singura piele

cat de frumoas si cat de simplu se poate ajunge uneori prin versuri la frumuste... trebuie ceva sensibilitate, ceva originalitate, ceva naturalete, ceva curaj, ceva, ceva, ceva... Am remarcat aici imaginea din primul grupaj, aceea plutirii deasupra unui \"galion cu echipajul decimat de holeră\" si legatura care se face imediat, in strofa a dpua, atat cu titlui, cat si cu galionul. Interesanta dorinta aceea de explozie, de aruncare in aer ce sparge orice fereastra, orice tipar, orice obstacol in calea iubirii... Tainic&fin... cu placerea lecturii,
numai bine,
alex

Poemul-exclamație. Se vede că poetul Constant Tonegaru (Tonel) devine reactual, precum vinul O!tonel. Frumos apare corpul tăcerii-galion, cu spărturi ce merită mângâiate, pardon, tămăduite. Aud căpitanul de vas că nu vrea pânze noi... Vrea și-o căpităniță-Tăcere, chiar dacă aici are șalvari de corsar!

Cu toate că scrii poeme
unele mai minunate decât altele
iertarea mea este departe de tine!


Așa să știi!

incep prin a multumi pentru stea (una de colectie!)
ce sa fac Alexandru ti-am mai spus eu n-am decat sevaletul asta al cuvantului aici strang totul

Alex Ghetie, atent si sensibil ca intotdeauna

Dragos Visan, e clar, trebuie sa caut poemele lui Tonegaru, pana acum nu l-am citit...

Aurel Sibiceanu, oare o mai fi emisiunea aceea...? :))

ca de obicei, poemele Adrianei Lisandru punctează prin concretețea imaginii, prin sinceritatea discursului, prin sângele rece cu care poeta se transcrie (?) în poezie. Poem de zile mari. Binecuvântată fie primăvară cu asteniile ei, cu inspirația ei.
Euterpe s-a împrietenit cu Adriana Lisandru.
Încă o stea, de la mine. :)


!

Raul C.

Raul, bucuroasa de aprecieri, bucuroasa ca ma citesti si bucuroasa ca (inca) ma mai suporti. :P

Dane, da, e ceva-n aer...sper sa tina cat mai mult. :)
ce bine ca ti-a placut!

stimate maestre...multumiri. :)

simplitatea poate descrie uneori sentimentele cele mai complicate.bravo

nu citisem ieri acest poem, cand a fost postat, dar am visat versurile finale cu f mici diferente. altfel, mi se pare un poem bun. prima strofa are forta si versul trei din a doua. imi place asa.

Ioana, salut un nou cititor. :) multumesc pentru comm.

Kati, te rog frumos, nu arunca dis de dimineata vorbe asa mari, o sa ma sperii si-o sa vars cafeaua. :))
multzam.

eu mi-am permis să citesc fără primele două versuri din strofa doi, mi-a părut că în ele are loc o sucire de ton (se urcă niște octave prea sus, la nivel de revoltă) care fisurează textul exact la centru, acolo unde se concentrează, de obicei, măduva.

mi-a plăcut mult prima strofă, are o detașare, tot la nivel de ton, care-i dă fermitate și ținută.

Mi-au plăcut mult ultimele două versuri, esențializate, puternice, încât ar putea fi demne să stea (de ce nu?!) și într-o \"pașadină\" sau, mai precis, respectând stilul tău, într-o adilisandrină. Uite ce-a ieșit:

de-atâtea ori ar fi trebuit să vorbim
astăzi plutesc în tăcerea aceasta ca un galion
cu echipajul decimat de holeră.

nu vreau pânze noi nici o altă busolă
mai degrabă aruncă-mă-n aer sparge ferestrele.

am nevoie de tine ca de singura piele în care mai pot să-mi întorc dimineața spre nord.

, e un poem frumos, ca o melodie primăvăratică, fără pînzele unei armonii grele, doar cu sunetele sincere care vibrează la fiecare citire.

cernuta la maxim poezia
o poarta o coloana vertebrala mai mult inalta decit dreapta
incintator

Madalina, cum spui, acolo chiar este un alto, o revolta lasata in libertate. s-a vrut a fi, nici nu m-am gandit sa o cenzurez...nu stiu cum voi vedea lucrurile ceva mai tarziu.

George, e foarte faina aranjarea propusa de tine, sa stii ca asa va ramane. nu aici, nu acum, ci pe hartie.
multumesc frumos.

Iarina, Ani-Lorei, va multumesc pentru aprecieri si pentru rezonantza.

trebuie să vorbim

plutim în tăcere ca un galion cu echipajul decimat de holeră

nu vreau pânze noi nici busolă mai degrabă aruncă-mă-n aer și sparge ferestrele
am nevoie de tine ca de singura piele în care mai pot să-mi întorc dimineața spre nord

tie nu ti se ineaca toate corabiile inaintea unui asemenea imperativ, care-ti sare in brate de cum deschizi usa?

mie, da. :)

Singura ta piele este poezia... Si ce piele frumoasă ! Asta nu va îmbătrâni niciodată.

Știu și noi știm că există o piele pe care nu o poți schimba niciodată. Și am văzut-o sub catarg cum strălucea imună la holeră, imună la holera acestui veac rău.
Pielea aceasta nu poate fi decât pielea poetului. Ea nu poate fi îmbrăcată doar de persoana care îi aparține și care, doar ea, are parola. Sau de ce nu - o putem asemăna cu pielea prințului din povestirea \"Povestea porcului\"...

Revin, cu o umbră de incertitudine ce s-ar fi strecurat sub aspectul că aș fi rău intenționat. Comparația anterioară s-a născut în ideea că acest minunat poem mă duce cu gândul la poveștile fașcinante ale copilăriei, toate câte sunt ele, cu prinți și cu o lume minunată. Ca și poezia ta, de altfel. Nu sunt eu cel în măsură să fac afirmații lipsite de pertinență. Oricum, te-am urmărit și în alte publicații. Dacă cumva am fost perceput ca nefiind la locul meu, îmi cer scuze.

daca n-am raspuns primului tau comentariu, e pentru ca abia acum l-am citit. :) in ultimele luni am stat departe de internet si, intr-o oarecare masura, departe de ce am scris.

revenirea ta m-a determinat sa-ti raspund, chiar si atat de tarziu; n-as vrea ca tacerea mea sa fi fost interpretata drept impolitete.

multumesc. :)

poemul acesta a spus mai multe decit explicatiile normale
poemul acesta este o intorcere pe dos si fata a sentimentelor ce nu se lasa prinse in cuvinte

nu stiu ce se intampla de nu-s instiintata pe mail de toate comentariile primite...:(

si mie mi-a fost dor de voi, dar imi prind bine episoadele astea de sihastrie voluntara.
multumesc pentru cuvinte. :)