parcã...

muºcând din rodia sânului tãu ca dintr-un mãr al cunoaºterii, atunci parcã mã recunoºteam în fiecare privire a ta, parcã visele ce plecaserã dezorientate în direcþii contrare dorinþelor erau imagini multiplicate din filmul risipirii. priveai la mine cu ochii reci ºi sfredelitori ca burghiul ce pãtrunde în carnea tare-a oþelului. clipele noastre încercuiau un singur spirit monologând despre rosturile existenþei, acolo, unde comunicarea mai era posibilã ºi zâmbetul nu încetase sã însemne un preludiu al bucuriei. acum, chiar dacã þi-aº risipi în cale petale din floarea multicolorã a dorului, chiar de-ai relua baia purificatoare în marea sãratã de lacrimile aºteptãrii, corabia de umbre a realului tot mã va îndepãrta de þãrmul înzãpezit al visului.