Poezie

Cântec cu oameni desculți

2 min lectură·21 iulie 2017

Mediu

e atât de cald când te strâng

și facem lumină și dragoste când te strâng,

și grâu mort mai facem

un fel de așezare de lut ridicăm

ca să ne culcăm cumva alipiți, ca doi fetuși de alipire și de cuminecătură în ea;

este prea târziu să dăm înapoi, suntem acum centauri și oase,

osul nostru, inima noastră este însăși iubirea,

inefabilul

și refrenele cărnii

suntem.

în lut te-am găsit să îți fiu soție și mamă

o să fie un tot, și o nuntă, boii care ne trag spre cerul nostru albastru și de nimic

or să moară pe drum, și-o să mă iau

desculță

să merg după tine

să vânăm moartea și stelele

te voi urma ca o lebădă, îți spun

și o să ne purtăm tot mai departe, desculți

numai

dragostea mea

te va duce spre ziuă. și-apoi spre cel mai adânc întuneric.

voi fi frumoasă și albă ca lebedele. voi umple cu

cântecele mele de moarte

dezlegarea

și lăsarea-n păcate, și moartea nostră o s-o umplem.

ca întâiul născut fără oaia de sânge, fără sângele ei, vom fugi, vom scăpa.

o să te descalți, ca să umbli, lângă mine, desculț,

și-o să mă treci acolo unde se iubesc margaretele,

unde se umplu de soare,

și-apoi se va face, încet, întuneric, femeile mor eclipsate de o dragoste mare, pălesc

și ce-o să fie dacă mă omori dumneata?

îți promit că într-o zi voi fi frumoasă ca ziua

să nu mă omori

te voi iubi până la capăt, te voi urmări, din spate, desculță și albă,

și foarte frumoasă

să facem copii în furtună și faruri să facem, alinându-ne carnea,

dragostea răsare ca un far orbitor în furtună

iubește-mă, doar atât vreau să îți spun, să îți prevestesc, așa ca țigăncile

vreau să merg după tine

iubește-mă cald, și o să merg după tine.

036.510

Despre aceasta lucrare

Autor: Iulia Elize
Tip: Poezie
Cuvinte: 305
Citire: 2 min
Versuri: 40
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Iulia Elize. “Cântec cu oameni desculți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-elize/poezie/14110601/cantec-cu-oameni-desculti

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată

DT Daniela Luminita Teleoaca✓21 iul. 2017

să trec prefăcându-mă că nu-mi place sau, mă rog,.. că puțin mă impresionează! Este un poem în adevăratul sens al cuvântului, cu sensibilitate și emoție la superlativ, fără a aluneca în patetism, nici în "lacrimogenie". Asta cu atât mai mult cu cât împătimită sunt după... aruncarea măștilor și proclamarea "goliciunii" aceleia primordiale, aptă să instituie.. cum frumos mai spui "și facem lumină și dragoste când te strâng" (cd eram mică mă gândeam dc o fi existând pe undeva vreo fabrică de făcut lumină!! Iatăăăă!!). De fapt, aici atmosfera este rustică, primordială, genuină (îmi plac și.. boii tăi - cine ar fi crezut de ce poezie sunt în stare?!) Îmi place și imaginea de aici: "te va duce spre ziuă. și-apoi spre cel mai adânc întuneric". Îmi place și acest "dumneata" care imprimă poveștii o decență greu recuperabilă în vremile postmoderniste!! (cred că în Ardeal e puțin.. altfel.. pe aici.....??!!). Trecerea către spațiul în care se iubesc margaretele evocă ritualul nupțial al trecerii pragului, .. o întreagă "cântare a cântărilor" în plin secol 21! Foarte frumooooos!!

IE Iulia Elize✓21 iul. 2017

Mulțumesc, Daniela, mult! Mă bucur că ți-a plăcut, că ai rezonat la această poezie de dragoste, că ai văzut atât în ea. Că ai văzut-o frumoasă. Culmea este că mă chinui deja de un an și ceva să scot și pe un suport mai clasic poeziile pe care le tot scriu din 2005 și până acum, și aprecierea voastră îmi dă curaj. Să continui, să merg mai departe. Nimic nu e ușor în lumea aceasta, și în literatură știm și noi ce și cum, că e o adevărată piatră a lui Sisif, mai ales în primii ani de lucru. Dar să ne luminăm, să scriem și să sperăm, viața este cu adevărat foarte frumoasă, Daniela, ba chiar mult mai frumoasă decât orice cântec despre oameni desculți...

Îți mulțumesc din suflet, vă mulțumesc tuturor celor care ați citit și ați rezonat!

RR razvan rachieriu✓26 aug. 2017

’’Este prea târziu ca să mai dăm înapoi’’, înapoi stau neantul, nimicnicia și genunile, înaintăm cu lumina din noi fluctuantă printre tenebre, himere și neguri, ’’suntem refrenele cărnii’’ și reverberațiile spiritului într-o viață cameleonică, confuză și fortuită, ’’să vânăm moartea’’ cu ’’stelele’’ universului din lăuntru și să dăm apoteoză vieții prin iubirea divină absorbită de ființe.