plângeam cu lacrimi şi muci
trăgând-o pe mama de poale:
de ce nu m-ai făcut, mamă, pe mine înaintea lui Didi?
( luasem de la el o scatoalcă şi-un şut,
să plec să mă joc cu cei mici de-o samă cu
sfinţitele mlădiţe de salcie, la Florii,
anul trecut, ţi le-am înfipt în ţărna mormântului
lângă cruce şi candelă,
să-ţi ţină mâţişorii o vreme de urât
în lumina cuvintelor mele rostite în
scapără-n fulger
ceva ca tunetul surd
mă apasă pe creștet
trec intr-un fel de-acufund
ceață se lasă
mă cațăr și trag
rup perdeaua soioasă
șchiopătează mi-i drag
strig nu m-aude și pare
pe insulele de ștergare
întîmplător stăteam alături
pe plajă cu piceoarele spre mare
era spre-apus
scăpasem de dogoare
și se năștea sub tîmplă un poem
poate am zis ceva cu voce tare
că tu m-ai
las bucuros tot ce-i real în urmă
plecând în lumea mea de vise
acolo toate-mi sunt permise
las bucuros tot ce-i real în urmă
că sunt ciudat ieşind din turmă
de-or spune buze cu minciună
în lumea asta anormală
e anormal să fii normal
ești imoral de ai morală
moral ești de ești imoral
viața de-ți e rațională
ești...într-un hal fără de hal
în lumea asta anormală
e anormal să
țăranul din mine s-a dus la ogor
să vadă
sămânța pusă-n pământ de răsare
sămânța de soare
cu blândețe a dat țărâna de o parte
și a găsit-o cu pintenul rădăcinilor scos
ca-n rugăciune cu capul
aud bătăi la uşă în cod demult ştiut.
tresar, nu-mi vine-a crede,
plecase fără veste şi nu am condamnat-o,
ea este cine este, eu muritor de rând...
îmi pun halatul de monton, îmi dau
un puf în
grădina noastră e-n clin cu deschiderea mare la drum de la
vest către est vârful clinului e megieș cu grădina mătușii
Catinca văd și acum salcâmul mamut pe lângă care mă strecuram sărind pârleazul
salata de sfeclă roșie cu hrean
țelină și proaspăt mărar
și-o ceapă de apă tăiată fidea
cubulețe de măr și gutui
pudrate cu dafin
lângă hălci de batal rumenite vrâstat
pe grătar
azimă de sub
Mi-am spus deseori că iubirea
E pentru mine-un capitol sfîtșit
și nu-mi dau seama cum viața
Mă face mereu un cer răvășit.
Îngerii îmi plîng pe-o aripă,
Damnații pe umărul stîng,
Inima o aud
un pui de arici, aproape mort de foame şi sete,
urât de numa-numa, cu pielea alb-maronie spărcuită de
ţepi şi plină de purici, cu boticul maroniu ca un bunghişor
de cămaşă mă priveşte rugător cu
nu mai cultivi nu mai culegi nici nu mai vinzi
eu nu știu dacă prețul
te-a determinat sau creditorul
te-a executat silit luându-ți livada
te doare știu că te doare
măcar să le văd îți zici
insistență nurlie cu ochi
de zorea și păr păpădie ți-am zis
doar să te trezesc
închide ochii și fă-te o noapte
așternutul insomniilor mele
și tu de ce ai roșit până-n
vârf de urechi îți
că toamna va veni ceva mai târziu
dar iată-mă-s aproape de sfârşit de septembrie
păşind domol pe trotuarele urbei
cu soarele leşinat în priviri
indiferent la căprioare şi ciute
constat cu
te regăsesc de fiecare dată-n crugul
nondependențelor orfee
premeditîndu-ți lapidarea
mental arunc cu pietre-n tine
dar
se sparg și meteoric ard
în atmosfera noilor speranțe
și-n fiecare
uneori
mă simt electron sictirit
de mama atom care
încă mă ține dar
pe ultimul strat
izolat
și gata oricând să scape de mine
lasă-mă-i zic cel puțin
cât mai am de trăit
să mă mișc uniform
Ceva se întîmplă în stup de n-am somn.
Potrivesc apa și-o las să curgă pe mine prelung.
Stăruie în ochi imaginea calului pag transpirat alergînd
înnebunit în pripon sub atac. L-au lăsat doar
mi-i cald
sufletul nu-i în creier ori inimă
îl simt peste tot năpădit de-o duioasă căldură
internet fotografii filmulețe
ești departe și cât de în mine
închid ochii și-ți simt strângerea fermă
un amănunt dintr-o discuție veche mă tot
urmărește în gând eu când m-am trezit rămăsese
ca stâlp în gardul despărțitor al grădinilor
ce fuseseră trup avea o oală mare de sarmale
cu buza și
mîrțoage sînt zilele noastre iubito
cu scoici la picioare
cu mers deșălat
despotcovite de dor și iluzii
buza le-atîrnă
coastele-s foi
în roiuri stau pe ele tăunii
și triști le privim
câine de circ
dat cu toate alifiile
hârșit în arenele vieții
face sluj și aport la comandă
aduce cafeaua la pat
în vicleșuguri bine dresat
încă-n puteri să nu cadă
când ridică
sunt un poet cu har de numa-numa,
port rimele în cap ca bigudiuri,
mă simt, aşa, ca pe chişleag smântâna,
precum câştigătorul de pariuri.
ca un alai de popi în antiriuri
mi-s puse versurile-n
IP