Mediu
Uneori eram deprimat
și nu conta prea mult c-aveam trupu\' puțin sfâșiat.
Orbecăiam în continuare printre culori,
câteodată atingeam negrul puțin,
apoi ma înfiora răceala asta a mea.
Ca un copil ce vrea să fie adăpostit
fugeam spre un pom înflorit.
Cine naiba mai avea timp de iubit?
Înotam prin realitatea asta infectă cu ochii închiși,
nu-mi păsa unde-ajung, eu mă oprisem de mult.
Era colțul meu de trotuar, lângă-un liliac,
unde vindeam vise și culori
pentru nori.
Azi am unu\' special , de copil neîntinat,
un vis cu îngeri vopsind garduri în verde pastel.
De fapt nu-l vindeam , așteptam
să vină naivul ce l-a visat , să știu și eu
că mai sunt așa visători,
și să facem schimb de culori
pentru nori.
Aveam un roz de piersic curat
ce era invidiat
chiar și de-un galben canar.
Seara uneori , liliacu-mi vorbea ,
mă credea nefericit, poate eram ...
îmi cerea să prind rădăcini lângă el ,
să fim un altoi cu parfum roz
pentru toți visătorii orașului mort.
Câteodată era doar tăcere
atunci oricine putea auzi frunzele
foșnind a moarte, sau ...
așa suna singurătatea?
002547
0