Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ioan-postolache-doljestiIP

Ioan Postolache-Doljești

@ioan-postolache-doljesti

Roman
cuvântul scris - veșnicia sufletului

trăiesc e oul întreg nu-l sparg să iasă puiul

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
cu umeri lăsați sub poveri
scâncind din răni ce nu se închid
vise ce-au fost mutilate
în cârje suindu-se-n timp
pavăză faci din răceală
caldă lacrima-i ținută-n furiș
nu-s bizărele de creier blond
ci iată-s organe pe care
cu mărinimia adevăratului
suflet de poet
ni le dărui

felicitări! mulțumesc. Ioan.

Pe textul:

respiră pentru mine" de ungureanu dorina

0 suflu
Context
și încă o dată
citind poezia mi-a dat de gândit
și-am zis ia s-o iau și eu de la coadă
văzând pentru cine-i m-am pipăit de gușă
nimic ce-i drept am văzut în tinerețe o babă
c-o cicatrice la gât ca o salbă
dar și aceea profesor emerit
"un fum din poezia ei" hopa nu-i de departe
știm cu ce se ocupă dar cine e Ea oricum
e una ce i-a călcat bătăturile coapte
și pentru un alergător de cuvinte
e nasol peste poate
mă gândesc la părinți cu respect
și mă-ntreb de-oi fi eu acel cineva
auzindu-i înjurătura de mamă
să-ncep a vorbi ca el la pereți

cretin necretin zic da poeziei
băgându-mă uite-așa de-al naibii în samă. Ioan.

Pe textul:

[am tras un fum din poezia ei și]" de Daniel Dăian

0 suflu
Context
prea mult pentru o zi.
repede-mi zic ai grijă Ioane
să nu ți se suie la cap...

sărut mâna! Ioan.

Pe textul:

bucuria de a fi dumnezeu" de Ioan Postolache-Doljești

0 suflu
Context
singura grijă de-o am e să redau cât mai
fidel starea de spirit a momentului.
sincere și ușor săritoare cuvintele
vin să m-ajute. de reușim să și impresionăm
uneori tot meritul e al ochiului care citește
trăiește și vede și dincolo de cuvinte.

mă bucură sincer ecoul. vă mulțumesc. Ioan.

Pe textul:

în furca pieptului" de Ioan Postolache-Doljești

0 suflu
Context
cum le-nvârți cum le dregi nu știu dar încă de la "contaminare"
poeziile tale-mi trezesc mereu plăcut interes
și iar nu știu cum se face dar parcă se vor dialog
reflexii în sau nu deturnare de sens s-au cerut
gândite zise sau adnotate pe margini de text
dumnezeu știe câte
cu îngăduința ta și cu scuzele de rigoare azi
pentru prima și ultima dată (promit) redau fulgerarea
de gând ca posibil răspuns la zisele tale

mal când ți-am fost ai fi putut să mă calci
acolo și tu cu balirini saboți hai cizme bocanci
dar m-ai ghiontit... ah tocurile tale cu blacheu de titan
carte deschisă doar să mă citești dar m-ai răsfoit ca de praf
oglindă de-am vrut să fiu m-ai privit pe din spate
când bec aș fi vrut m-ai deșurubat mereu din fasung
și geam dat cu var degeaba tragi azi draperia
strigi sunt pădure din toți copacii îți răspund cu ecouri
dar te faci că n-auzi
deschizi palmele de ce pân-acum au fost pumni
sigur nu mai sforăi respir și inima nu mai este de piatră
vorbe tu vorbe dar e bine și-așa
dacă nu eram eu de lemn
mai puteai fi tu astăzi icoană?

na c-am făcut-o
spășit voi suporta consecința. Ioan.

Pe textul:

Fără tine aș fi un pământ oarecare" de Carmen Sorescu

Recomandat
0 suflu
Context
sincer
sunt bucuros că ați rezonat
și-ați lăsat semn în nefugă
aș fi ipocrit de-aș zice
că n-a fost așteptat

cu mulțumiri în și de suflet, Ioan.

