Ion Ionescu

din rune, doină, te-ai năsut, din patimi, delir de suflet îngropat în inimi, prin codri dragi haiducii te-au cântat, la plug țăranii te-au avut tovarăș. din vrăji născută și apocalipse, prin

amurg plin de mituri te voi muta-n cântec de liră, sub teiul înflorit, vom incendia luna, din stele, curcubeu –ștergar, vom face sub povara nopții și eu, visător, peste zări de nesomn voi

Ce bolnav sunt de iubire Ce bolnav sunt de iubire Și nu mă mai lecuiesc, N-aș putea să-mi vin în fire Decât pe un cal domnesc. Călăresc pe dulci miresme Și respir tot universul, Dansez pe

femeia goală femeia goală-mi râde-n ochi, înveșmântata-n propria culoare, la umbra ei am crescut ca un trubadur când mâinile ei mi-au astupat fața și m-a făcut să-mi imaginez câtă

meditație în mine este o răscruce a lumii în care locuiește umbra tristeților întregului neam, toate luminișurile din colțul inimii sunt șubrede și eu le golesc și mă epuizez ca

insomnie, neliniștit tunel insomnie, neliniștit tunel al întunericului, aud din tine îndepărtatul fluier al trenurilor de noapte care mi-amintesc de trecutele despărțiri. violenta chemare a

baladă pântecul mamei –sicriu m-a născut ca un mort viu și m-a aruncat în lume ca pe-un leș fără de nume. nenăscută, moartea mea , cuibărită-ntr-o vâlcea mă pândea la cotitură să-mi dea

adio adio crângului copilăriei, se face ziuă și îmi iau rămas bun de la această lume mică, învelit în mantaua lui somnul își ia adio de la vise, lăsând sufletul ca o paiață

copilărie, poartă-mă... copilărie, poartă-mă prin acestă ploaie și reîntoarce-mă în portul meu pustiu, în acest gingaș cuib al visului unde iluziile fără metafore îmi deschid

pe pereți oglinzile au ruginit, a umplut păiejenișul colțul nostru de fericire inimile noastre plâng după-atâta iubire... pe ape pescărușii se joacă ca-n vis, e semn că furtuna va

de la un timp s-au turcit toți, levantul s-a umplut de hoti îți dă cu mâna lui beteagă și-ți ia cu două bedereagă. s-au pus impozite cu carul încât l-a prins pe om amarul. înjura si el

în această toamnă capricioasă au dispărut lăcustele flămânde, frunzele veștejite au putut să zburde în voie prin inimile noastre ca niște poeme pline de tristețe, ochiul flămând n-a putut să

ritual de toamnă hai să ne luăm de mână și să fugim prin toamnă cu amintirile strânse buchet, ne scânteiază ochii de fericire, tu o icoană, eu un profet. hai să ne recitim poemele vieții și

Aurica Parodie după Nichita Stănescu aurica lui manoli are pe ea șase boli, una-n suflet, alta-n ea, patru pe la bidinea, că s-a dat la toți golanii și le-a păpat gologanii. fi-i-ar

toamna ne sfâșie inimile cu tristețea ei ruptă din foșnetul vântului, cu ploile care ne inundă sentimentele, cu amurgurile roșii și cu galbenul câmpiilor devastate de răcoarea

iar vine toamna și eu m-am rătăcit printre cuvinte, clipele au culoarea ruginei, ca și frunzele, visele cad luate de vânturi… zilele capătă gustul melancoliei, foșnetul lor îmi trece prin

mi-a trecut cheful de scris poeme… mi-a trecut cheful de scris poeme, am plecat, mi-am luat lumea-n cap, nu mă mai interesează mail-urile, vreau să fac un compromis provizoriu cu voi

POEZIE, MURG DE SEARÃ poezie, murg de seară, ce alergi spre infinit, vii din frisoanele spasmodice ale sufletului, din inima frigurilor dragostei și a morții, te înalți la ceruri ca o

crochiu de noapte trenul s-a oprit la două noaptea într-o stație pustie, sub clar de lună, în depărtare orașul scânteiază, un roi de stele mic la orizont, pasărea nopții trece prin

arta de a muri arta de a muri o învățăm de la păsări, ele mor totdeauna în zbor, noi murim cu speranța în suflet, când turnurile de întuneric se înghesuie la orizont într-o tragică

TRUPUL TÃU trupul tău plin de foc si zăpadă se-aduna ca edera-n zid, cuvintele, susur de gânduri, se pierd într-un zâmbet arid. plin de bucurii pătimașe, te chem, m-adun și te strâng din

astăzi am deschis lada de zestre a mamei astăzi am deschis lada de zestre a mamei, o ladă veche, uitată în podul casei, acolo am găsit moțul meu, firișoare de păr blond, infășurate într-o

privește norii aceia, de ce taci, vine ploaia și ne-acopere cu răcoarea umedă a picăturilor, de ce taci, eu îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit, acum suntem unul, ți-am cunoscut