nu te speria!

e nevoie de forță sufletească, de multă forță, îmi spui. prin vitralii trece lumina și ne colorează fețele. buzele îți alunecă pe gâtul meu. se văd albastre. nu înțeleg. nu avem? îmi vine să te mușc de lobul urechii. depinde pentru ce! oftezi. să te simt, am. să mă simți, ai. să facem camera asta din sticlă, o alta, împletită din stuf și suspendată deasupra terrei, avem. nu mai pot asculta, te vreau. închizi ochii și mintea ta devine un aspirator pentru energiile mele, așa că mă închipui toți crinii plus freziile din lume la un loc, cu o singură rădăcină, împrăștiind parfum. asta nu e forță? ba da! atunci eu nu pricep! mă iubești pentru asta. mereu îmi prinzi capul în mâini și mi-l tragi spre pieptul tău. apoi suspini. îți spun mâine! acum hai să fim delfini în ocean.