Ioan Postolache-Doljești

fi făcut comentariul la "o săptămână..."
această poezie n-ar fi existat, ea fiind
o continuare a tristului adevăr din răspuns...

cu mulțumiri de trecere și semn, Ioan.

"greșit".
și doar le-am spus că le tai unghiile din carne...

cu scuze,Ioan.

Dorel are dreptate. energiile eterogene răvășesc...

reportajul acela o fi stârnit multora râsul și nu e drept.
femeia e o sărmană,încălțările ei nu sunt de firmă ci niște prăpădiți de galoși,
nu-i tânără, nu-i coafată, trecută, în cap c-o broboadă întruchipează amarul
unei vieți ce-ar fi putut dar n-a fost chip să fie...
de la titlu la ultimul cuvânt e o adevărată și tristă poezie de suflet ce
atât de multe spune despre răbdarea, puterea de sacrificiu și iertarea de care
e în stare doar inima unei femei...
pe fiecare cruce feminină e scris: "aici odihnește roaba..."
ticălos, bețiv ordinar, bărbat de nimic, ce mai, o pacoste dar ea tresare
la claxon. așa cum e el, e al ei și-l așează mai comod înainte de a-l împinge
prin aerul stupid spre casă opintindu-se în mers pe picioarele-i strâmbe acum,
poate aducându-și aminte când, tânără,era roaba pe și în care-i făcea loc să
se simtă bine, comod, în truda voluptoasă a iubirii...
poezia mi-a dezvăluit( a câta oară?) un suflet sensibil de poet, pentru personaj mi-a trezit milă,și un lung șir de întrebări dureroase privind drama ființei umane.

cu toată stima, Ioan.

să te trezești la douătreizeișișase
să-ți auzi doar lipăitul papucilor
ce te poartă ca pe-o încă tânără "fiară" în cușcă
și-n fum amar de țigară
să-ți aduci aminte c-a fost odată un om
care decojea și se înfrupta
din clementina care-ai fost tu...

poemului viu i-am simțit pulsul. Ioan.

e falsul chichirez.
asta facem mereu,în laboratoarele minții marșăm
pe faza diploidă a ideii. gândurile în vălmășagul lor
favorizează și întrețim heterozigotismul și, de dragul
dorinței de-a rupe gura târgului,punem pe tarabă
atrăgători haploizi.uauuu,aplauze,steluțe,"vai, tu,
ce pepeni frumoși,parfumați și gustoși,tu..."
dar eu te întreb: unde-i,Rozvane, sămânța,ca fructul creației
să fie peren?

cu tot respectul, Ioan.

străinul, făcând primăvara cu toată beția florală să o cuprindă,
stiindu-se muritor,în disperarea neputinței ridică gard de stânci
ca veșnicia să fie numai cu el. habar n-are,sărmanul, că ea, în alt trup,
mereu și mereu se va dărui altor străini cu-aceeași inocență și voluptate ca lui.

cu toată stima,muritorul Ioan.

doamne,dacă n-am stăpânire pe degete la tastare
pentru o grafie corectă, oare cât haos e-n manuscrise
unde, în fuga mâinii de a ține pasul cu gândul,
cuvintele se scurg pe hârtie aproape liniar
ca picăturile ploii pe geam?
oare nu-i încă un motiv în favoarea pârjolului?
dar nu,propunerea de a le fereca în cutii mi-a dat o idee mai bună.
cum tot am turnată temelia unei căsuțe la țară,
voi renunța la cărămizi și împrumutând pentru o zi, două,
o drăcovenie de tocat, le voi amesteca în lut cu pleavă și paie
pentru chirpici și-mi voi face o casă după asemănare din lut și cuvănt.

doamna Joana, vă mulțumesc pentru... veselul sfat.ați uitat dar pun eu
ghilimelele la "opera" pentru un plus de savoare.
doamna Ana, m-ați surprins cu steluța mai ceva decât dacă la loto aș fi
câștigat premiul cel mare.vă mulțumesc pentru iluzia creată.
doamna Daniela, mulțumesc pentru deșteptător. am corectat, plus încă trei
și poate-or mai fi...
pentru clipele de viață făcute cadou, tuturor,sărut mâna. Ioan.

Citindu-i tristul epitaf
Mi-am zis: cum de-a cuprins-o somnul?
S-ar fi ales de el, pe bune, praf
Dacă în viața ei i-aș fi fost Domnul.

citește-l și pe "i" că l-am mâncat...
mulțumesc,Ioan.

după părerea mea de neofit ai vână.
efortul concentrat și consecvent prevede,
de ce nu, o carte de sonete.
atenție la "ci" revine obsedant și "ci",
o știi și tu, reneagă...
mai sunt forțări pe ici pe colo cum în sonetul ăsta,
"la fraze de fiiri..." când mai firesc ar fi "la frazele de firi..."
dar știu că la final vor fi pieptănate...

dă-i înainte! cu prietenie,Ioan.

