ioana negoescu

Emil, cred că știi foarte bine cum arată această lehamite. Mă bucur că ești aici. Mulțumesc.

Ela, sunt multe versuri memorabile scrise de tine. „nu mă trăi în locul meu” – voi ține munte aceste cuvinte. Mulțumesc mult de tot.

Mihai, poate fi și altfel. De multe ori este altfel, așa cum spui tu, dar eu cred că realitatea ne ronțăie între maxilarele ei puternice întreaga nemurire cu toate visele. Poezia e o poartă. Dar de prea multe ori în spatele porții e un zid. De prea multe ori ne așteaptă un pluton de execuție...mai treci cu alternative luminoase. Te aștept.

Victoria, cred că ai spus totul despre acest text. Mulțumesc. 

Silvia, nu fac reclamă la xanax, dar nu puteam să scriu alprazolam că nu-mi place cum sună. Despre locurile comune ca și despre gropile comune nu cred că ar trebui să vorbim. Toți știm că ele există. Nu numai Radu, pe care îl admir foarte mult, a scris despre xanax. Și mai cred că s-a scris despre toate câte sunt, nouă ne rămâne să rescriem la nesfârșit despre aceleași dureri, iubiri, pierderi, fericiri, clipe și ani, să intrăm în bucla unui timp care ne consumă și ne redă acelorași întâmplări. Uneori e mai bine să nu-ți amintești totul. Eu sunt hotărâtă să uit și să reinventez unele lucruri.

Li, draga mea, sunt de acord cu tine. Dacă ne-am privi mai atenți ne-am recunoaște. Eu simt acest lucru citindu-te. Îți mulțumesc mult. Nu cred că trebuie să iei xanax, decât atunci când lumea ți se pare o oală sub presiune și nu-i mai poți să suporta zarva. Vrei o rețetă?

Lidia, nu sunt mai tristă, cred că dimpotrivă, dar cotidianul meschin mă întristează și mă obosește. Te mai aștept pe la mine.

Ramona, îți voi urma indicația și voi încerca o supra doză de limpezime...:) mulțumesc.

Liviu, maestre, mă onorează și mă bucură prezența ta aici. Mulțumesc.

Maestre Mihai Leoveanu, sunt onorată și foarte bucuroasă că ați rezonat cu acest text. Mulțumesc mult. Da, cred că Ela a cuprins totul foarte frumos când a spus...

Bogdan, am primit darul tău cu mult drag. Îți mulțumesc.

Costin, nu ai mai trecut de mult pe la mine. Mă bucur că ți-a plăcut totuși ceva și ai avut răbdarea să citești și să lași semn. Te mai aștept cu drag.

Iuliana, mi-a plăcut mult cum ai spus „trebuie să mai trăiesc ca să-mi dau seama”. Aici e esența. Cred că puțini dintre noi ne vom da seama cu adevărat...

Alexandru, mă bucur că ai sesizat un fel de detașare a mea față de întâmplările mele. Nu pot să evadez decât devenind un observator. Uneori substanțele despre care-mi vorbești îți oferă aceste porți prin care poți ieși din tine, dar nu știi niciodată spre ce se deschid ele, uneori mult mai adânc în prăpastia propriilor spaime.

Tudor, uite că apelativul ți se potrivește de minune. Din păcate îmi scriu rețete și mie, nu am în stoc alprazolam. Cuvintele sunt uzate, bănuiam eu. Nu știu cât ne vor mai ține, dragă poete...:)


Gelu, ai dreptate, tema textului e aceeași de când lumea. Moartea cu care trăim. Mi-a plăcut cum ai spus tu că urlă realitatea la noi și noi urlăm la ea. Eu încerc să devin observatorul detașat al acestor încleștări ce se petrec în mine...mulțumesc.

Anele, mă bucur că-ți place textul. despre ultimele versuri nu știu ce să spun, dar știu că am căutat o exprimarea aceasta oarecum infantilă.

Da, Emil, e o liniște dureroasă și eu mă joc de v-ați-ascunselea cu ea...te mai aștept cu drag.

Mihai, cred că ai dreptate, dar încă nu sunt pregătită să schimb ceva în text, în afară de cuvântul \"clipa\" care va fi înlocuit cu \"secunda\" pentru a evita aliterația involuntară din acel vers.

Claudiu, îți mulțumesc mult. contează mult pentru mine că ai rezonat cu acest text.

Răzvan, îți mulțumesc mult pentru citire și comentariu. te mai aștept cu drag.

Gelu, nu pot să te contrazic pentru că și eu am cam ezitat în exact aceste puncte ale textului. probabil că voi schimba când voi găsi rezolvările potrivite, deși nu-mi place să tratez un poem ca pe o ecuație...aici însă el nu transmite ceea ce doream să transmit. mulțumesc.

