suntem atât de puțini

să fiu sinceră, nu am dat de cap-coada poemului, în sensul că nu l-am priceput, nu i-am sesizat esența. e un talmeș-balmeș de la cap-coadă, și nu am sesizat, ce legătură are gâtul lebedei, cu învâtirea (alfabetul ei), înjurăturile, apoi scriptura miresei, bisturiul prin beregată (oare prin beregata lebedei?, ca să încerc o conexiune), piatra ”mângâie” obrazul ”obrazul de mai târziu”, mai devreme obrazul nu exista?, ”lasă dimineața împușcată din pat”? cu ce? poate cu bisturiul de dinainte?; ”lasă totul să îți intre în burtă în sex pătimaș”, asta mai înțeleg, ”și du-te să rodești o casă” - e singura idee coerentă, gen ”Carla's dreams”, adică cu patos, dar ce legătură are cu restul, această foarte plastică imagine? și magistrală, de altfel? nu realizați, totuși, că e un poem nereușit?

Neurastenia poate decădea în ’’nevroză’’, dacă ne ’’învârtim’’ în golul ce s-a insinuat în sensuri care se pot sparge ca niște baloane de săpun, dacă nu facem din ’’alfabetul’’ adaptabilității doctrine ale evoluției, ’’întâmplările’’ oamenilor sunt pe măsura micimii sau mărimii lor, la fel ca idealurile.

subscriu Elizei in sensul ca nu l-am priceput.

l-am citit greu (da, greu e cuvantul), cu poticniri la fiecare vers si reveniri in asa fel incat sa pot pricepe ce a vrut sa spuna autorul.
poate sunt eu de vina, dar cum sunt aici doar ca un cititor oarecare, ma exprim simplu, direct.
parerea mea e ca textul ar mai trebui lucrat, fluidizat, curatat de balast.
atentie si la sunete, la succesiunea sunetelor, la repetitii (gen - [...]rile-lor, [...]uri de [...uri], etc)

"suntem atat de putin" din titlu , regasibil in strofa 1, nu il mai regasesc in stofa 2

nu vreau sa disec textul in amanunt pentru ca nu mi-a placut niciodata cineva care a facut acelasi lucru pe textele mele.

m-am straduit sa il citesc si nu l-am priceput, atata tot.

sper ca nu e cu suparare comentariul, numai bine autorului si multumesc pentru rabdarea de a fi citit o parere.

într-un alfabet al învârtirii
care pic din noi ar fi capabil să fugă
în compania acestei nevroze care a înghițit gâtul lebedei
unde toate întâmplările sunt asemenea
nu doar simple coincidențe care dau naștere unei viituri de înjurături
înainte și după scriptura unei mirese
proaspăt ieșită din calvarul ei alb
și să spună lumii că din cauza noastră?!
REFUZ
tot ce-i mult!
îmi conduc automobilul ca un bisturiu printr-o beregată
iar tu ești o noapte înfiptă în auz
care pic din noi ar fi capabil să fugă
în compania acestei nevroze care a înghițit gâtul lebedei
eu sunt doar un șofer
la fel ca și o pasăre în zborul ei
lasă sunetele să treacă
așa că lasă
lasă acel nimeni să ridice piatra
care o să mângâie obrazul de mai târziu
pentru că nu este crima ta
lasă totul să îți intre în burtă
lasă dimineața împușcată din pat și pleacă
du-te să rodești o casă în sex
pătimaș
și du-te femeie! REFUZ

la titlu nu m-am gandit prea mult, dar ce zici de Rammstein?! fara prea multe cuvinte, cam asta e starea ta, a poeziei tale, numai ca din pacate o lasi sa se imprastie, dar nu-i nimic, cu rabdare si cu har ajungi si acolo!