apocalipsa post coitum

Am citit aici una din poeziile tale foarte bune si nu inteleg cum se face ca nimeni nu ti-a lasat un semn. As alege aceasta poezie pentru un volum. E tipica stilului tau de creatie.E ca un sân tânăr de fată.

Aș avea multe de criticat la textul ăsta. Să nu crezi că fac pe puritanul, am alunecat de mult pe derdelușul decadenței, dar nu cred că orgasmul -sau mă rog un subprodus al lui - ar reprezenta niște \"lături\". Iar divina ta comedie cu final apocaliptic poate lua și o turnură pozitivă...rămân \"plozii cei grași\".

in primul rand nu stiu ce inseamna coitum. am cautat in dex.ro si n-am gasit acest cuvant. cat despre poezea ce pot sa spun? mi se pare vulgara, lunga si neinteresanta. dupa ce-am citit-o am ramas cu nimic.
hai sa-ti spun eu despre o apocalipa. era sfarsitul lumii (cica). dintr-un colt al orasului incepea prapadul: \"ploua cu stropi\" mari de foc, pamantul se surpa, traficul se blocase, accidente peste accidente, lumea inebunita fugea, morti si raniti peste tot in jur, tipete, groaza, oameni implorand sa-i ajute cineva sa-si care copilul/mama/tata/vreo ruda ranit/a. insa fiecare era pe cont propriu. nu mai pasa nimanui de cel de langa el. moartea avea sa-i ajunga din urma... nu mai era scapare parca pt nimeni. (aici se rupe firul)
dar tu popor
(frate de cruce)
spectator
actor
văzător-nevăzător
cum credeai că va fi ea
apocalipsa(?)

totusi finalul poeziei e ... ok. :)))

ramona, intrucat textul nu este incadrat la \"limbaj si expresii\" nu-ti poate nimeni explica ce inseamna \"coit\". dar cuvantul asta poate il gasesti in dictionar. :))

mie imi placeau apocalipsele (da, la plural).
dar nu mi le-am inchipuit niciodata ca o forma de Viol. nu credeam ca va fi asa, ea. de fapt, nu cred nici acum.
vorba ta, IBG: \"cu sofismul de rigoare\".

e actul sexual. Cine nu stie termenul poate cauta pe google. Cuvantul latin e declinat la acuzativ.

Când se termină un spectacol de teatru bun și trebiue să plec, parcă simt așa un miez de apocalipsă în suflet. Noroc cu jumătatea de bilet rămasă în buzunar, să îmi aduc aminte că am fost acolo. Cealaltă jumătate probabil rămâne la ei, actorii, din același motiv.

Există și teatru fără bilet, și nu-ți mai aduci aminte că ai trecut prin viață.

Eu așa am văzut acest joc de cuvinte, ca o descriere a întâlnirii dintre două lumi, una de gradul 3 în care totul te fascinează.

Noroc bun
MA

Ioana (Barac, pentru ca uite, are o stea de la o alta Ioana pe care o apreciez) poate scrie asa cand se scoala dimineata, intre prima si a doua cafea, inainte sa iasa pe usa. Nu as vrea sa fiu interpretat gresit, vreau doar sa subliniez o abilitate indiscutabila a autoarei in ceeace priveste discursul plus faptul (care ma face sa zambesc) ca mereu apare altcineva care spune ca \"asta e cel mai cel poem de-al tau, Ioana\". Mie imi place cum scrie Ioana Barac, mi se pare ca scrie in trei ipostaze, dintre care doua sunt realizate (mai putin cea vizuala, carevasazica ;-) Textul de fata are si balast pentru publicul care da din palme dar si substanta cat sa incapa intr-o lectura solitara.
Bobadil.

elena, cei care isi pot scoate volume dar nu au facut-o se presupune ca nu sunt inca in carti. fac o selectie, acum. mi-ar prinde bine parerea ta de specialist. inca sunt foarte subiectiva in ceea ce priveste textele mele, nu le-am taiat cordonul ombilical. multumesc.

viorel, sunt cateva subproduse ale recreatorului carora le prefer laturile explozive. cred ca trecusem de faza orgasmica la acea sintagma. eram in plin proces de creatie. am fost atenta sa fie unul coerent, de la preludiu la postludiu si urmarea previzibila. Nimic platonic si totusi aia au iesit, intr-unul.

ramona, nu am dorit sa blasfemiez. dimpotriva. sa concentrez intr-un microcosmos uman un proces vazut-nevazut. aocalipsele despre care vorbesti nu imi sunt straine. eu chiar am vazut cu ochii mei, chiar am atins cu mainile mele, nu am citit doar in carti. fiecare om are apocalipsa lui personala mai devreme sau mai tarziu, fara a participa la spectacolul lumilor.

nu era un viol, adrian, era un fel de „piscul sfarseste-n punctul unde-ncepe”. alternanta aceasta demontrativa nu este tocmai un sofism. este o intreaga istorie desfasurata pe o scena in care suntem deopotriva actori si spectatori, scena pe care niciun big-bang, nici chiar unul de buzunar sau de culise, nu va putea fi vreodata mic. pentru ca un astfel de impact sa fie posibil, totul in univers capata proportii big.

ioana, deseori am senzatia ca scenele pe care ne desfasuram apocalipsele, in toata splendoarea spectacolelor lor creativ-distructive sunt doar in creierul nostru lipsit de generozitate. ce folos ca este atat de mare daca avem acces la atat de putin. din ce-mi scrii am certitudinea ca amalgamul babel de sentimente, afecte, conceptii, perceptii, pe care l-am dorit s-a vazut bine. multumesc pentru recunoastere.

ioan, este intalnirea dintre mai multe lumi si aceeasi. este ca si cum omul se intalneste cu el insusi, sau cu muierea lui, intr-o mare iubire, pana se contopesc in doi uriasi siamezi infometati, lipiti prin stomac, pentru care o sala de teatru cu usile blocate pe dinafara, nu este suficienta pentru a satura pofta lor pantagruelica.

andu, recunosc ca am avut o bruma de mic necaz pe tot ce este mic, mititel, meschin, maruntel, atunci cand am scris textul asta. mi-a placut ca s-au ridicat niste probleme care mie mi-ar fi fost greu chiar sa mi le pun, dar sa le pun... as fi vrut sa se vada ca apocalipsa era doar contrapunctul, si alta era tema poemului. apoi, imi prinde bine sa mi se mai spuna ca textele nu sunt rele. iti multumesc ca treci si astept „somnul ioanei”. odata scris, ea nu se va mai culca pe urechea bleaga.

un salut lui gv pentru inspiratie si pentru relativa certitudine ca ma va citi mai des de acum inainte

nu am citit din carti, si nici la tv n-am vazut.

nu ma indoiesc de adevarul tau. nu te indoi nici tu de al meu. multumesc pentru lectura.