Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Mărul

Haibun

2 min lectură·
Mediu
În ziua aceea fusese o adevărată caniculă. Spre seară nori mohorâți au început să se adune de pretutindeni, împânzind cerul. Totul era apăsător, în aer plutea ceva ca o amenințare surdă, întreaga natură stătea la pândă…. Deodată o suflare rece a trecut ca o prevestire rea prin frunzișul copacilor de un verde întunecat… Imediat vântul s-a dezlănțuit cu o putere cumplită, de parcă ar fi fost ținut până atunci în lanțuri, iar acum slobozit, scutura cu îndârjire coroanele copacilor din parc… De pretutindeni se auzea un plânset al întregii naturi înspăimântate. Pe cer, în loc de stele ardea un imens incendiu... Fulgerele alergau în toate direcțiile cu o viteză orbitoare, urmate la scurt timp de tunete care făceau să se clatine bolta cerului... O luptă cumplită se dădea între cer și pământ. Spaima mi se strecurase în suflet, dar nu puteam să mă desprind de la fereastra balconului, de unde urmăream parcă hipnotizată dezlănțuirea forțelor oarbe ale naturii... Urletele, vaietele, gemetele copacilor erau acoperite de bubuituri răsunătoare. Deodată un zgomot cumplit m-a făcut să-mi duc mâinile la urechi. Nu era bubuitura unui tunet. Am crezut că s-a dărâmat un colț al casei, că ceva foarte greu s-a prăbușit cu toată puterea peste ea… Apoi am auzit un geamăt prelung care s-a pierdut în noapte. Luminile de pe bulevard s-au stins și câteva clipe totul s-a scufundat într-o beznă totală.... ploaie în noapte – degete lungi lichide bat ritmic în geam Într-un târziu, fulgerele au început să se rărească, tunetele să se îndepărteze iar norii și-au scuturat poalele pline cu apă, luând-o spre alte zări... M-am hotărât și eu să merg la culcare. Somnul m-a furat imediat ducându-mă în lumea viselor... A doua zi, un soare vesel strălucea pe cerul curat, de un albastru intens. De la fereastra balconului, mi s-a înfățișat un spectacol jalnic: crengi rupte erau împrăștiate pe toată strada… Am coborât repede în curte mânată de un presentiment și deodată m-am oprit încremenită: mărul cel frumos din grădină nu-și mai înălța coroana falnică în soare. Se prăbușise, strivind tufele de roșii. Mai era prins în pământ doar de o rădăcină.... Mi-am amintit de zgomotul infernal din timpul furtunii, de geamătul acela adânc..... în parc răsună cântec de păsărele - fluture în zbor
0106.121
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
374
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Virginia Popescu. “Mărul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virginia-popescu/jurnal/13894209/marul

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ofileanu-0031832LOliviu ofileanu
Virginia,
e multă sensibilitate în această \"personală\".
Observ că și tu cazi în \"păcatul\" naturismului răsfrânt în plan psihologic.
Mărul tău e frumos numai după cum îl construiești și îl faci să se prăbușească în același timp, e ca și cum ai \"de-realiza\" acțiunea unui text.
M-ai atins de două ori:
acum vrea patru ani, cei de la Silvica au retezat o frumusețe de salcie din fața blocului meu...îmi venea să-i strâng de gât. Dacă Stănescu vorbea cu plopul \"Gică\", tu vorbeai ci \"Mărul\", iată, am avut și eu un corespondent, \"Salcia\".
Când mă uitam la pletele ei largi și blonde, mă gândeam de fiecare dată că la o femeie, după frumusețea sufletului, urmează Părul.
Iată, am ajuns la o conluzie: toate lucrurile care ne înconjoară sunt \"încărcate\" de Ființa noastră, deci e firesc să ne doară chiar și banala moarte a șoricelului de la gunoi, cel pe care n-am încercat niciodată să-l prindem fiindcă frica lui invită la protecția noastră...
Cu plăcerea lecturii, același l.o.
0
@virginia-popescuVPVirginia Popescu
Bine ai revenit pe pagina mea, Liviu !
Povestea asta a mărului e mult mai lungă,
dar a trebuit s-o sintetizez datorită
genului pe care l-am abordat...
Eu sunt convinsă că în fiecare copac,
în fiecare plantă se ascunde un suflet…
Câți ani îi trebuie unui pom să ajungă la maturitate
și să ne bucure cu fructele lui!

