George Pașa

ba exiști, acolo, unde tristețea este anulată de un zâmbet, în inima ascunsă a zeului timp, în vârful coloanei de neliniști ce mă-nconjoară. urc și tot urc... ascensiunea e grea. unghia de

fulgii-acorduri cad leneș peste pământul-vioară, în timp ce, pe strunele timpului, zeița cu trupul de gheață apasă cu arcușul neantului. un covor de neliniști se-așterne în calea visului; eu

agonic ne caută clipa în golul născut de cuvinte. pe scara timpului ideile urcă și urcă. dintre mărgelele de spumă ale oceanului de răspărcuvinte, deodată răsare ironia, ca un cal de

al meu spirit de-acum mut va rămâne în preajma frumuseții cu contururi de gheață, iar lira va tăcea dezolată, simțind că nu va-nmuia vreodată o piatra înroșită - inima ta, ne-ndurato. * precum

ce trist este zborul lânced al morții într-a sufletului oază și ce rece e mângâierea speranței când liricul își frânge aripile în zborul său năvalnic prin ceața amarelor gânduri * ce vesel

șoapte fără-nțeles, curbe de sensuri izvorând din liniștea clară, cu trei linii de vers vă cufund în tăcerea albastră. printre portalurile vieții se strecoară trenuri de timp fugare.

Sufletul meu parcă e strâns în chingi, nu poate să mai zboare spre lumină, spre-a se-odihni în alba ei grădină. Totul, o, spirit, tu puteai să-nvingi doar cu o pală rază de lumină; un vechi

în spațiul unui imediat ( locuire-n secundă), zădărnicia și-a impus popasul. nicio însumare de așteptări n-are drept rezultat ființarea în timp, nicio trecere dincolo de lucruri nu este

apropiați de alb, muschetarii roșii aliniau florile de nalbă, fluturii ploilor dansau fantomatic printre straturi de nori. încețate, ca-ntr-un celebru joc al morții cu viața golită de

Tu nu mai simți fiorul cuvintelor redeșteptate-n noi, coloane lungi de șoapte cu-amar ne înconjoară, spre văi de regăsire calm conștiința zboară și-acolo întâlnește de gânduri negre ploi. Sortit

înlănțuite de magia privirii pietre de foc ard în tăcere veșmintele ierbii aprind cazematele sufletului sunt luate în copite de cerbi pe când slovele scapără pe buze de cremene / sănătate e-n

geotriptikon amestec de spume și viață spirit dansând fantomatic printre doruri de zbor alină-ne cu sfânta reverie ce calm din orizonturi transpare există înainte de toate cuvinte pierdute

lacătul speranței e-ncuiat cu o suferință ascunsă sunete cu ecou angoasant reverberează în spațiul scriiturii prefăcute ușor în note cuvintele dansează săltăreț pe corzile ultimelor

Ică L. și Ică P. sunt doi polemiști redutabili, care-și mai dau din când în când mâna atunci când vremurile o cer. Amândoi au însă un dușman comun: pe stângaciul la care se manifestă atracția spre

stau abătut pe stânca rece-a solitudinii și marea neliniștii lovește cu valurile-i mânioase în țărmul iubirii. frunzele gândului se scutură-ncet, cad pe un palid platou al necunoscutului. îmi pare

există uneori în lucruri o inimă ce bate-n ritmuri uniforme pe când deasupra câmpului nimicirii tronează liniștite esențele lumii a-ți ucide timpul din lucruri e sinonim cu străpungerea

frigu-și înfige căngile în carne pân\' la os, la masa veche de lemn stau zgribulit, făr\' de folos înnod din sterile-amintiri un lanț de întrebări: spre ce-orizonturi mă îndrept? spre care triste

erai tu și penelul tău împărțind infinitul în două și albul împresurat de inelul albastru al visului și roșul amestecat cu palul florii de nu-mă-uita tu și culorile întinse pe plaja

privesc în vatra-ncinsă al flăcărilor dans și luminoase gânduri sufletul mi-l cuprind. de policrome versuri sunt tainic asaltat. iubirea-mi terfelită rămâne în suspans. galben și roșu-n vatră

ah aceste clopote ce înăbușă liniștea și propagă nevolnice sunete spre marginile cuvântului totul e adormire și trecere îmbătrâniți cum stăm și ascultăm vibrațiile neliniștii în ceasornicul

parfumul acela iubito și semnul cel roșu de carte pe care ți le-am dăruit ca făcând din inima-mi parte să-ți fie în noaptea senină prilej de aduceri-aminte să-ți spună prin simple senzații ce eu

Va fi în curând, va fi în curând explozia unui cuvânt, va fi în curând, va fi în curând, în peștera versului sfânt. Solidifică-te, lacrimă, lovește precum sunetul în ușa tăcerii! Calm, un orizont se

Fluturi de noapte prind tăcerea în aripile lor fragile și pe tavanul nălucirii neliniștea o proiectează. Din grădina visării culeg flori albe, triste și banale, cu timpul mut

Chipul tău e făr-asemănare în oglinda rece-a unui lac. Forfota de lucruri mă-mpresoară,-n timp ce gândurile, triste, tac. Am cerșit castanilor-ndurarea să mă lase-n umbra lor să zac, fără