Jurnal
Mărul
Haibun
2 min lectură·
Mediu
În ziua aceea fusese o adevărată caniculă.
Spre seară nori mohorâți au început să se adune de pretutindeni, împânzind cerul.
Totul era apăsător, în aer plutea ceva ca o amenințare surdă, întreaga natură stătea la pândă….
Deodată o suflare rece a trecut ca o prevestire rea prin frunzișul copacilor de un verde întunecat…
Imediat vântul s-a dezlănțuit cu o putere cumplită, de parcă ar fi fost ținut până atunci în lanțuri, iar acum slobozit, scutura cu îndârjire coroanele copacilor din parc…
De pretutindeni se auzea un plânset al întregii naturi înspăimântate.
Pe cer, în loc de stele ardea un imens incendiu...
Fulgerele alergau în toate direcțiile cu o viteză orbitoare, urmate la scurt timp de tunete care făceau să se clatine bolta cerului...
O luptă cumplită se dădea între cer și pământ.
Spaima mi se strecurase în suflet, dar nu puteam să mă desprind de la fereastra balconului, de unde urmăream parcă hipnotizată dezlănțuirea forțelor oarbe ale naturii...
Urletele, vaietele, gemetele copacilor erau acoperite de bubuituri răsunătoare.
Deodată un zgomot cumplit m-a făcut să-mi duc mâinile la urechi. Nu era bubuitura unui tunet.
Am crezut că s-a dărâmat un colț al casei, că ceva foarte greu s-a prăbușit cu toată puterea peste ea…
Apoi am auzit un geamăt prelung care s-a pierdut în noapte. Luminile de pe bulevard s-au stins și câteva clipe totul s-a scufundat într-o beznă totală....
ploaie în noapte –
degete lungi lichide
bat ritmic în geam
Într-un târziu, fulgerele au început să se rărească, tunetele să se îndepărteze iar norii și-au scuturat poalele pline cu apă, luând-o spre alte zări... M-am hotărât și eu să merg la culcare. Somnul m-a furat imediat ducându-mă în lumea viselor...
A doua zi, un soare vesel strălucea pe cerul curat, de un albastru intens.
De la fereastra balconului, mi s-a înfățișat un spectacol jalnic: crengi rupte erau împrăștiate pe toată strada…
Am coborât repede în curte mânată de un presentiment și deodată m-am oprit încremenită:
mărul cel frumos din grădină nu-și mai înălța coroana falnică în soare.
Se prăbușise, strivind tufele de roșii.
Mai era prins în pământ doar de o rădăcină....
Mi-am amintit de zgomotul infernal din timpul furtunii, de geamătul acela adânc.....
în parc răsună
cântec de păsărele -
fluture în zbor
0106.121
0

e multă sensibilitate în această \"personală\".
Observ că și tu cazi în \"păcatul\" naturismului răsfrânt în plan psihologic.
Mărul tău e frumos numai după cum îl construiești și îl faci să se prăbușească în același timp, e ca și cum ai \"de-realiza\" acțiunea unui text.
M-ai atins de două ori:
acum vrea patru ani, cei de la Silvica au retezat o frumusețe de salcie din fața blocului meu...îmi venea să-i strâng de gât. Dacă Stănescu vorbea cu plopul \"Gică\", tu vorbeai ci \"Mărul\", iată, am avut și eu un corespondent, \"Salcia\".
Când mă uitam la pletele ei largi și blonde, mă gândeam de fiecare dată că la o femeie, după frumusețea sufletului, urmează Părul.
Iată, am ajuns la o conluzie: toate lucrurile care ne înconjoară sunt \"încărcate\" de Ființa noastră, deci e firesc să ne doară chiar și banala moarte a șoricelului de la gunoi, cel pe care n-am încercat niciodată să-l prindem fiindcă frica lui invită la protecția noastră...
Cu plăcerea lecturii, același l.o.