Poezie
femeia goală
1 min lectură·
Mediu
femeia goală
femeia goală-mi râde-n ochi,
înveșmântata-n propria culoare,
la umbra ei am crescut ca un trubadur
când mâinile ei mi-au astupat fața
și m-a făcut să-mi imaginez
câtă frumusețe-mi fulgeră inima.
a fost un extaz de vin roșu
când am gustat din gura-i liră,
gazelă dulce cu forme celeste,
pe piept cu perle stele,
reflexe de aur,
la umbra părului ei castaniu.
gelos aș fi ca destinul ei
să se preschimbe-n cenușă.
parcă o văd în candoarea nisipului
cum doarme
cu pupilele stinse,
potirul obrajilor ei,
așa fără ochi, fără materie,
acoperă urma sărutului
și urma lacrimilor
cu niște zori de lumină
din ochiul meu monocord.
e o minune când această ființă,
îți respiră liniștit în brațe
în timp ce marea
vălurește filozofic trecerea timpului,
anunțând spaimă si naștere
din nețărmuritul ocheanos.
8 noiembrie 2010
001.460
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Ionescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Ionescu. “femeia goală.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-ionescu-0034387/poezie/13960401/femeia-goalaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.