ioana negoescu

acum că s-a lămurit lumea ce înseamnă cuvântul, fără să mai explicăm ce înseamnă apocalipsa, aș vrea să atrag atenția supra acestui text care e unul de excepție. scris cu o energie ce te lipește de scaunul spectatorului, plin de o vervă imagistică ieșită din comun, dar foarte specifică Ioanei, debordează totuși tristețe. e ca un arlechin care se străduiește să mimeze viața și nu face decât să plângă cu inimioare. totuși expunerea se apropie de visceral până la limita grotescului, ca spre final să se replieze în ironie. un adevărat recital. poemele tale au un magnetism special, Ioana, o vervă care mixează lumile cu o ușurință incredibilă...

mi-e foarte greu să mă ating de acest poem fără să stric ceva. gesturi cotidiene devenite ritualice. în fața fatalității poetul aduce dragoste și flori. multe flori. o sensibilitate stranie ce rezistă căderii transpare prin țesătura simplă, aproape copilărească, a poemului.
exprimată simplu moartea poate fi doar o toamnă în care se mătură frunzele căzute. dar eu nu aș ști cum să spun toate acestea. așa că spun și eu...

nu pot, domnule, devii transparent...:)

ioi, tulai Mirceo, da\' nu te speria că nu-ți face nici un rău nenea Beksinski. de dragul tău schimb poza asta cu ailaltă în care e un cuplu. oricum e preferata mea...:)

mulțumesc pentru răbdarea de a citi acest pre_text până la capăt...:)

Vlad, uite că abia acum am găsit cuvintele tale aici și mă bucur...mulțumesc!

Cornel, s-ar putea să ai dreptate, dar țin mult la ultimul vers așa cum e. chiar mă așteptam să fiu întrebată de ce nu am spus \"nu au lapte\", cum părea mai firesc, în loc de \"nu dau lapte\". cred că e totuși evident de ce...:) mulțumesc. te mai aștept pe la mine.

Bogdan, poți s-o admiri pe Andra, desigur, în măsura în care realizezi că ea își pune o mare problemă. cea a armonizării dintre ea și exteriorul ei. un efort de adaptare imens ținând cont că exteriorul, odată acceptat, o include în normele unei lumi improprii. tragismul vine tocmai din această \"punere la zid\" pe care ea și-o aplică în mod conștient. mulțumesc de trecere. te mai aștept cu drag,
ioana.

Viorel, mulțumesc de trecere. vânare de vânt să fie...:)

Liviu, mă bucur mult că-ți place. mulțumesc.

mă bucur că ți-a plăcut imaginea. n-am vrut să te șochez. dimpotrivă...:) te mai aștept pe la mine.

Carina, acesta e un moment din viața Andrei cea care e și copil și femeie. trebuie să recunosc că am trecut și eu printr-o asemenea situație. adică stai în fața lumii și încerci să-ți faci datoria, să fii normală, să fii în rând. îți iei inima în dinți și îmbraci pielea de muiere, deși nimic din tine nu-ți vorbește despre asta.
cine-i Andra?...:)

mă bucur că îți place. mulțumesc mult, Andrei...

Ama, a trecut ceva timp de când nu ai mai trecut pe la mine...mă bucură prezența ta. voi păstra deocamdată forma actuală a textului. mulțumesc.

Ioana, ochiul tău mic e foarte ager...:) ai văzut tare bine. te mai aștept cu drag.

M-am oprit de partea aceasta a zidului ca să îți spun

îți doresc Mulți Ani fericiți, plini de împliniri și sănătate!
cu mult drag,
ioana.

Liviu, cred că tu ai citit alt text...M nu e un personaj hilar, nici hidos, nici meschin, nici paranoic. M nu se iubește, ci M iubește.
nu e totuna să spui \"nu poate\" sau \"e incapabil\". pentru mine nuanța aceasta contează.
păcat că nu ai înțeles cum este M...

Daniela, cred că fiorul oedepian despre care vorbești este totuși un artefact în acest text, deși dă bine din punct de vedere estetic. era vorba de confidența pe care i-o fac tatălui meu, protectorului meu, care din păcate nu mai este printre cei vii. mulțumesc. te mai aștept cu drag.

Mircea, sper din tot sufletul că e așa...mulțumesc.

Ștefan, mă bucură faptul că ai surprins bine ideea textului. îți mulțumesc mult.

Adriana, acesta este într-adevăr un text foarte simplu pe care l-am scris pentru că îmi lipsește foarte mult tatăl meu... mulțumesc.

uite un poem care mă frige, mă zăpăcesc încercând să prind imaginea fierbinte a realității tale în palme. nu m-am oprit din lectură nici după ce poemul a ajuns în punctul \"ah!\". simboluri mai mult decât evidente într-o realitate indiscretă, un tonus care afrontează cititorul într-un sens ușor ipohondric.

uite poemul meu de azi!

Raul, trebuie să recunosc, nu-l citisem pe Dan Coman, dar cu ocazia comentariului tău am făcut-o și mi-a făcut mare plăcere. cred că știi deja care e părerea mea despre curentele literare, despre felul în care fiecare dintre noi lasă la vedere o parte din ceea ce se întâmplă în interior. nu mai am complexe în a-mi încadra textele ca jurnale. e mult mai cinstit așa, pentru că ele sunt cu adevărat foarte personale. mi-ai făcut o surpriză foarte plăcută comentându-mă. te mai aștept cu drag.

Ionuț, îți mulțumesc mult că ai avut răbdarea să \"citești\" acest text. am tendința de a simplifica tocmai pentru că lucrurile sunt de cele mai multe ori foarte complicate. uneori mă pierd în complexitatea lor de lucruri întâmplătoare. atunci reduc totul, nu la absurd, ci la mine cea rămasă între lumi :) mulțumesc.

Iulian, te mai aștept pe la mine. o salut pe Ștefi :)

Ioan, tu auzi prea bine, omule. tu vezi prea bine...M nu este doar un simplu pseudonim. este ceva despre mine.

Emil, chiar așa este...o bucată din mine. tu poți orice, cred :) mulțumesc de citire.

Ioan, mă bucur că te regăsesc aici. pentru o clipă m-am speriat...știi tu. m-ai citit corect. mulțumesc.

Realdo, eu nu sesizez picătura chinezească, nici jocul interior. mai degrabă cred că am ridicat prea mult voalul de data asta. te mai aștept cu drag.

Liviu, ai revenit și asta mă bucură. la întrebare nu pot să-ți răspund. de fapt nimeni nu poate spune ce ar fi fost dacă...ochii mei nu ar fi fost albaștri, să spunem. te mai aștept.

Andreea, îți mulțumesc pentru că ai conturat această filă de jurnal. te mai aștept.

Emil, mă bucur că te regăsesc aici. am revenit :)