femeia

străinul, făcând primăvara cu toată beția florală să o cuprindă,
stiindu-se muritor,în disperarea neputinței ridică gard de stânci
ca veșnicia să fie numai cu el. habar n-are,sărmanul, că ea, în alt trup,
mereu și mereu se va dărui altor străini cu-aceeași inocență și voluptate ca lui.

cu toată stima,muritorul Ioan.

cui să-i placă nemurirea? inconștienților ar zice un incoștient sarcastic.
dacă străinul nu s-ar mai înstrăina
virtutea inocenței ar deschide larg poarta
nu pentru a-i intra promisiunile în casă
nici pentru a atinge masca falsă a iubirii
ci, doar așa în bunătatea lui lumească, să se simtă Om.

cu aceeași stimă totală, o muritoare :)!

Pentru bărbat, ''veșnicia are trup de femeie'' seducătoare și senzuală, pentru femeie efemeritatea are fizionomia timpului ce-i așterne riduri pe fața pe care caută s-o înfrumusețeze cu creme și farduri.

in ciuda a tot ceea ce se poate vedea prin poeziile mele, din punctul meu de vedere, vesnicia are dragoste de femeie si nu trup. :) trupul limiteaza starile si consider ca e mult mai bine sa nu ne lipseasca. de aceea eu am ales altceva din poemul asta.

femeia

"un străin desface ierni
se înfășoară în ele
apoi adună resturi de stânci pentru un gard între el și lume."

poate ca lipseste "ea" de acolo, poate nu mai e la fel, dar are dragostea ei. nu trebuie sa ii pronunti numele ca ea sa fie totul!

starile sa nu lipseasca! :)

domnule Racheriu, domnule Marinescu, vă îmbrățișez de la distanță :)
stările nu lipsesc, femeia e la locul ei, trupul există, viața merge înainte cu trenă și fără trenă...sănătoși să fim :)

vă mulțumesc pentru semnele lăsate!