jurnal cu tăieturi

Îți voi spune totul de la bun început. Secretul acestei secreții care se scurge dinspre noapte ca dintr-o imensă și glandulară sintagmă e în tine. Þi se scurge prin jugulara deschisă, cu fiecare poem, cu fiecare cuvânt, izbucnind ca o cerneală groasă ce se răsfrânge în valuri secătuindu-te cu fiecare silabă (aici redactorul șef se plimbă cu pixul peste rânduri și-mi taie cuvântul poem cuvântul silabă cuvântul cuvânt rămân doar cu vântul în față strângând la piept o vocală scăpată ca un miel în vinerea mare) Fac vocalize. Știi că am început să cânt de când am aflat că toți ceilalți sunt surzi și muți ca niște pești. Unii se strecoară în visele mele erotice ca să-mi afle secretul să-mi fie șarpele, lupul , fiara, mușcătura și prima vocală tăiată de către șeful redacției care plânge pe ascuns pentru că îi plac manelele și catrenele și femeile grase de tot. Am ochi albaștri și scriu poeme pe care le arunc apoi prin tramvaie ca să mă găsească poetul nebun și bolnav ce se așează mereu pe ultimul loc. El va fi ucis cândva de un poem mult prea trist pe care îl vom scrie împreună într-o noapte undeva între stații. Am un iubit care nu mă știe, dar mă iubește în fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Mereu își ia rămas bun, apoi ne sinucidem fără să ne rugăm. El plânge. E dintre cei surzi. Eu nu plâng. Mă las cuprinsă de brațele lui puternice care mă sugrumă. Atunci îl mai doresc încă o dată. Văd casa noastră de lemn înflorind ca un cimitir, carnea mea din carnea lui, mușcătura, fiara, lupul, șarpele, zgura, iubirea noastră din tramvai . Tramvaiul e galben ca un soare calătorind pe o linie moartă. (aici cineva îmi mulțumește și politicos îmi cere să cobor la prima . nu are chip. doar un rid imens ce i se scurge pe frunte ca o încruntare anulându-i rânjetul . îi plac manelele și-mi taie gesturile nefolositoare pe cele cu subînțeles pe cele care au semnificații erotice și pe cele reflexe) Îmi rămân atât de puține încât mă închid în punctul de la capătul frazei. Mai am un loc și pentru tine.