tu ce ai face dacă ai fi un pian

îmi place poezia ta și ți-aș împărtășii din etimologia substantivului pian.La început s-a numit Piano-forte deoarece era un instrument la care se putea cânta și încet dar și tare.În limba italiana știi cum se traduc aceste doua cuvinte?
Ulterior a rămas doar pian, încet, dar poate cânta suficient de tare ca să-l pot auzi din poezia și chiar din sufletul tău....

după care aș spune că, în fond, între clape și sânge
nu e nicio diferență:
și clapele, și sângele vibrează la fel când viața intră în
allegro.

dar altfel, ioana, orice om ar trebui să învețe să cânte
la un astfel de pian pe care, uite,
cred că îl cam purtăm fiecare în noi.

unora nu le e greu. :)

si eu tot o sonata as canta, atat doar ca as lasa un dezacord undeva, ca o scapare a unui pianist prins de visare.

Ai în tine un pian la care cântă bucuria pe clapele stărilor sufletești și trezește oamenii care au în suflet un instrument dezacordat.

draga ioana,
eu as zice sa lasi pianul sa cante, fara sa-ti pese de vociferarile celor din afara.
oricum pana la urma in lumea asta esti doar tu si cu muzica ta.
placut citit
cu prietenie,
andrei t

Mi-a plăcut mult \"Stau în mijlocul bucuriei, ea nu mă atinge deloc\". Faza cu pianul era riscantă, pianul e preistorie. Dar pui o întrebare duios de originală privitor la preschimabrea cititorului în pian și atunci textul agață ochiul. Mă grăbesc să răspund: eu dacă aș fi pian, în tine, mi-aș zdrăngăni clapele până ai ajunge să mă implori: gata, ajunge!
Mai citim, tama

m-as extrage afara, mi-as tranti niste boxe de zeppelini si as invita toata asociatia de locatari nr.3 sa participe la concert si la schimbarea la fata

Aș împărtăși,(atenție, am pus virgulă!) și împărțesc în totalitate bucuria de a găsi un poem bun într-o zi în care mi-i tare și tare dor de Poezie! Imaginează-ți: nu are omul nimic altceva decît un dor, nu neapărat nebun, dar un dor de poezie! Cum procedează? Cum își astîmpără, calmează, neafișează respectivul dor? Se îndreaptă spre acea parte a universului pe unde crede că, cel puțin virtual, încă au mai rămas niște fărîme de efort poetic în stare să declanșeze inspirația! E și motivul pentru care am ținut să răspund la întrebare:
bucuria de a citi acest poem!

Dragii mei, ați intrat în poem așa cum m-am așteptat, și pentru o clipă ați fost pianul din mine. vocile voastre au compus o simfonie. vă mulțumesc.