ioana negoescu

Dana, mă tot gîndesc la acei fluturi, la cea mansardă, la toate culorile care s-au tranformat într-o noapte adâncă și violetă...

mulțumesc!

Adrian, trebuie să-ți spun că m-ai luat pe neaștepate, că mi-ai făpcut o surpriză plăcută cu acest poem al cărui scenariu...sau acest scenariu al cărui poem...nu știu cu adevărat ce este. știu doar că fiecare scenă este alcătuită și din mine, din femeia de mine
\"Femeia asta a trecut pe linga un descintec
o ține cineva de mină, are urme de muscături
framintă ceara lumănarilor ce iscodesc noaptea
uite cum contemplă golul rămas, nu are liniște sărmana
poate sa ia foc in orice clipă , sa reinvie din cenușa
zilelor arse de joaca vieții..\"

și

\"Adincimea căpruiului e nesuportabilă
o adulmec ca pe o fiara tinară
dar nu găsesc , nu găsesc nicăeri
rădacina ce ne despică\"
sunt versuri în care mă rgăsesc pe deplin.
m-ai făcut să simt că eu sunt pacienta din camera 46, asistenta în halat negru, tot eu sunt doctorul ce investighează această incurabilă iubire, tot eu dau acest diagnostic ca un verdict ...apoi îl aud pe Rameau.

Adrian, găsesc aici o compoziție unitară, prin care mi-ai demonstrat încă o dată existența organică a iubirii.

este poemul meu de azi!

Costin, chiar nu e de dorit să te intoxici cu fluturi, nici cu lumină, nici cu aripi, nori sau curcubeie...:) mulțumesc!

Bazil, îți mulțumesc mult. ai pus degetul pe rană și punctul pe i...de aceea e la personale:)

Mihai, îți mulțumesc mult pentru apreciere. cum spuneam, nu sunt mulțumită de final. cred că acest text va mai suferi niște modificări cândva.

Raul, ai perfectă dreptate, ai intuit bine; e un \"personal\", un mesaj, în nici un caz un poem. poate să devină poem dacă primește un final. deocamdată e doar o idee fără contur și cu prea mulți fluturi. îți mulțumesc mult. te mai aștept cu drag. acum mă duc să te citesc...

Din motive obiective și independente de voința mea nu am reușit să vă mulțumesc până acum. O fac în acest moment cu mare bucurie. Vă mulțumesc pentru aprecieri.
cu drag,
ioana.

acest poem a atins în mine o coardă pe care am folosit-o și eu mult, am întins-o până a început să vibreze cu ea tot universul...cel puțin așa mi se părea.
deci, a pândi lighioana din tine pentru a o ține în frâu sau pentru a o ucide, folosind tehnici interioare care nu se mai supun sub nici o formă nici unei legi, acest război între tine și tine îmi smulge mai mult decât o exclamație, dacă am înțeles bine \"o zi=o victorie\", dar nu se știe pentru cine...un poem de un optmism straniu de tip cavaleresc care devine resursa unei energii interioare mobilizatoare, în sensul unei provocări a sinelui de către sine.

Andrei, mă bucur să te am printe cititori. te-ai gândit vreodată că nu există înainte și după așa cum ne-am obișnuit noi să percepem lucrurile?

Mihai, nici nu știi cât de mult mă bucură prezența ta aici. trebuie să recunosc că afirmația ta este mai mult decât adevărată...îți mulțumesc pentru că m-ai văzut!

Cosmin, întotdeauna mă bucur să descopăr valențele textelor mele în ceilalți...îți mulțumesc!

Ela, îți mulțumesc pentru semn pentru umbrelă...:) cu drag.

Nicoleta, sunt bucuroasă că ai sesizat majusculele acelea și sunt de+a dreptul impresionată de felul în care ai interpretat textul. îți mulțumesc.

Maria, ai pus undeget pe un fel de rană...eu mă găsesc mult prea introspectivă în texte. uneori aș vrea să ies din mine mai mult. mulțumesc!

BR, unele lucruri devin vizibile în spectre invizibile...nu?
mulțumesc de trecere.

...în tine o altă zi în care plouă...așa sunteți?

LA MULTI ANI!!! din tot sufletul...
cu mult drag,
ioana.

