Ioan Postolache-Doljești

trăirile îmi sunt copile
pe care nefardate eu le scot la horă.

mă bucură că v-a plăcut fătuca. Ioan.

n-a fost decât o întrebare
nevinovată zic cu gând curat
dar care văd te-a supărat
ca formulare

consideră c-am încurcat
cuvintele în graba mare...
Olimpul e-un azil și muza mea-i de sare
străbunii nu mi-s zei și nu merg la furat...

zici că-n sonet se pune și-o dorință
atât am vrut să știu și bag la tidvă
îndemânarea-i totuși cu putință

iar cât privește sumbra perspectivă
nu-i bai în reâncarnare cred cu toata-mi ființă

cu statornică prietenie, zâmbind. Ioan.

îți tot citesc sonetele de-o vreme
și mă uimești cu teme inedite
trăiri ce par ades închipuite
devin atât de lesne leme

rostiri în rime tolănite
stau ca-n șezlong făr-a se teme
că pot fi ruginite-n vreme
și că de modă-s depășite

de sunt invidios pe tine
se vede sigur ca atare
fii îngăduitor cu mine

răspunde-mi la o întrebare
alegi întâi cuvinte pentru rime
și-n rest e doar îndemânare?

cu mulțumiri anticipate. Ioan

măcinișul în moara timpului a ființei umane
e marea tragedie a vieții. acceptată tacit
ca fiind o lege inexorabilă și universală,
o facem,din vanitate, disperare, sau naiba știe de ce,
vestă antiglonț și-o purtăm zilnic,obișnuință banală.
am scos-o fără emfază, firesc, arătând-o lumii să nu uite c-o poartă
și nu mă așteptam ca cineva să o vadă.
o atitudine luată față de-o stare, normală de altfel
și cu atât mai mult m-au surprins comentariile.
"steluțele" voastre sunt un gest de amabilitate indusă de titlu, o știu...
oricum,vă mulțumesc pentru atenția acordată și vorba de bine.

aș fi ipocrit să nu recunosc că mă simt măgulit. Ioan.

încerc o slăbire a lațului.
vă mulțumesc pentru atenție. Ioan.

nu trebuia redactarea s-o fac pe direct
după o sumară schiță mentală doar de-a
scăpa de angoasa creată de coșmar...
vă mulțumesc pentru atenționare. Ioan.

"și-un" în loc de "și-nu"

culori primare zugrăvind un tablou tragic al lumii.
nu-i un poem de circumstanță ci o atitudine de denunț
a cruzimii "elitei" barbare.
"civilizatorii", mesageri ai trufiei și lăcomiei
și-au făcut treaba.
"vorbesc între ei
despre beneficiile de libertate
în cupluri"(?!)
nu-i interesează că lasă în urmă
tradiții de veacuri călcate-n picioare și-nu mușuroi răvășit.
tihna beduinului care vâna cu vulturii în zilele-i bune
făcută e țăndări acum și-și bate cămila în fugă
și doamne,
în bejenie plecate, cu amfore grele de apă pe cap,
femeile încă mai speră, și-n cârcă își duc
rodul sfânt al pântecului acum leșinat.
am numărat cuvintele poemului.
sunt cât pulsul normal al vieții și mă cutremur,
mârșăvia-i făcută cu sânge rece.
Antonio e lumea în ochii căruia s-a zvârlit cu praful minciunii
și fiecare suntem un Antonio.
oare firul de nisip va sfârși aruncat din ochi de lacrima trezirii
sau va rămâne să-și desăvârșească intenția definitivei orbiri?
în liniștea ascultării cu ochii cât zbucium e și câtă durere...

felicitări pentru curaj și pentru înalta simțire. Ioan

auzi ea
și văzu două degete ridicate.
nu-i așa că în șagă m-ai lovit peste ele?

simpatic catren.Ioan.

și surprinzătoare interpretare, Răzvane.
mulțumesc de popas și semnul lăsat.

Ștefane, nu e și nici n-am spus că-i
un poem autobiografic. dacă ai să-l mai citești încă o dată
ai să vezi că nu-i altceva decât un simpu sfat...
dacă în "este" se merită steluța și-n "re" se pare că nu, nu-i nici o supărare.
de se poate ia-o-napoi, de nu, consideră ca mine și tu
că ai scăpat-o din întâmplare...

cu prietenie, Ioan.

dacă nu-ți simți vremea și vremurile doar crezi că trăiești
și dacă mai și scrii e-o amăgire jalnică..."
mi-a zis cânva "bătrânul" (Dumnezeu să-i luminezee veșnicia) și,
de fiecare dată când încep să scriu i-aud ecoul zisei...
mulțumesc pentru popas și vorba bună. Ioan.

