Poezie
era un spital prea înalt
1 min lectură·
Mediu
era un spital prea înalt. la ultimul etaj porumbeii
ne aminteau lucruri simple și oarecum simbolice
chiar ni se făcuse o pace stranie
coridoarele semănau cu arterele tale
îți spuneam că ai sânge albastru. glumeam.
ce bine se asortau ochii mei cu sângele tău
toți ne credeau orbi
dar noi ne vedeam atât de bine încât
laboratoarele ne confundau hematiile, nucleii și bolile
rămăseserăm îmbrățișați în catenele soartei noastre
era totuși un spital prea înalt
de pe acoperiș se prelingeau îngerii păzitori
încercam să le ghicim oamenii
dar ei veniseră doar ca să vadă porumbeii
și pe noi iubindu-ne pe acoperișul spitalului de urgență.
044.470
0
mi-e greu, insa. pentru ca poezia ta mereu ma tulbura.
si pentru ca azi e o zi...iti doresc sa deschizi bratele sau aripile si sa primesti primavara.
cu drag.