Poezie
toamna
2 min lectură·
Mediu
toamna ne sfâșie inimile
cu tristețea ei ruptă din foșnetul vântului,
cu ploile care ne inundă sentimentele,
cu amurgurile roșii
și cu galbenul câmpiilor devastate de răcoarea celestă.
poveștile despre dragoste
repovestite la fereastră
par venite din adâncuri,
din scorburi de inimi
și trec prin irișii noștri plopi, tei, cu mirosuri eminesciene,
alei, parcuri, dumbrăvi,
doruri după clipele când luam luna-n brațe
și ne iubeam ca nebunii,
când ne culcam noaptea pe timp
si voiam să-l oprim din fuga lui,
îmbrătișați,
ca tristan și izolda…
ce de naufragii în dragoste!
driade dezbrăcate de iluzii
dau foc bucuriei de-o clipă
și se-afundă-n deznădejdi,
mugetul sirenei ar trebui să fie
un strigăt de triumf
care să taie acest spatiu
dintre noi si clepsidra timpului.
ziceți că sunt lucruri insignifiante,
firicelul de iarbă în haosul toamnei
este însusi limba poemului
care plânge pe o petală în agonie,
linia verdelui intens ce se preschimbă în galben,
toate astea ziceti că sunt vechituri,
un fel de spumă de la suprafața realității?
o inocență demonică
ne mână spre aripa de vis a poemului
și împreună cu dionysos,
într-o beție plină cu fericirea mult visată,
ne dedulcim din bogățiile toamnei
si din crășmele lui auerbach,
jucând ca saltimbancii
pe coarda de argint a timpului.
1 septembrie 2010
001.726
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ion Ionescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 210
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
Ion Ionescu. “toamna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ion-ionescu-0034387/poezie/13952168/toamnaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.