în primul rând vreau să precizez că acest text a pornit de la o mică polemică dintre mine și hose, în legătură cu percepția poeziei din punctele de vedere ale generațiilor diferite care suntem... eu susțineam că maturitatea aduce un soi de toleranță și acceptare a varietății, pe care nu cred că am avut-o la frumoasa vârstă a adolescenței. de aici până la aduce în discuție maneaua a fost un pas. deci, se dă o manea, dar putem să vedem mai departe de ea...l-am provocat; eu am scris pablito, el juanitta...și a ieșit asta. Vă spun aceste lucruri ca să înțelegeți și voi unde dai și unde crapă. a fost un joc. noi ne-am simțit bine. sper că și voi ați simțit același lucru citind.
vă mulțumesc de trecere.
cu drag,
ioana.

p.s. roxana, e și boris vian aici...:) m-ai prins.

Ela, mă bucură până la exaltare să găsesc în poemul tău atâta de multă feminitate și vitalitate. să spun și despre poem că are o cursivitate specială, că reconstruiește atmosfera orientală prin trimiterea la Răpirae din Serai, totodată crescând ritmul printr-o procedură cu valențe acustice, undeva se aude un tropot:
\"de-atâtea secole m-ai luat
pe caii dragostei\"

element care trece într-o vibrație tot mai înaltă în strofa a doua, dezvoltând și eliberând patimaș tensiunea:
\"iedera-ți pătrunde în vene în ochi în celule
te cuprinde prin trup căutându-și seva
făcându-se pulsul sângele viul tău
tremurul lianei artimic vibrează
înverzind patimile netrezite
o rupi cu nesaț
o sfâșii în dinți\"

mi-a plăcut mult poemul tău. îmi permit o mică observație, deși urăsc să fac asta; aș renunța la ultimele versuri, cele cu aldine.
în rest, toate bune.
cu drag,
ioana.

am găsit aici dezvoltată o metaforă pe care am folosit-o și eu destul de des tocmai pentru că îmi pare foarte plastică. îmi place imaginea aproape sordidă a singurătății din poemul tău, îmi place evoluția lui concentrică, îmi place mult, dar aș alege poate un alt final, care să nu fie atât de explicit.
în concluzie, mi-a plăcut.

hose, uite că mă simt puțin vinovată. tu vii aici și-mi spui că mă citești, îmi comentezi textele și eu nu am lăsat nici măcar un semn sub poemele tale, deși le citesc și pot să spun că ești pe lista mea de favoriți. cred că am de învățat de la tine. asta am vrut să spun. de aceea contează mult aprecierea ta, maestre.
mulțumesc!

întotdeauna am crezut că este o chestiune de rezonanță, de subiectivism, întotdeauna am căutat să surprind clipa. acest poem a venit copleșitor peste mine cu un discurs de o mare simplitate dezvăluind o treaptă în inimă. cel puțin așa o văd eu. ultimul vers îl înțeleg în contextul unei echivalențe...să iubesc sau să tac...unde tăcerea înseamnă tot iubire.
Este poemul meu de azi. Mulțumesc!

Ela, mă bucur mult că ești aici și că-mi însoțești ploile. îți mulțumesc!
cu drag,
ioana.

Ela, cred că ai dreptate când compari textul cu o rochie de mireasă, care e întotdeauna prea...îți mulțumesc.

Costin, nu știu dacă e bine sau nu să am \"dexteritate\" , nu știu dacă e chiar un joc, nu știu decât că în textele prea lungi se văd mult mai bine căutările, ezitările...îți mulțumesc mult că ai avut răbdare să citești până la capăt.

Florin, ai surprins sensul disimulat al acestui text...mulțumesc!

Andule, tu vii să pui punctul pe i, ca de obicei să pui oglinda în fața oglizii...mă bucur dacă ți-a plăcut. te mai aștept cu drag.

ioana.

Monica, mă bucur să te știu aici; da, textul este scris dintr-o suflare, dar cred că l-am ținut în mine un timp. niciodată nu știu nimic despre textele mele...te mai aștept cu drag.

Ioane, îți mulțumesc repede ca să nu fie prea lung:) e o mare bucurie pentru mine când te oprești să-mi comentezi textele. ai un mare talent de a surprinde esența și de a-mi trimite acel feedback liniștitor, fără de care nu aș putea ști dacă a fost sau nu perceput sau nu mesajul, starea...îți mulțumesc mult de tot.
cu drag,
ioana.