Iakab Cornelia Claudia

poate ca intrebarile raman in domeniul comunului, dar se gasesc si raspunsuri ce se ridica la nivel de arta. cititor si poet leaga cele doua unghiuri de vedere .

cum oricine vrea sa urle despre dragostea sa, ma bucur ca m-ati auzit.

atmosfera construita

am observat o lupta pentru a atrage atentia ca nu exista o comunicare reala. impingi cititorii la a medita pe aceasta tema, ii impingi pe cei ce scriu comuri sa spuna mai mult din ceea ce simt provocati de un cuvant, de o imagine. vrei o victorie care nu costa nimic, nu victime, nu eforturi financiare, nu tancuri, o victorie prin declansarea destainuirilor pentru a ne alatura unii altora. e foarte greu sa duci monologuri, in timp ce ca o nedreptate suprema, cei care nu te asculta simt parfumul frumusetii tale.

\"scrii, oftezi, dezbraci pentru prima oară marea… adormi pe o parte
ghemuită mereu undeva\"

de ce?

\"seara
observi
privind prin fereastră
departe
umărul pe care plângi
niciodată al tău
atunci rotești spre mine
umed profil
dar nu îmi reproșezi nimic\"

de ce?

atmosfera construia cu delicatete, surprinzand unghiuri asupra lucrurilor asfel incat ajung sa faca parte din monologuri, ascunde un adevar dramatic. dormim???

dar ce frumos!

ca o lună plină ce întinerește noaptea obrazul tău îmi lasă parfum între perne

amuzant. pana la urma era bine ca sunau telefoanele sau nu?

\"conexiunile sateliților din jurul pământului
pică instant când îndrăznești numai să te gândești
la viitor și gravitația încetează
să mai orienteze ceva în sus
de teamă să nu confunzi natura cu o pulă
sugând-o până nu mai
rămâne nimic
verde. \"

e uite poetule ca natura o sa-si intareasca imperiul erotic si din ce in ce mai multe forme de viata or sa stea in sus, chiar si pe fundul oceanului.
cerul se pisa pe frigizi si pe frigide, coane.

iar dacă nu poți întelege asta atunci
privește puțin cerul. privește infinitatea
de vezici biliare luminoase înfipte în el
și gândește-te că fie că-ți place sau nu
cerul se pișă pe tine seară de seară.
cerul se pișă pe tine
cu aceași lumină senină și naturalețe cu care
dragostea ar trebui să te învăluie.


imi plac la nebunie vezicile luminoase, foarte excitant...decat o dragoste de poet ca tine, mai bine erotismul unui cer poetic ce nu se tine.
bila neagra poetului, bila alba poemului minus versurile ce-l descriu pe poet.

parca dedesubt. si pentru mine e tarziu...

si mie mi-se pare ca din punct de vedere al montajului e ceva simplist, parca tot lipseste un liant intre cadre, parca tot ai vrea sa gasesti poemul scris dedesupt. dar ramane o bijuterie, fara investitie tehnica pretentioasa.

inuntilitatea unui batran care a uitat de ce zambeste


inuntilitatea unei taceri ce ridicandu-se ascutit din pamant, devine un morman de sunete pentru nimeni.

cutremuratoare imagine a ceea ce batranul{simbolic, poate fi oricare dintre voi}nu a simtit fiind marginit de griji. cutremurator e faptul ca el nu a simtit chiar maretia vietii. se simte insa dragostea celui ce ii vede grijile. el ii ofera prin intelegerea lipsei insasi ceea ce ii lipseste: familiaritatea cu spatiul vietii.

acestea fiind zise in mod subtil tacerea a fost fisura, a lasat sa se intrevada.

foto si vers: \"linistea calatoreste precum noi \"marcheaza al doilea capitol al videopoemului.
tacerea a trecut de spatiul trist. acum ofera mai mult.
o mama cu doua fete, ele reprezinta incantarea ce aduce liniste.deja e clar: e un mare poem de dragoste. \" la fel de necunoscuta ca asteptarea\" si totusi cineva vede...iata aici dovada.
linistea e simpla, aici se suprapune prin unghi insasi tacerii\"ar privi in sus\"
e personificata :devine amintire, constientizare
se trece la al treilea capitol, iubirea trecand prin fazele de tacere, intelegerea grijilor, liniste, incantare, simplitate, devine capabila sa inteleaga ce a pierdut: pe EL, devine capabila sa inteleaga ca o drama te face sa pierzi omul ce te-a avut in suflet. aflata insa in sufletul poetului acesta devine alt om ce o poarta si o trece peste drame. totul a inceput ascultand pamantul...

suntem ornati frumos ca si iubirea, venim tot din pamant odata cu ea, dar abia in acest poem am intalnit-o dezvaluind tacerea. prima coperta: era inutil, nimeni nu o astepta, a doua incheie, ea a fost auzita.

constructia videopoemului sugereaza mai mult.

eu asta am vrut sa zic: natura exterioara perceputa interior aduce noi resurse, de simtire si cunoastere, dar intr-o proportie la care as mai lucra .

viu, infinit, ca o imbratisare ce se face si desface. datorita versului senzorialul e asa puternic pe fotografie.
mi-a placut la nebunie\" camera\" acolo m-as inchide pe veci, ceea ce ma rupe putin de versuri.

despartiri, ruine, puritate, infinit, impreuna creeaza tabloul unei micimi a omului in fata propriilor sentimente.

adultul il vad acum ca pe o memorie constienta

uneori nu doar adultul vrea sa cunoasca , ci si copilul, structura genetica as zice. in acele momente as vrea sa se opresca timpul, chiar de sensibilitatea la iubire, la abandon, la joc si inconstiente inocente...e mai puternica

\"Vocea mea e-un tunet flagelând omenirea cu tălpi de ploaie mergând.\" ador natura in poeme, e prelungirea noastra intr-un dincolo plin de resurse. totusi proportia cu abstractul nu ai reglat-o bine si nu e vorba de un poem, e vorba de o dezvoltare psihica.

nu intelegem noi decat cu timpul ce semnificatii reale au miscarile interioare, altii nici atat.

draguta idee. ai avut in cineva tot ce ai ignorat in insiruirea cu negatii.

unde se schimba? el e ascuns in titlu. se schimba radacinile, ramificatia lor.

un soi de nebunie copilareasca retraita prin poem, o comunicare cu ploaia intr-un plan al empatiei, o joaca nu lipsita de feminitate, simplu simplu.
subliniez sentimentul din:

\"intru în fiecare fântână ca la mine acasă \"

nu am facut o observatie. am zis ca-mi incep com-ul cu ceea ce imi e mai usor pentru a explica trairile date de scriere.

difera puterea radacinilor in cuvantul primordial
deh zic si eu.