Irina Nechit

Mădălina,
așteptam pe cineva care să-mi dea un imbold de a mai interveni în text, pentru ca \"luna\" să nu se repete de două ori. Mulțumesc că ai fost atât de atentă la puținele versuri de aici și că ai observat exact \"călcâiul lui ahile\". Ochiului tău super-ager nu-i scapă nimic. Mai vino în ospeție când poți.
Andrei,
plimbatul pe lună și pe pământ e o imagine atât de frumoasă pe care ai creat-o în doi timpi și trei mișcări. Mulțumesc mult!
Vă urez aterizări cât mai dese pe lună!
Cu mare drag, tama

Anni-Lorei,
e foarte important pentru termenul poezie crasă. Chiar asta încerc să fac.
Nicolae,
sensibilitatea ta îmi face bine.
Vă mulțumesc din suflet!

Dan,
si in comentarii esti laconic și precis, multumesc pentru că remarci naturalețea.
Mihai,
eu mă tem de macabru, dar sunt nevoită deseori să scriu \"macabru și expresiv\".
Ioan-Mircea,
multe mi se intâmplă între \"durere și dragoste\". Mă impresionează că ai ținut cont de un fel de statistici referitoare la textele mele.
Multumesc frumos tuturor!

Victor,
de multe ori ești primul care reactioneaza la versurile mele. Îmi adresezi și urările de care tocmai aveam nevoie. Multumesc mult de tot!
Andrei,
amărăciunea este o stare permanentă în spațiul pruto-nistrean. Uneori de la ea pornește și poezia. Mulțumesc pentru ecou!

Ce fel de supărare? Nici vorbă de supărare. Îți trimit în continuare mulțumiri și aștept să mai citesc și texte de-ale tale, fiindcă ai pană, iar pentru mine cei cu pană sunt foarte importanți. Salutare!
tama

Pe urmele comentariului meu, și steaua.

M-am cutremurat la versurile acestea:
de câteva zile un fluture negru răspândește polen de durere
peste tot
dincolo de grilaj caut un loc în care să intru ca-ntr-un trup fără mâini
Și

fluturele orbecăie rămâne în mine se zbate se zbate

și moartea mamei era tot așa de adâncă tot așa de intensă
cum grămada asta de polen din care mă hrănesc

E poezie tăioasă ca lama cuțitului, străpunge cordul cititorului, în plus, produce un efect estetic sigur, autoarea mizând pe economia de mijloace expresive și pe spațiul deschis al relativismelor, al \"întâmplărilor obscure\" și al cataclismelor ce se întâmplă în liniște. În raport cu multe texte scrise \"la rece\", tehniciste, lenevoase, și cu alte miștocării postate pe agonia, poemul Elei chiar e agonic, senin totuși, ca puful de pe capul fluturelui. Eu aș elimina din text cuvintele \"până dispar\", dar autoarea, probabil, ține la ele. Acord o stea și salutare, tama.

Dan,
îmi spui despre felul cum scrii tu poezii. Iar eu scriu în felul meu, cum mă pricep. Lacrimile sunt riscante, știu, poezia modernă se descurcă fără ele, dar eu a trebuit să le pun în două locuri deoarece îmi pare că ele sunt în centrul a două imagini diferite ( marea și forma ochilor). MUlțumesc pentru reacție.
Răzvan,
ai observat că cineva își leagă o piatră de gât și asta nu se scufundă, căci apa e prea sărată și o ține la suprafață. Mulțumesc pentru că ai participat la emoția mea.
O vară frumoasă în continuare!

Spectaculos. Dar dacă spui că ai cel puțin un orgasm pe zi și dacă de fiecare dată înghiți atâta spermă, înseamnă că te hrănești din spermă.
Sperma ca produs alimentar - la asta m-am gândit citind textul.

Teo și Ioana, vă mulțumesc pentru că ați acceptat fraza despre cum se zguduie de plâns pământul. Ne mai citim!

