Ionut G.

Servim apatici aceleași sentimente la tavă antreuri reci cu flori ingenioase din roșii devenim chelneri galanți ai clienților noștri oferind orgoliile de ieri cu zâmbetul fad de azi la masa

Început de nesomn cu ochii ascuțiți prin colțuri spre ceața zilei trecute, forma ciudată pe care ai imprimat-o în fotoliul gol o penurie de albastru-cer dimineața când îți umpli o cană mare și

Azi scriu brut spre nimeni desființarea cuvintelor sferice silabe adunate peste consoana-mi cocoșată hapuri pentru trupurile goale până la transparență lipsit de formă, schițez cu creionul

Plimbare de seară cu sufletul desperecheat urmărind pașii nimănui din spatele meu ritmic, la fel ca bătăile unei inimi atât de puternice încât se aud frunzele căzând a sfârsit de lume...

Ca iarba suntem uneori fire subțiri de-un verde transparent în bătaia vântului ca o frunză presată între file amintirea unui zâmbet pe care cineva-l ține pe un raft, între alte cărți un alt

poate ai putea fi ... tu la începutul ochilor mei singura culoare din piciorul ăsta șchiop de curcubeu ucigașul nopților mele albe răspunsul tuturor minciunilor ai putea fi ... aș putea spune

Lasă-mi doar trei steluțe din ochii tăi iubito pentru un sistem cartezian știi , eu încă îmi mai caut originea vreu și eu să știu unde e zero să-mi așez palmele sub nori și s-aștept toamna ca

Iubito hrănește-mă cu poezie-ți spuneam mișcă-ți gâtul puțin sigur vor cade două-trei versuri albe peste golul din sufletul meu ridică-mi vârfurile ochilor până la curba umărului tău și lasă-mă

Îți desenez trupul din amintire ființă de verde și fum cu ceva din mine ca o aripă de suflet și scheletul ți-l fac un copac fără frunze semănând cu-o mână de-a mea întinsă

Îți sărutam genele-n vis , ploapele ți se-nchideau atât de firesc peste luminile ochilor tăi . Îți sărutam genele iar și din nou credeam că-i prea puțin pentru norii atât de albi

Agonizând se-nfigeau inimi în spini, în vârf de lungi suferințe. Din culoarea fiecărui apus curgea sângele lor pătimaș. Îți venea să strigi: azi n-am mărunțiș pentru dureri, le iau pe toate

Uneori eram deprimat și nu conta prea mult c-aveam trupu\' puțin sfâșiat. Orbecăiam în continuare printre culori, câteodată atingeam negrul puțin, apoi ma înfiora răceala asta a mea. Ca un

Așteptându-te îmi smulgeam durerile din mine, pentru tine vreau să fiu doar un pom înflorit. Spinii din sufletul meu îmi însângerau toate degetele, nu îndrăzneam să te-ating, să te pătez cu

Eram ,sunt, acel cal alb neimblanzit ce sărută noptea luna în bălți, simplu luceafăr fără de cer. Obosit de-atâta trăit îmi mutam sufletul din loc în loc căutându-te. Fiul crinului și-al

Hai să ne spânzurăm cu toată iubirea din noi, legănați de vânt , zâmbind, vom fi două flori de cais. Vom fi muți ca singurătatea din pietre. Și... dacă ți-aș tăia brațele-n gând, vei fi tu Venus,

Vis de copil ce râde în somn lumea de-ar fi cineva tot ar scuipa coji de semințe pe ea. Proștii râdeau în H. Atât știau ei că fiecare bucurie începe cu H..

Se-aud mustangii nechezând roz peste nori, galopând copitele lor aruncă iubire în noi. Flamingo zboară lin în amurg vioriu goii tei ung poarta sufletului ce scârție-a pustiu. Descânt muguri de

La margine de suflet cresc flori de gheață și-o blândă copilă plânge c-un fluier, și-i ceață. Peste inimi stinse mântuitor plouă cu vise, timpul picură roșu-n fiece clipă, duse de vânt trec

Nu mai cântă păsări în zori, în ochi de femeie nu mai văd curcubee. Un nou răsărit se spânzură-n mestecenii goi și-albastru nu se mai găsește în noi. Haite de lupi cu fețe de

Degeaba șterg de praf iubiri ce s-au stins, grele pietre acoperă sufletul meu tăcut și pustiu. Trupu-ncet își autoextirpă inima grea... frunză galbenă ce se desprinde de pe un ram gol

Cine mă așteaptă acasă să vin Într-o toamnă amară și prea plină de chin, Vin singur pe drum și-un câine mă latră, cine o fi cel ce merge prin zloată? Mă-ntorc înapoi

E frumoasă toamna aceasta cu tine în suflet si-afară cu ploi Mă gândesc doar la tine... tu gândesti doar la mine și ne chinuim mintile amândoi să aflăm de ce plouă mereu pe noi

In fiecare toamna as vrea sa ma iau de mana cu mirosul teilor infloriti si sa plec in lumina apusului spre o lume mai buna. Dar nu pot sa o fac si raman aici pentru inca o iarna geroasa si fara