Mi-ai adus o mare bucurie în inimă prin revenirea ta ...
Sper să ne oferi din nou roadele tale spirituale...
Îți mulțumesc mult ....

0
@maria-tirenescuMTMaria Tirenescu
În timp ce scriam comentariul, a început o noua aversă cu fulgere. Și m-am trezit deconectată. Am reușit să salvez comentariul. Îl scriu după ce vă anunț că am văzut un curcubeu de toată frumusețea. L-am pozat, chiar dacă nu a încăput într-o singură poză. O voi posta acolo unde stiu prietenii mei că pot să vadă pozele. Sau aici, cu ajutorul unui editor.

Ai descris foarte frumos natura într-o zi de vară în care se înâmplă, printre altele, un eveniment: prăbușirea unui simbol, pierderea unui prieten. Forma pe care ai adoptat-o, de haibun, cred că nu îți este foarte familiară. Te apropii de ea cu curaj și sunt sigură că vei reuși să o adopți.

Am citit, în revistele străine, haibunuri foarte scurte. Se pare că numai noi, cei care încercăm abia acum să abordăm genul, scriem mult. În cazul tău, cu metafore, cu lux de amănunte. Dar vom învăța să interacționăm cu cei care au scris mai mult și cărora le este specific haibunul, cu japonezii.

În concluzie, mi-a plăcut cum ai scris. Aștept și alte haibunuri!

Cu prietenie, Maria
0
@nache-mamier-angelaNANache Mamier Angela
o fuziune sentimentala si solemna cu elementele \"naturii -mama-sora-acoperis al lumii\" ,punte a trecerii în nefiinta resimtita ca o initiere emotionanta si plina de simboluri (sfârsitul dezastruos al \"marului\" poate fi identic cu un destin uman curmat precoce ,un fel de miorita a marului),o compasiune sensibila pentru natura si elementele ei care au rezonante si similitudini cu destinul uman
o sudura sufleteasca indispensabila autoarei care filtreaza în finete filozofia si arta japoneza în care ciresul si marul reprezinta mii de semnificatii si învataturi pentru inima si minte,o biblie vie a memoriei ancestrale
0
@virginia-popescuVPVirginia Popescu
Maria, recunosc și nu mi-e deloc rușine: mai am multe de învățat, dar sunt bucuroasă că are cine să-mi îndrume pașii. Am citit antologia bilingvă, \"Umbre în lumină\", am citit și haibunurile tale și recent pe Prezențe românești pe cel al lui Șerban Codrin...
Abia când te apuci să scrii, îți dai seama cât e de greu, cu mult mai greu decât să scrii un haiku....
Îți mulțumesc pentru grija și răbdarea de care dai dovadă.

Faptul că mă încurajezi să merg mai departe, înseamnă
foarte mult pentru mine....
0
incep asa:

ploaie în noapte –
degete lungi lichide
bat ritmic în geam

restul ploii e perceput ca o forta mult prea mare pentru fiintele antrenate in aceasta miscare.
una dintre ele nu se mai scoala dimineata, ea fiind o parte sin sufletul celei ce scrie.
0
@virginia-popescuVPVirginia Popescu
Angela,
tu ai un suflet foarte mare si generos...
Dacă am reușit să-ți creez o emoție puternică,
asta mă bucură mai mult chiar decât reușita primului meu haibun...
Poate a trecut prea puțin timp de la evenimentul pe care l-am descris, poate că mai simt încă spaima aceea cumplită,
când am avut impresia că s-a prăbușit cerul...
E greu să descrii o durere pe care ai simțit-o cu putere și în același timp să reușești să te detașezi de ea...
Sunt trăiri uneori atât de puternice încât ne rămân vii în inimă și-n gând...
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase care arată un spirit ales și sensibil...
0
@virginia-popescuVPVirginia Popescu
Cornelia,
ai perfectă dreptate cu observația pe care o faci...
Am tăiat mult din textul inițial, am renunțat chiar la câteva haiku-uri pentru a nu repeta cele descrise deja...
Cu siguranță că voi mai umbla la el...
Orice început e greu și primii pași sunt întotdeauna nesiguri...
Îți mulțumesc pentru observație...
0
nu am facut o observatie. am zis ca-mi incep com-ul cu ceea ce imi e mai usor pentru a explica trairile date de scriere.
0
@virginia-popescuVPVirginia Popescu
Dar m-ai ajutat pe mine să observ un punct slab, așa
că îți mulțumesc din nou pentru lucrul acesta..
0