Emil, a fost o gardă ușoară...:) acum ies.

îți mulțumesc mult! de unde știai că-s de gardă?!

un poem de dor? un poem de dragoste? și una și alta, desigur, un poem despre aproapele pe care-l vezi cu întreaga ființă, atunci când tot ce te-ar putea îndepărta te apropie, atunci când cotidianul mușcă din tine și tu rămâi cu această fatalitate adâncă în tine, cât o prăpastie de aproximativ 100 de m. sau poate mai mult, desăvârșind gesturile ritualice pentru alungarea îndepărtării poate...

în concluzie, după ce am bătut câmpii în lung și-n lat, mi-a plăcut mult acest poem de dragoste și dor, scris între rotunjimi și transparențe, surprinzător în strofa a doua, care îmi pare foarte bine venită pentru că plasează în fundal concomitența unor fatalități exterioare. și nu în ultimul rând mi-a plăcut să mă prind în jocul unui sens multiplu al \"aproapelui\" subtil sugerat ca \"aproximativ\"
Felicitări!...din nou. :)

i.

Emil, ai sesizat foarte bine. M este personajul care-mi dă viață...mulțumesc.

nu cred că are rost să mai subliniez \"dexteritatea\" poetică a autorului, pentru că este bine cunoscută. acest poem este mai mult decât un simplu mesaj, așa cum ne sugerează titlul, este o împletire a ființelor în iubire și chiar mai mult, o dizolvare a lor, ceea ce duce la subtila angoasă a pierderii identității și automat la o încercare de delimitare în spațiul unui sine în restructurare. este un poem simplu, dar de o mare complexitate afectivă. felicitări!

Maria, Răzvan, Costin, mă bucură mult trecerea voastră, vă mulțumesc și vă mai aștept cu drag,
ioana.

da, Ioana, al \"frumuseții fără seamăn\"...

Gelu, ai dreptate în comentariul tău, e începutul unei eternități, o evadare din realitate și nu numai...mulțumesc.

Emil, există vindecări, dar ele se găsesc departe de spital și doctori. eu sunt aici în ipostaza de pacient sau poate doar în cea de fereastră :)

cred că acesta e un poem despre Nichita sau pentru Nichita, în orice caz, cu Nichita cel atemporal, cel nesfârșit
\"doua culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă\" (Nichita Stănescu)


\"irisul unui timp între două cumpene
una lemnoasă și nesigură
spre ce apă se înclină
alta aproape invizibilă de jos
ca și cum ar fi o coloană de aer
măsurând pasul secundei\" (Ela Victoria Luca)

Olga, mă bucură nespus entuziasmul tău față de acest text. mulțumesc.

Ioane, e bine că nu ești pacient... să te ții sănătos și inspirat! dar dacă s-ar întâmpla vreodată, să știi că am notat în caiet câteva poeme de-ale tale, pe care ți le-aș recita cum știu eu, adică după o rețetă...magistrală :)

Elis, îți mulțumesc mult pentru că ai citit și ai lăsat un semn pe stâlp. te mai aștept cu drag.

Adina, uneori fuga din real e riscantă. îți poate fi bine până la dispariție...mulțumesc.

Ionuț, mă bucur că ai sesizat ironia din titlu și tristețea cât se poate de reală din text. te mai aștept cu drag.

Emil, ești aici și mă citești. pentru mine contează mult...

Ela, eu cred că tot cireșul te-a atras aici. nu uit, știu că nu se întâmplă oricum...mulțumesc.

Ionuț, îți mulțumesc pentru citirea nocturnă. mă bucură trecerile tale chiar dacă se întâmplă când eu dorm :)

Li, îmi place mult ideea. posibil. mulțumesc.

Luana, eu cred că nu în asta ar trebui să ne transformăm.

din tot sufletul îți mulțumesc...mi-ai amintit că în fiecare moarte există o naștere și în fiecare naștere pândește o moarte.

poemul tău e minunat. eu sunt oricum subiectivă în ceea ce te privește. consideră că sunt o coardă sub cuvintele tale și de fiecare dată rezonez perfect.

consideră că poemele tale sunt porți prin care eu intru în spațiul de dincolo de cuvinte, acolo unde veghează ochiul întors.

mulțumesc!

ioana.

Ela, aș fi vrut să nu fi simțit niciodată că trebuie să scriu acest text, mai ales ultimul vers...

îți mulțumesc și aștept nerăbdătoare poemul tău, \"El și Ela\"

ioana.

Ionuț, aprecierea ta contează mai mult decât melancolia mea. :) mulțumesc.
ioana.

p.s. să nu-ți bați cuie în suflet!...

cred că tocmai îți comentam un text când tu lăsai acest mesaj. am înțeles că ai înțeles :) mă bucur că ți-a plăcut. mai treci.
ioana.