cravată și silex

s-au adunat în vreme nimicuri par unora că n-am doagele toate zvârle-le dracului mi-a zis un pragmatic și vorbele lui m-au durut era din sângele meu am tăcut cravata de pioner împăturită frumos nu-i doar mândria copilului care-am fost e cravata cu care Ea mi-a oprit sângerarea de la genunchiul julit ochii ei speriați și miloși mâinile care-i tremurau când mi-o lega de picior toate astea le văd și mă mir și acum rana urâtă de ce nu mă durea piatra asta banală cu 11 fețe și-o muche teșită de amnar eu știu că n-a fost căzută din cer ca bunicul când a găsit-o sub plug pe colină ci o mână de om a cioplit-o ca unealtă visând de câte mii de ori iarbă buruieni sorg și mei grâu și porumb au crescut peste el de unde să știu că nu-s eu omul acela revenit să-și găsească unealta și ce dacă n-am doagele toate sufletul n-are nevoie de ele în nimicuri sunt eu și cât la mine mai țin de ce să mă zvârl...