Balada trandafirului

Mulțumesc! Poemul cu pricina este de fapt construit, la debut, pe ideea genezei, cum s-ar vedea de fapt în prima strofă. Nu știu în ce măsură o să fiu judecată pentru introducerea simbolurilor biblice, dar pot spune, conexial, că ideea de nuntă cosmică nu îmi pare una inabordabilă, la nivel de mit. Așa cum Iisus a fost pe pământ, acum 2000 de ani, Mirele lumii fără mireasă, la fel de bine există și ideea de Adam și Eva primordiali. Pentru că ce poate să împingă mai mult un univers, afară din divin, decât o nuntire extraordinară, în plan mitic. Aceeași idee de nuntă cosmică se regăsește de fapt și în Miorița, cumva voalat: ”Să le spui curat/ Că m-am însurat /Cu-o mândră crăiasă,/ A lumii mireasă; /Că la nunta mea /A căzut o stea; /Soarele și luna /Mi-au ținut cununa./Brazi și paltinași /I-am avut nuntași, /Preoți, munții mari,/ Paseri, lăutari, /Păserele mii,/Și stele făclii! Dacă în popor apare o nuntă de o asemenea avergură, atunci poate nu greșim dacă ne gândim la o posibilă mireasă extraordinară, la nivel de mit. Desigur, ideea este foarte permisivă, și mi-am permis și eu să o dezvolt. Și am mai dezvoltat-o (mărturisesc) și într-una din cărțile mele, anume chiar în cartea cu care am debutat.

Nu știu în ce măsură am reușit să subliniez ceea ce am vrut, poate ar trebui să explic și mai mult, dpdv mitic, mă opresc însă aici, pentru că cred că aș lua o pâine celor care citesc și vor și să facă puțină critică pe marginea versurilor. Dacă textul a plăcut, nu pot decât să mă bucur și să mulțumesc pentru surpriza dublă care s-a arătat pe marginea acestui text. Vă mulțumesc așadar, doamnă Enea Gela, mulțumesc și editorilor! Mă bucur că textul a răzbătut astfel!


Cu apreciere,

Iulia Elize

îmi pare că poezia contemporană nenorocitului de mine confundă adesea libertatea versului cu bunul plac al versului, ci scrierea dumitale mi-a plăcut până la adulmecare întrucât este liberă și îmi potolește setea de liber de seară. astăzi ești poetul și poetesa mea preferată, dar și un lăutar formidabil în mânuirea formelor de cânt necesare lăcrămării, provocându-mi un sentiment de scandare cu voce tare. metaforele tale mi-au umplut sufletul de rușine că nu le-am simțit mai înainte, vanitosul de mine. cred că punând „târziu” în părul Aceluia, ai făcut un mare bine poeziei românești. prospețime în atmosfera ta, am mai multe feluri de aprecieri pentru tine, însă toate sunt de prisos pentru că tu privești de sus de pe soclul tău orfic înălțat undeva în munții carpați cu acest cântec minunat. oare nu s-ar putea imagina un acord de chitară pentru ea, glorioasa baladă?

Vă mulțumesc nespus pentru cuvinte, sunt foarte frumoase, neașteptat de mari pentru mine ca scriitor și ca simțitor-om, care acum receptează. Mărturisesc, m-am gândit la un moment dat la o colaborare cu un muzician, dar... nu l-am găsit, ori nu m-a găsit, așa a fost să fie. Până la urmă, poezia rămâne poezie, și când bucură, atunci ea și-a găsit rostul și scopul, eu așa zic, așa cred. Cu tot respectul!

Mulțumesc, Paul. Tu știi că mai cochetez și cu poezia clasică, aici ritmul e asemănător, am încercat să îl țin. Poate mai scriu așa, în stilul acesta, sper, nu știu. Am în minte o grămadă de lucruri, dar nu le pot face față la toate... Cred că scriitorii, dacă mă pot numi, oare?, așa, ar trebui să aibă cel puțin două vieți. :)

’’Moale-i lumea’’ și din acest motiv poate fi ușor modelată atât de pozitivități, cât și de negativități și dacă ’’lumea-n două se desparte’’, maniheismul își pune principiile binelui într-o parte a lumii și principiile răului în cealaltă parte, iar dacă ’’raiul cade pe închisoarea unui drac’’, o transformă într-un spațiu îngeresc.