IBIoan Barb
Verificat@ioan-barb
România
„poetul nici măcar nu poate muri în captivitate”
Locuiesc undeva în România. Fost jurnalist, fost (cu inima) revoluționar, fost visător, fost soldat, fost ...
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Mă bucură foarte mult aprecierea ta dar și prezența în pagina mea unde te mai aștept. Îți mulțumesc pentru interpretarea ta. Alții, în altă parte m-au descurajat comentând acest poem. Faptul că este citit îmi dă mulțumirea că înțeleg că gusturile literare sunt diverse iar poemele sunt întotdeauna ca florile pe care le alegi. La o nouă întâlnire.
Pe textul:
„Farul îngerilor" de Ioan Barb
0 suflu
ContextAm scris ieri despre această fașcinantă Burgundie și am trimis fișierul gol. Am scris imediat după publicarea poemului și am remarcat imediat pătratele de cer, am scris ceva foarte frumos, cred eu, dar mesajul meu nu a ajuns. Astăzi am văzut că deja ceea ce eu remarcasem ieri au văzut alții. Mă bucur că este așa. Poemul este minunat, curge frumos. Problema mea este cum să-mi recuperez textul pe care l-am scris ieri, nu l-ai primit și acum este pierdut, deoarece în pagina mea în fișier a rămas doar titlul. De aceea te rog, în compensație, scrie următorul poem.
Pe textul:
„burgundia 47" de Anni- Lorei Mainka
0 suflu
ContextParcă ai pescui în stele, Căline. Acolo păsările de pradă n-au ce să înghită pentru că ochii dor atunci când privesc prea mult timp îm gol. Foarte reușite imagini și foarte apreciate. Mă alătur și eu celor de deasupra mea și îți trimit un salut ca un semn după ... douăzeci și încă câțiva ani. Mă bucur să te regăsesc atât pe tine cât și poezia ta.
Pe textul:
„Ochii dor" de Calin Hera
0 suflu
ContextCând am descoperit acest poem am început, deja, să mă port cu stângăcie deoarece de la primii pași mă străbătea și pe mine o teamă de cristal că aș putea reînsufleți balaurul cu limba despicată. Dar n-am intrat de tot în panică pentru că în aceste zile în România este primăvară și chiar la fereastra mea de taină, unde povestesc cu stelele, a înflorit un cireș colorat în amurg cu flori; de fapteu am văzut că pe crengi înfloriseră stele de mare așezate în paturi de spital. Citind poemul, cineva, poate chiar Dumnezeu a atins în mine aerul cu țevi colorate și am simțit deodată o mare bucurie: era poemul tău. M-am bucurat ca de ceva frumos, de pe alt tărâm. Nu al oamenilor. Poate o externare în lumea unor cuvinte.
Pe textul:
„Externare de primăvară" de Cristina Sirion
0 suflu
ContextMă tot întreb cine ar putea accepta un poet aflat la un pas, sau poate mai mult, de cortină: noi, destinul, viața, timpul, dragostea... și așa mai departe. Un lucru e cert: un poet adevărat este conștient că privirea lui interioară este mereu lipită de cortină, după care e marele necunoscut, ieșirea din șcenă sau chiar prima treaptă din lumea în care încep poveștile. Contează dacă dorești sau nu să miști privirea. Lipsită de acest sprijin al privirii lipite, cortina poate oricând să cadă. E sublim. Poemul tău îmi place și mă avertizează că, de fapt, sunt mereu în șcenă și trebuie să țin privirea pe cortină, pentru că acolo, în orice moment s-ar putea întâmpla ceva. E ca o plimbare pe muchia briciului. Sau nu?
Pe textul:
„acceptă-mă ca pe un actor" de Teodor Dume
0 suflu
ContextO să țin sema de sfaturi. Mulțumesc pentru remarca sensibilității textului cât și pentru această aperiție itinerantă. Am nevoie de încurajările voastre. Te mai aștept pe pagina mea.
Pe textul:
„O altă identitate" de Ioan Barb
0 suflu
ContextRevin, cu o umbră de incertitudine ce s-ar fi strecurat sub aspectul că aș fi rău intenționat. Comparația anterioară s-a născut în ideea că acest minunat poem mă duce cu gândul la poveștile fașcinante ale copilăriei, toate câte sunt ele, cu prinți și cu o lume minunată. Ca și poezia ta, de altfel. Nu sunt eu cel în măsură să fac afirmații lipsite de pertinență. Oricum, te-am urmărit și în alte publicații. Dacă cumva am fost perceput ca nefiind la locul meu, îmi cer scuze.
Pe textul:
„singura piele" de Adriana Lisandru
0 suflu
ContextE interesant refugiul prezentat în strofa a doua. Am încercat să înțeleg și am reușit - că refugiul protejat este, de fapt, într-o primăvară atemporală, care oferă o protectie sigură împotriva trecerii timpului și a morții, iar acesta din urmă nu reușește decât să-și sugereze prezența ca mai apoi, să scape printre degete. Mi-a plăcut.
Pe textul:
„Fobii" de iarina copuzaru
0 suflu
ContextEste sublim să poți urmări, uimit, aripile ce străbat prin forul atmosferic. Te întrebi ce-or găsi în acel loc stelar. Dar terminând de citit poemul afli răspunsul: poezie.Sublim a doua oară.
Pe textul:
„La urma toată doar rămîi cu Dorul" de Ștefan Petrea
0 suflu
ContextMulțumesc pentru aprecieri. O să țin seama. Și te mai aștept aici.
