Ioan Postolache-Doljești

sleită de țipătul lung și tăcut umbra-ngenunche pe coji de nucă și cioburi de sticlă intersecție de căi semaforul pe roș defect nu-și mai schimbă culoarea picioarele-s reci în murdara

pe bancă la umbră m-aşez pentru câteva clipe să-mi trag sufletul şi să-mi reduc acidul lactic din muşchii obosiţi de povară. e bine, îmi zic, şi zvâc, un gând vicios ... dar nu, nu-mi aprind o

îi crește și-l duce cu fală noatenul în devenirea-i de-a fi hărmăsar ajuns e cornul de care-și agață visul fecioara nechează saltă în două picioare bate pământu-n copite și-aleargă-n

ia-ți ceasurile Dali înapoi le simt inutile pe umeri a venit primăvara de trei zile țârâie ploaia și eu bântui străzile fără fes sperând să-mi topească albul tâmplelor în pământul de sunt s-au

izgonirea din rai s-a datorat că a mușcat Adam din măr sau lacom că s-a dat la păr aceasta-i întrebarea și dacă dracul a-nvățat-o pe Eva cum să "pape" mărul oare Adam a deflorat-o vom ști

sună insistent telefonul. număr ascuns. - sună neică-nimeni până ţi-o spune robotul că am căsuţă poştală. amin. un ţâu, se luminează ecranul. 555, aveţi un mesaj. deschid, citesc: ce-ţi face?

rochie de mireasă fecioară îmi pare zăpada mister prefigurând efervescența germinării vezi luna parcă-i obrazul miresei albă-i zăpada ca păru cel alb albe sunt nopțile iernii nopți de

.......................... - mi-ai zis că mintea dobitocului are patru picioare, a prostului trei, și-a omului Om două. a poetului câte are, bade Ioane? - a poetului are două și aripi,

nu mai există nici un dumnezeu pe pământ Isus a fost ultima lui întrupare în care pe propiai piele-a simțit cât de al dracului e ființa făcută din lut după chip și asemănare. mânios și scârbit

mi se întâmplă să trec pe lângă mine absent e ca atunci când te întâlneşti de prea multe ori într-o zi cu un cunoscut cu care nu prea mai ai ce discuta bine îl saluţi sau răspunzi la salut prima

lăcuste privirile-mi sar de la una la alta le pipăie verdele și-l gustă-n gând roșesc pe ascuns până când mă întreb până aburii toți se vor face ploi de-ntuneric lăcustele înecând fumul se

bucătăria şi sufrageria sunt spre răsărit, dormitoarele cu vedere înspre apus. e perfect. mă trezesc din moartea vremelnică a zilei şi-mi fac cafeaua într-un nou răsărit. zi albastră cu soare deplin.

știu că e dar nu știu cât de frumoasă e lumea viului în care mi-a fost dat să exist mârșav aș fi s-o blamaz puteam să fiu sictirit încă din fază de ovul spermatozoid murulă blastrulă... dar am

aerul din jur de gânduri devine vâscos și covorul ți se pare mai gros de câte urme pe el ai lăsat ca leul în cușcă? pentru curat ambiant falsă-i părerea că poți fi aspirator mai devreme

Lacrima din struguri se preface-n cînt, Ezoteră-mi pare clipa care fuge. Nu privi mirată, animal flămînd Umblă pe sub tîmple l-adăpost de sînge. Timpul împlinirii stă ascuns în trup, Vrea să

balamuc degringoladă eram în amiezi cu traista plină de vise în băț voiam spre alte orizonturi s-o tai în lung de paralelă m-au oprit ochii bătrânului orb și vocea stinsă-a bătrânei du-te de

"prietenia unui om deștept e mai de preț decât prietenia tuturor proștilor" spunea Democrit și eu l-am crezut dovadă că te-am acceptat în numărul mic de prieteni și sufletul ți l-am pus în mâini

Soare în mii de mici cruci de petale Amirosind a miere și fân proaspăt cosit Nuntire de mit horire de fete Zâne în rit Iarbă de drag Esompant de durere Nimicire de cancere psoriazis

greu de cap dar în sfârșit ți-ai dat seama că anotimpurile sunt toate femei primăvara fata cu flori împletite în gâțe ca ceaiul de tei cu ochi de cerneală furată din cer toată în muguri