Jurnal
Roaba
-după un reportaj straniu-
1 min lectură·
Mediu
Aruncă bolovanii din capătul roții cu galoșii
cea-cea-cea
și iar ridică roaba de un cotoc
pe marginea de drum
îndesându-și bărbatul mai înăuntru
când cu genunchiul când cu cotul ei ascuțit
în fiecare gâfâitură auzită se simte decadența
și umilirea întregii feminități
oricât de eroică ar părea pentru unii
depășirea limitelor doar
ca să cari de la cârciumă consoarta
în roabă precum bostanii din câmp
cât eu ma zbat în complexe
femeia își strânge broboada tresărind
la auzul unui claxon
apoi așează și mai comod bărbatul amorțit
împingând roaba cu picioarele sucite mai departe
prin aerul stupid spre casă
032.584
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Geier
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 99
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioana Geier. “Roaba.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-geier/jurnal/14100273/roabaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IP"greșit".
și doar le-am spus că le tai unghiile din carne...
cu scuze,Ioan.
și doar le-am spus că le tai unghiile din carne...
cu scuze,Ioan.
0
IGDomnule Ioan Postolache-Doljești,
trist ca se intampla astfel de lucruri. Sincer, impactul pentru mine a fost destul de grav, la vederea reportajului respectiv. Mediul in care traiesc este total diferit, aici partenerii acordandu-si un real respect reciproc. Sincer, n-am vazut vreodata un neamt beat zdravan aici, dar sa mai fie dus si-n roaba...
Ati facut o analiza minutioasa pe text, punand si mai bine in valoare ideea pe care am abordat-o. Va multumesc!
LG,
Joana
0
femeia e o sărmană,încălțările ei nu sunt de firmă ci niște prăpădiți de galoși,
nu-i tânără, nu-i coafată, trecută, în cap c-o broboadă întruchipează amarul
unei vieți ce-ar fi putut dar n-a fost chip să fie...
de la titlu la ultimul cuvânt e o adevărată și tristă poezie de suflet ce
atât de multe spune despre răbdarea, puterea de sacrificiu și iertarea de care
e în stare doar inima unei femei...
pe fiecare cruce feminină e scris: "aici odihnește roaba..."
ticălos, bețiv ordinar, bărbat de nimic, ce mai, o pacoste dar ea tresare
la claxon. așa cum e el, e al ei și-l așează mai comod înainte de a-l împinge
prin aerul stupid spre casă opintindu-se în mers pe picioarele-i strâmbe acum,
poate aducându-și aminte când, tânără,era roaba pe și în care-i făcea loc să
se simtă bine, comod, în truda voluptoasă a iubirii...
poezia mi-a dezvăluit( a câta oară?) un suflet sensibil de poet, pentru personaj mi-a trezit milă,și un lung șir de întrebări dureroase privind drama ființei umane.
cu toată stima, Ioan.