Poezie
Domnului Ioan Postolache
agonia (5)
1 min lectură·
Mediu
cu dumneata, să știi, nu intru-n horă
că, tehnic a vorbi, nu-ți dai silință;
te cred: nu ai defel obișnuință
și cioara cea vopsită îți e soră.
în alb, te lecturez cu umilință
că ai idee-n veac suind din oră
și ai parfum, nu voce inodoră,
dar la sonet "mai puneți o dorință"...
doar dacă ai de mâzgăleală timp,
o vreme ucenic la iamb să fii
să mori, apoi să te întorci la vii,
să furi de la străbuni, de prin Olimp...
că mai târziu, vegheat de lumânare
în noapte o să prinzi "îndemânare"...
***
Notiță:
a se citi comentariul domnului Ioan Postolache-Doljești, lăsat la textul "agonia (4)"
022711
0
nevinovată zic cu gând curat
dar care văd te-a supărat
ca formulare
consideră c-am încurcat
cuvintele în graba mare...
Olimpul e-un azil și muza mea-i de sare
străbunii nu mi-s zei și nu merg la furat...
zici că-n sonet se pune și-o dorință
atât am vrut să știu și bag la tidvă
îndemânarea-i totuși cu putință
iar cât privește sumbra perspectivă
nu-i bai în reâncarnare cred cu toata-mi ființă
cu statornică prietenie, zâmbind. Ioan.