în punctele de suspans de la prima frază a zicerii,
de aceea, ca răspuns la intrebare vă declar copilot
acceptat cu tot cu "zâmbet" așa că... la o adică în fața bâtelor puteți spune senin că v-ați urcat la ocazie...
despre titlu, sigur că da,deliberat am ales sinonimul fântânii
amintindu-mi de surprinderea mamei când, după balamucul
din 89,venind la mine și mergând la cumpărături, s-a oprit
în fața magazinului cu mâna la gură. am întrebat-o de ce?
vai di mini, mamâ, s-o strâcat lumea di tăt, uiti și porcării scrii pi ușâ.
nu ,mamă,i-am zis, ăștea au crezut că dau enlezii buluc,acolo scrie că să tragi
ușa după tine cu putere. așa că mi-am zis: hai să profit de reacția
confuziei primare și să determin curioșii să vadă ce se întâmplă cu puțul meu.
aveam eu oare norocul și bucuria comentariului dacă titlul ar
fi fost "hai și eu cu fântâna mea? recunoaște-ți că nu.

cu mulțumiri de popas și toată stima,Ioan.

ce spui tu aici e un adevăr numai că e spus pe jumătate
și printr-un cuvânt chiar deranjant. eu aș schimba verbul
"a lătra" cu unul mai dur "a mușca" dar care se poate interpreta și
pentru a gusta poemul și care adeverește cauza devenirii.
iar ca atât titlul cât și întregul poem să aibă mai multă consistență
i-aș da următoarea formă:


acesta e un poem pătrat perfect. e un
poem? e un pătrat? e perfect ? cine ar

putea să o spună ? pătratul e perfect
din toate colțurile pe orice muchie te-ai

plimba e mereu egal cu sine dar poemul
nu e niciodată egal nici măcar cu sine

după ce autorul îi dă drumul din lesă
încep unii să-l muște iar el devine din ce

în ce mai puțin egal chiar și cu poetul
căutând suflete în care să fie perfect


e doar o sugestie.Ioan

din răsputeri să ni se scoată din cap ideea de patrie,
chipurile ar fi un cui ruginit și că adevărata
patrie e acolo unde te simți bine. ăstora eu le zic:
bă neică nimeni cu rapăn pe creier, panglicar de duzină, păi
și la closet când te ușurezi te simți bine, asta înseamnă că
patria îți este closetul?
patria e locul sfânt al țărânii din care ai venit în luminile
vieții,locul unde ți-s limba și neamul și dacă o dată pe an
măcar, copleșit de toate-ale ei,nu-i zici țării tale Sărut mâna! atunci cui?...

mă bucur că suntem pe aceeași lungime de undă
și vă mulțumesc pentru semn. Ioan.

să citesc doar descântecul:
focul sânilor înalțe
noaptea ca pe tocuri cui
pân-la cer și mai departe
patru pereți
cu palmele două și una de sus
să fac
să închid
fără ciutură
fără cumpănă
sufletul lui
a fântânarului
să mă iubească
cât ochiul oglinzii
să mă dorească
ca norii de ploi
de pământ
fără cuvânt
să rămână
doar patimă și iubire
ca durerea-n măseaua de minte
ca un câine jugănit
să latre iubirile din trecut
și la vederea mea
să se gudure ca o cățea
în călduri
rană profană
dorința lui
cloșcă să vrea
să-i fiu pentru pui
să uite de toți
și de toate
de morți și de vii
doar eu frumoasă
țâțoasă
focoasă
să ard
în privirile lui...
dar dacă e-un un cântec
pe care eu nu-l pricep?

hopa, cer mii de scuze. Ioan.

sonetul e-un spațiu închis,
în care cuvintele tac în penitență de schit
sau ca-n alcov făcând dragoste devoratoare
fremătând în orgasme mai abitir ca libelulele.
la fel de închis e și spațiul singurătății poetului.
în cameră sunt doar amintirile zburând
ca niște vrăbii trezite din somn,
le prinzi câte una și le pui în colivia unui retro-sonet...
frumos dar colivia cu vrăbii...

acu e de văzut dacă destinatarul "intră la apă". Ioan.

căluș nu câluș. scuze...

cititor de sonete nu numai ca delectare
ci și ca adjuvant în terapia sufletului
pentru muzicalitatea lor tainică și tonică
spun cu mâna pe inimă că Retro-Sonetul
tare mult mi-a plăcut și-ar fi păcat
să fie primul și ultimul chiar dacă unii...
da și cu câlușul în gură
cel ce are
poate să spună.

cu multă stimă. Ioan.

citește în loc de "triolet", "rondel".

despre trioson vei ști de mâine... Ioan.

să fie sonet.
e un fel de catâr al poeziei fixe,
o corcitură din ograda lui Horia Bădescu
obținută din înperecherea între triolet și sonet...

e un gen ambiguu dar interesant,zic eu. Ioan.