțumesc! Poemul cu pricina este de fapt construit, la debut, pe ideea genezei, cum s-ar vedea de fapt în prima strofă. Nu știu în ce măsură o să fiu judecată pentru introducerea simbolurilor biblice, dar pot spune, conexial, că ideea de nuntă cosmică nu îmi pare una inabordabilă, la nivel de mit. Așa cum Iisus a fost pe pământ, acum 2000 de ani, Mirele lumii fără mireasă, la fel de bine există și ideea de Adam și Eva primordiali. Pentru că ce poate să împingă mai mult un univers, afară din divin, decât o nuntire extraordinară, în plan mitic. Aceeași idee de nuntă cosmică se regăsește de fapt și în Miorița, cumva voalat: ”Să le spui curat/ Că m-am însurat /Cu-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă; /Că la nunta mea /A căzut o stea; /Soarele și luna /Mi-au ținut cununa./Brazi și paltinași /I-am avut nuntași, /Preoți, munții mari,/ Paseri, lăutari, /Păserele mii,/Și stele făclii! Dacă în popor apare o nuntă de o asemenea avergură, atunci poate nu greșim dacă ne gândim la o posibilă mireasă extraordinară, la nivel de mit. Desigur, ideea este foarte permisivă, și mi-am permis și eu să o dezvolt. Și am mai dezvoltat-o (mărturisesc) și într-una din cărțile mele, anume chiar în cartea cu care am debutat.

Nu știu în ce măsură am reușit să subliniez ceea ce am vrut, poate ar trebui să explic și mai mult, dpdv mitic, mă opresc însă aici, pentru că cred că aș lua o pâine celor care citesc și vor și să facă puțină critică pe marginea versurilor. Dacă textul a plăcut, nu pot decât să mă bucur și să mulțumesc pentru surpriza dublă care s-a arătat pe marginea acestui text. Vă mulțumesc așadar, doamnă Enea Gela, mulțumesc și editorilor! Mă bucur că textul a răzbătut astfel!


Cu apreciere,

Iulia Elize

Mi-a plăcut. Mai ales acel ”liniștită și obosită să adorm în inima ta...” este foarte expresiv, pe sub cireși. Remarc limbajul voit mai strict, mai ciuntit de un (im)posibil balast, și un stil care se adaptează perfect temei. ”Aerul” acela ”din gene” și pașii pe drum să vă fie lin și petalele să vă călăuzească și pe mai departe, pe aleile cele line ale poeziei, ”ne vom găsi odihna și o lungă tăcere în care să putem zâmbi, să putem adormi”.

Las și un semn de apreciere, sper că poemul de mai sus să placă și celorlalți, sper să fie descoperit și de ceilalți!

Am găsit aici, în primul rând, un text sensibil, dar și unul foarte bine scris. Câteodată scriitorul care alege să își dăruiască poemul său (sau de ce nu, și proza) din sensibilitatea lui, din ceea ce are el mai sensibil și mai frumos, poate naște riscul să nu adune atât de mult, calitativ. Din cauza sensibilității, care primează, care face legea și dictează un anumit traiect scriiturii. Aici nu este cazul, sensibilitatea este dublată de o scriitură frumoasă și matură. Pentru acest melanj deosebit, și foarte frumos, până la urmă, las cu drag steaua mea.


Cu bine, cu bun,


Iulia

Felicitări, domnule Teodor Dume, pentru această frumoasă realizare! Sunt sigură că este o carte pe măsură! Orice scriitor este mândru de realizările lui, îmi aduc și eu cu drag aminte de prima mea carte, și apoi de celelalte, sunt emoții deosebite... Frumos! Ne bucurăm de fiece realizare, așa suntem noi oamenii, suntem făcuți să ne bucurăm și să ne legăm de ele, (aproape) ca de niște copii!


Aprind, să se vadă!

Și mie mi-a plăcut. Emoția este atât de vulnerabilă, ține într-însa secretul secundei, cele câteva clipiri de gene... cele câteva bătăi ale inimii cât durează, cât mai ține...


Frumos!

Remarc o rețetă despre cum se poate imagina, în proză, pe marginea unei idei care ține de absurd. Despre cum se poate construi, de la cea mai simplă idee fantasmatică, aici - oceanul din podul casei. Am remarcat imaginația debordantă a pasajului, foarte simpatic și expresiv, de altfel!

Nu cred că s-ar putea spune că e ușor să scrii așa. E chiar ... complicat, altfel riști ridicolul, dacă exploatezi ideea într-un mod greșit. Pentru că e ușor să deraiezi, ca scriitor, în dinamica textului, într-o proză care pornește de la o idee absurdă, dacă instrumentele de construcție ale textului nu sunt perfecte.

Ei, aici a ieșit frumos!

da, Luminița, inima se ascunde frumos, pe la tine, pe aici, în poemul acesta. este simplu și frumos ca o apă clară, dezvăluie un univers emoțional reverberant. mi-a plăcut să trec, să însemnez! și, mărturisesc, am mai citit multe ”file de jurnal”, poetice, de pe la tine, sunt deosebite toate... ca și carcateristică generală, dezvăluie o maturitate stilistică bine împământenită. mult succes și în continuare, și ... continuați, stimată doamnă! pe același drum frumos!


cu toată sinceritatea,

Iulia E.

Mulțumesc, Daniela, mult! Mă bucur că ți-a plăcut, că ai rezonat la această poezie de dragoste, că ai văzut atât în ea. Că ai văzut-o frumoasă. Culmea este că mă chinui deja de un an și ceva să scot și pe un suport mai clasic poeziile pe care le tot scriu din 2005 și până acum, și aprecierea voastră îmi dă curaj. Să continui, să merg mai departe. Nimic nu e ușor în lumea aceasta, și în literatură știm și noi ce și cum, că e o adevărată piatră a lui Sisif, mai ales în primii ani de lucru. Dar să ne luminăm, să scriem și să sperăm, viața este cu adevărat foarte frumoasă, Daniela, ba chiar mult mai frumoasă decât orice cântec despre oameni desculți...

Îți mulțumesc din suflet, vă mulțumesc tuturor celor care ați citit și ați rezonat!