Poezie
A ta de pasăre-n zbor frumusețe
1 min lectură·
Mediu
A ta de pasăre-n zbor frumusețe
Ca albul de hârtie mă-nspăimântă
Ți-e-n aer cu lumină cale sfântă
De umblet fără frică să mă-nvețe.
Apuc stilou, iubirea-n mine cântă
Și fragedă e foaia, ca-n junețe
Cuvântul despre tine tainic preț e
Și pentru tine iau pe zmei la trântă.
Un plumb topit în inimi bea din vene
De amețesc ca-n hram stropit cu vin
În nopțile cu pernele viclene.
Veciei tale-amantul îi devin
Iar după lupte-n pat, răpuși de lene
Un dumnezeu ne-ndeamnă-n somnul lin.
008
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 84
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “A ta de pasăre-n zbor frumusețe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/14203048/a-ta-de-pasare-n-zbor-frumuseteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