Pe textul:

meditație" de Ioan Postolache-Doljești

0 suflu
Context
e că ciuruite-s conștiințele
de moliile consumismului promovat cu ardoare.
ca o glumă amară e că și moartea o luăm
de la vechituri că
doar pentru Eva și-Adam a fost nouă...

îmi dau și eu cu părerea. Ioan.

Pe textul:

Moliile mi-au mâncat cele mai bune haine" de Zamfir Mihail

0 suflu
Context
mi-ai confirmat reușita ideii.

cu stimă, Ioan.

Pe textul:

la taină sub stele" de Ioan Postolache-Doljești

0 suflu
Context
adevărat îți este iubită privindu-i degetele
chiar la tocatul cepei să zicem
în tine auzi simfonii

zic după ce-am zis
uite o poezie frumoasă de mai. Ioan

Pe textul:

Sunetele mă mângâie-n surdină" de Silviu Somesanu

0 suflu
Context
realitatea oricât l-am lua în brațe pe nu
închipuire farsă sublimă și mit inorogul
mai porți felia de zahăr dar vei vedea ...

cu bucurie de trecere, Ioan.

Pe textul:

iubirea corn de inorog" de Ioan Postolache-Doljești

0 suflu
Context
drăgălășenie incitantă domestică intimă
capcană feminină sigură în care
n-are cum să nu cadă "victimă" el
și-atât de hulitul "te iubesc" spus în
vezi doamne "eram să uit" ca al nouăsperzecilea vers
mă duce cu gândul la anii de când
pare că sunteți "suspecți"...

bună! ferice de el. Ioan.

Pe textul:

P.S. Te iubesc!" de Dorina Șișu

0 suflu
Context
e bine venit totdeauna. am cârpit-o.
în nume de rău iau doar trufia
cu care uneori mă privește cel din oglindă.
mulțumesc pentru timpul acordat însăilărilor mele.

cu stimă, Ioan.

Pe textul:

aud că și la tine vin gunoierii" de Ioan Postolache-Doljești

0 suflu
Context
la șină și șenilă
că-i altă mâncare de pește...

încolo, mamă cât e de bună... Ioan.

Pe textul:

despre un alt fel de tandrețe" de Neagu Raluca

Recomandat
0 suflu
Context
arbitru,o,da. dar dacă viața te vrea,Leo?
sccenarii. sccenarii pentr-un final...
când realizezi urme de buci pe cortex
înseamnă că nu e târziu.
da, sigur că da, balsam ni se pare iubirea
dar dacă balsamul e toxic s-a-ntrebat cineva?
și totuși
banalul uman instinctiv și brutal e o stea.
mai dă-ți o palmă pe ... buci și zi:
să mai mergem până-n cândva, Leo!
dintr-un alt punct de vedere
poezia este mai mult decât... un ceva.

felicitări. Ioan.

Pe textul:

star wars" de Leonard Ancuta

0 suflu
Context
nepoata ai grijă...
că te scalpează mătușa.

îngrijorat, Ioan.

Pe textul:

Ghicitoare" de Prundoiu Dan

0 suflu
Context
numele cuvântului,Petre,
taie fără de milă, ca-n vie,
"de sânge putred" și,
"tăcerea-ți plânge-n picioare" fă-o!
restu încă-l taie fără regrete
că tare mult mi-a plăcut...

Ioan.

Pe textul:

praf pe trepte" de Ștefan Petrea

0 suflu
Context
"pe mine mă doare-n păpădie"
corelată cu titlul...

felicitări. Ioan.

Pe textul:

nu-mi suflați în păpădie" de Valeriu D.G. Barbu

0 suflu
Context
și totuși cele 13 cuvinte
par a sta la o cină de taină
spunând mai mult decât o mie...
poem de suflet și de minte.

felicitări! Ioan.

Pe textul:

poem" de Vasile Mihalache

0 suflu
Context
trecătoare,Răzvane,
doar stăm pe cui de balață...

cu mulțumiri,Ioan.

Pe textul:

terapie de ...cacao(?)" de Ioan Postolache-Doljești

0 suflu
Context