poate ...

poate ar trebui să mă retrag în cochilie sub frunzarul clipelor câte-or mai fi de trăit digerând amintirile cândva cineva într-o primăvară făcând curat în grădină găsi-va cochilia goală pe dinafară aspră banală dar bucurându-i ochiul cu irizații-n sidef ar fi un gest rațional și cuminte și totuși după fiecare ploaie ies de sub gard pe trotuar să-mi las urma riscând sub pașii din ce în ce mai grăbiți să fiu strivit să mă fac pulberi ar trebui poate... și totuși...