Halucinantă viziune din partea ta. Eu mă gândisem la faptul că poetul și calicul din stradă au fost ambii niște embrioni normali, cândva, iar acum unul scrie poeme, iar celălalt cerșește și dacă autorul ar vrea să-i spună cerșetorului o poezie, cel cu mâna întinsă desigur că s-ar nâenerva, ar crede că poetul e un nebun. Am povestit, ca să fie mai clar subiectul textului de mai sus. Mulțumesc, Andrei, că m-ai inspirat pentru o asemenea narațiune. Mai citim, tama

Mi-a plăcut mult \"Stau în mijlocul bucuriei, ea nu mă atinge deloc\". Faza cu pianul era riscantă, pianul e preistorie. Dar pui o întrebare duios de originală privitor la preschimabrea cititorului în pian și atunci textul agață ochiul. Mă grăbesc să răspund: eu dacă aș fi pian, în tine, mi-aș zdrăngăni clapele până ai ajunge să mă implori: gata, ajunge!
Mai citim, tama

Atmosferă de jurnal, larghețe a gestului prin care autorul pune versuri pe hârtie. Ai scris poemul de mână sau la calculator? Mi-au plăcut mult primele două versuri. Mă așteptam la o descriere realistă a ceea ce vezi într-o astfel de zi. Dar mai jos vii cu metafore, de pildă metafora Cheii, și îți scapă detaliile concrete care mă interesează pe mine, cititorul. Oricum, ai forță în discurs. Mai citim, tama

Bucata asta o cred frumoasă:

plămânii sunt lilieci albaștri
traheea un graal de cristal

intră în labirint îmbrățișează-mi pleura
și apără-mi coastele de fildeșul elefanților
ce trec prin mine
în drumul lor spre cimitir

Mai sus de aceste rănduri sunt prea multe stele, pupile, peșteri, umeri, fire de iarbă, adică locuri comune, așa îmi pare. Impresionează ochii insuportabil de verzi.
Mai citim, tama

A proba gâtul și a proba iubirea. Paralelă foarte interesantă. Apoi m-a mirat prezența capului și a inimii, despre inimă și cap e greu de scris, pentru că s-a mai scris de mii de ori. Aici e altfel, aici capul atârnă și este exagerat de mare. Bun finalul cu ploaia, aduce răcoarea apelor din ceruri. Mă uit la \"cascade descătușate\" și nu știu dacă trebuie \"descătușate\", se putea fără, dar e voia autorului. Felicitări pentru poem, tama

Are o fervoare, o dinamică sănătoasă, e direct și cărnos. Bun text. Ironia cu pistolul cu apă trădează puterea autorului. Multă baftă!
cu stimă, tama

Lucruri care m-au lovit:
să presupunem că într-o zi îți vine o poftă nebună
să mănînci oameni sau cel puțin niște degete
tu știi că degetele spun totul despre un om
Mi-a plăcut mult și senzația de pui dezosat.
Cum e senzația de pui rotofei, copt în rolă cu rozmarin?

Chiar n-ai prins nici un pește? Poate că râmele nu erau grase ori undița n-avea cârlig? De obicei, scoți mult pește din apă? Un kilogram? Două? Cum îl prăjești?

Dinu,
e bine să începi petrecerea cu un vin sec, apoi să treci la vinuri mai catifelate, mai dezlănțuite. Mă bucur că ai găsit ceva interesant în strofa a patra. Mulțumesc pentru lectură!
Doru,
da, textul acesta e un artefact. Nu știu cum se explică apetitul meu pentru artefacte, dar ele mă atrag foarte tare, îmi place să le citesc la alții și încerc să compun și eu așa ceva. Îmi acopăr emoțiile, plângerile, tânguirile cu artificii, pentru ca suferința să ia o formă estetică. Dacă ai observat, nu scriu doar în acest registru, am și altfel de texte, mai \"naturale\", dar la ele văd că nu reacționezi. Ai reacționat doar la ceea ce crezi tu că e mai slab. Ai lăsat un comm din iritare. Sper că iritarea ta e una trecătoare. Ne mai citim, tama

Poemul acesta e mai tragic decât o poveste despre căsuța buneilor, e un exercițiu de despărțire, de înstrăinare, de uitare, de dispariție. Mulțumesc pentru că l-ai citit ca pe o secvență de basm, în felul acesta capătă mai multă lumină.
Îți doresc un soare blând și inspirație,
tama