domnule Mihalache
mulțumesc pentru condoleanțe
cât privește "rănirea sentimentelor" nu vă faceți griji
pentru cel ce bea pelin
nu mai contează de-n cupă-i și-un strop de acreală

doamnă Ottilia
ieri la mormântul ei licărea lumânarea
și-n creierul meu încă derutat mormântul mi s-a părut
poezia "arsuri" cu luminița de tine aprinsă
ca doamnă îngăduitoare mereu atentă și mult simțitoare
știu că ai să mă ierți pentru răspunsul târziu...
mă bântuie încă acel "ah" rostit de ea după mai bine de un an de muțenie
și-l simt ca singurul cuvât adevărat de pe pământ
încărcat cu toate sensurile cuvintelor lumii...
poate îmi zic de fapt e ultima notă pe care pruncul n-o cântă
la venirea pe lume în plâns
că viața nu-i altceva decât o altfel de continuare a plânsului
la final cântându-i scurt și dureros ultima notă...
noi după chip și asemănare cu dumnezeul cuvânt fiind înșiruim
bucuroși poeziile noastre ca veșminte de suflet pe taraba vieții
să fie luate de cine o vrea de pomană credem dar ele
adevărat zic sunt doar virtuale morminte în care suntem sub înfățișări
de cuvânt zădărnicii ca toate ce sunt la capătul lor
adevăratul mormânt cu noi îmbibați în formol sub două tone de pământ
cu coroane de plastic flori vestejite lumânări stinse și-o cruce
vizitată din ce în ce mai rar până la urmă uitată și ea căzută-ntr-o
rână peste pământul lăsat...

mulțumesc pentru toate
și pentru vorba prea lungă și poate chiar idioată mă iartă. Ioan.

dar oare mai poate rămâne în suflet
un cât de mic loc lipsit de trăire
când moartea ia chipul omului drag
și-l duce-n ospățul țărânei?

pentru atenție domnule Tomescu.
din nefericire e durerosul adevăr...

când vei ști
și dacă într-adevăr o vei iubi
spre mai binele tău
masează-i tendonul lui Ahile...

femeile știu de ce... Ioan.

bolile sunt năimiții fără scrupule
mercenari fără mama și tată și fără de dumnezeu
ce atacă întruna
între etern și efemer e o continuă și crâncenă luptă
viața nu vrea prea mult
o stare de bine
un strop de iubire
și tihnă în marea și fascinanta aventură
a cât mai adâncei cunoașteri de sine
neant și uitare de toate moartea rânjește sardonic
în valuri trimite mesagerii cu colți de vampir
să muște din trupul de lumină al vieții
prezumtivi criminali sunt toate bolile lumii
dar cel mai pervers criminal e Alzheimer
din omul cu aripi vioaie de gând
colibri din toate florile unuversului culegând
nectarul cunoașterii
face aproape un stârv
lăsându-i doar chinul mucului de lumânare aprins
doar atât cât să se știe că tu omule
oricât de mare te-ai da
până la urmă ești un mare nimic...
că ai rezonat mă bucură mult
și tare-aș fi vrut să n-am de ce să scriu poezia
îți mulțumesc pentru sensibilitate atenție și stea

sărut mâna care a scris comentariul,Ioan.

că poezia e bună mă simt de parcă eu aș fi câștigătorul.
alta era cea pentru concurs, una existențială, elaborată, densă în imagini
surprinzătoare dar văzându-i infatuarea, falsitatea și agresivitatea specific
masculină mi-am zis: dar dacă erai femeie? a fost de ajuns ca gândul să se întrupeze spontan în prezentul poem. am optat pentru el și ca pentru o testare.
din start am știut că voi ocupa , de la codă spre cap, locul egal cu numărul participantelor. ei, bărbații, vanitoși și neintuitivi, mi-am zis, vor lua
masca drept chip și-l vor trata ca atare.
cineva l-a notat cu 10. port sub mustață un zâmbet, pariul cu mine l-am câștigat.
am reușit cât de cât să pătrund în tainicul și fascinantul univers feminin...

îți mulțumesc pentru confirmarea reușitei. Ioan.

spre destrămare vom țese mereu
în război cuvintele scrâșnesc în vatale
schimbându-și culoarea mereu
scârbit de trădare
retras în umbră de steiuri
mai urlă-a chemare Marele Lup
puținilor loiali rămași să le spună
că încă nu a murit
și că-n cenușa lui Bennu
se-ntâmplă ceva
se-aude parcă un nou fâlfâit
în scoica vieții ținute-n secret
zilele tainei sunt perle
geam ne e trupul de-o vreme
tot mai dese în el sunt bătăile mute
în rosturi punem un alt fel de cuvinte
pânza să nu mai poată fi destrămată
trist dar adevărat
poeții zâmbesc până la capăt
în veșmânt de sârmă-nghimpată
"să nu uităm de noi"
de "urletul Lupului Alb"...

răscolitor poem. Ioan.

din care-ai băut visele
cu gura în jos
dragostea e undeva pe aproape
e ca o bacnotă acum pitită-ntr-o carte
scuipă în palmă și descântă
ca un copil
"spune drace ce-ai furat
că te duc la spânzurat..."
și așteaptă
ce fură casa mereu dă înapoi

cu plăcerea lecturii, Ioan.

e cercul polar...