Pe textul:
„Sanctuarul din scoică" de Ioan Barb
0 suflu
ContextÎmi place că ai descoperit că fericirea poate fi o floare albă de cireș. Dar florea de cireș are o viață de câteva zile după care se scutură. Dar versurile poemului tău salvează efemeritatea fericirii prin zâmbetul ce îmbracă aripile ei frânte. În viață depinde cât ne dorim să fim de fericiți. Sunt sigur că vei descoperi că nu poate exista fericire fără ideal. E frumos poemul. Te mai aștept.
Pe textul:
„ploi de început" de rosculet ioana catalina
0 suflu
ContextMulțumesc Ioana pentru apreciere. Poetul e un copil și ca și copilul are nevoie de aprecierea celor din jur. De fapt poetul ar trebui să fie o arie protejată. Valoarea pe care o dăm noi prin aprecierile noastre este relativă. Nu toți avem aceleași gusturi. Și ne putem spune lucruri frumoase fără să ne rănim. Viața poetului este mai efemeră decât însăși viața. Mulțumesc pentru încurajare și te mai aștept pe pagina mea. Cu bucurie.
Pe textul:
„Picătura de infinit" de Ioan Barb
0 suflu
ContextRemarc că poemul se autocompletează pe el însuși prin forma descrescătoare a versurilor din strofe, ca, la sfărșit, ultimul vers să închidă cercul doar aparent, la fel cum a început. Mi-a plăcut în mod deosebit strofa a treia deoarece mi-a transmis parcă spaima frunzelor sfârtecată de roți. Dar și umbra din strofa a doua care se alungește și pare că are lungimea exactă a unui destin, adică a unei fracțiuni dintr-o veșnicie. Nu pot să nu remarc.
Pe textul:
„orașul meu verde" de Ottilia Ardeleanu
0 suflu
ContextÎmi place în orașuș de iarnă, mă simt în largul meu, acolo e ceva, nu știu ce, parcă dinainte pregătit și pentru mine. Dar toate acestea vin în lumea din interiorul poemului prin ferestra deschisă dincolo de acoperișuri. M-am întrebat, citind poemul, de ce? Recitind, am constatat că atmosfera din oraș este, de fapt, doar o proiecție, o umbră a adevăratei atmosfere, a fantasticei atmosfere a poemului, de fapt totul se petrece dincolo de fereastra aceea deschisă spre lumea minunată a poeziei. Și mă bucur.
Pe textul:
„ziduri în orașul de iarnă" de Dana Banu
0 suflu
ContextRitmul este pe măsura rimelor. Pentru că are cadență, adică mizică. Însă, aruncându-mi ochii în paginile cu comentariile autorului mă furnică de-a dreptul pe spate când citesc versurile cu bristuriul de final, cel al condeierului. Finalul e total. Nici n-aș îndrăzni, deoarece și eu țin la pielea mea. Îmi place.
Pe textul:
„Poem cu dus și-ntors" de rechesan gheorghe
0 suflu
ContextUn poem plin de sensibilitate. În mod deosebit îmi plac primele două versuri care definesc tematic evoluția poemului. Ce mă surprinde plăcut din punct de vedere stilistic este modul cum construiești, aparent din materiale puține, imagini autentice. Asta, în condițiile în care din poem se vede clar că nimic nu se pierde. Aștept o următoare Burgundie.
Pe textul:
„burgundia 46" de Anni- Lorei Mainka
0 suflu
Contextîmi pare bine că m-ai citit și ai intrat pe pagina mea.
Pe textul:
„Picătura de infinit" de Ioan Barb
0 suflu
ContextDupă femeia bumerang mă bucur să te găsesc prezentându-ne o femeie aparent diferită de prima. Îmi place cum această femeie se descoperă în versurile tale în atelierul ei de înfrumusetare, folosind toate mijloacele ca să fie remarcată. La sfârșitul lecturii constata că, de fapt, este o altă față a femeii bumerang, ca fețele unui diamant pe care îl purtăm pentru că dorim dorim ca el să existe în viața noastră. Remarc, de asemenea, că teama de a se topi sub ploaie sau lacrimi a acestei femei, de fapt, sugerează că ea așteaptă, crede chiar că se păstrează să se topească de dragoste, probabil în brațele lui, ca o zăpadă târzie căzută în mai pe ramurile înflorite ce se topește instantaneu la tingerea primelor raze. E frumos poemul și femeia.
Pe textul:
„femeia-fard" de Alexandru Gheție
0 suflu
ContextCe mă fașcinează de-a dreptul la acest poem este muzica care se ridică din cuvinte ca o ceață de natură divină pe care dansează tăcerile trecând prin odăi. Prima strofă mi se pare cheia care odată intrdusă în seif descoperă întrega încărcătură lirică a poemului ca o comoară ascunsă în versurile ce exprimă o trăire poetică autentică. Îmi place mult.
Pe textul:
„peste ape o ceață aproape omenească" de Dana Banu
0 suflu
ContextInteresanta această scenă ce reprezintă existența, iar aceasta din urmă nu este decât o dramă în care, de fapt, sunt doar două personaje care stau față ăn față: omul și creatorul său. Comunicarea existențială se face doar între aceste personaje, din care ultimul este cel vulnerabil și are nevoie de ajutor. Cred că scena cu scaunul cu rotile sugerează acest aspect care de fapt dă naștere la actul final -ieșirea din scenă. Strofa a treia îmi place în mod deosebit, felul cum ai prezentat ca pe un lait motiv faptul că deși există o relație directă între om și creatorul său, viața nu e decât un experiment controlat, fapt ce nu poate da naștere în inima individului afectat de singurătate în scena vieții decât la revoltă manifestată prin dorința de autoflagelare. Ceea ce se intâmplă astăzi cu omul modern. Mie asta îmi transmite poemul tău. Și sună frumos.
Pe textul:
„ultima piesă de teatru" de Deniz Otay
0 suflu
Context