Poezie
crochiu de noapte
2 min lectură·
Mediu
crochiu de noapte
trenul s-a oprit la două noaptea
într-o stație pustie,
sub clar de lună,
în depărtare orașul scânteiază,
un roi de stele mic la orizont,
pasărea nopții trece prin castani,
apoi trenul înoată prin întuneric,
orașul se apropie,
ferestrele sunt închise,
sosesc casele, blocurile, caldarâmul,
zac toate ca după o ploaie
așteptând
gloata de chipuri fără expresie
să mărșăluiască
spre nu știu unde
într-o dimineață cu o brutală răvășire de lumină.
îmi ascult pașii,
parcă sunt singur pe pământ,
cobor din plămânii paradisului
să caut heruvimi de uri ancestrale,
ce ușor e să te prindă neliniștea
sa rămâi singur urlând, mugind, ca un leu
în intimitatea ta
astupând fisurile sufletului
și uitările care n-au fost uitate,
adio mamă de la fereastra copilăriei,
cred că ești obosită,
și melancolicele mele păduri sunt acum pustii,
good by, prieteni,
voi zburați ca păsările toamnei,
eu în acest întuneric mă simt fericit
pentru că pot să rumeg toate dumbrăvile
prin care am trecut,
sper să înviez din nou,
nu știu de ce plecăm fiecare în altă parte
și ne trezim aiurea rătăciți.
nu putem să murim toți la timp,
câteodată corbii răgușesc deasupra noastră,
lăsându-l pe Esenin să se spânzure singur
și pe Eminescu să moară în ospiciu,
stoice gânduri, ruine vămuite de stranii întâmplări,
cresc în această liniște nocturnă
și eu, călătorul ajuns la liman,
caut cheia blocului
să intru la zeus spărgând clipa în două
și să mă incui în cușca dragostei,
asculțând scurgerea timpului
ca pe o metaforă care mă adoarme.
marți, 13 iulie 2010
012.827
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Ionescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 256
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 50
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Ionescu. “crochiu de noapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-ionescu-0034387/poezie/13947190/crochiu-de-noapteComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Frumos text, poetic insa am o mca precizare se scrie good bye nu good by.
0
