George Pașa

În primul vers este o cacofonie, "să vorbească cu". Poate înlocuiești verbul cu un sinonim sau găsești o altă soluție. În ceea ce privește utilizarea aleatorie a majusculei și a punctului nu spun nimic, fiindcă în poezia modernă sunt frecvente abateri de la normă. Spre exemplu, Cummings folosea majusculele și semnele de punctuație cum dorea. Eu aș fi renunțat aici la ele.
În ansamblu, mi-a plăcut textul,acesta bazându-se în special pe reflexivitate și mai puțin pe expresivitate.

Vă mulțumesc, domnule Caragea, pentru lectură și urare! De această dată, am făcut o derogare de la promisiunea de a vă ignora, mai ales că mi-am călcat pe inimă și i-am răspuns și celui care, acum ceva timp, m-a insultat. Succes în activitatea dumneavoastră!

Antonia, Ottilia,
Vă mulțumesc frumos pentru lectură, aprecierea textului și urări, pe care le întorc înmiit.
Tot cu drag,
G.

Vă mulțumesc pentru impresii. Textul mai are și câteva metafore formate cu genitivul, dar se pare că ați eludat acest aspect. (!)
Îi mulțumesc și editorului pentru recomandare.

Sigur, despre transmigrarea sufletelor au scris mai mulți, dar mai puțini s-au exprimat și poetic, nu în proză, asupra acesteia. Ciclul acesta de poeme cu Elisabeta amintește, nu rareori, de ciclul romanesc al lui Eric-Emmanuel Schmitt, „Străbătând secolele”, din care au apărut, până acum, patru romane. Sufletele-pereche, Elisabeta și eul poetic, (naratorul, dacă ne gândim că majoritatea poemelor au factură epică) amintesc de Noura și de Noam din romanele autorului sus-numit. Diferența este că la dumneavoastră există mai multe discontinuități temporale.
Doar o impresie, sper că nu am deranjat pe nimeni cu aceasta. (!)

Nu știu unde a dispărut comentariul propriu-zis, dar îl postez din nou, în aceeași formă.
Dacă tot se face trimitere, cel puțin spre final, la poetul latin Vergilius, interesant ar fi de spus că Vergiliu din „Divina Commedia” ar putea fi invidios pe eul poetic de aici, care face călătorie nu în Infernul din viziunile sale, ci în raiulîntrezărit printr-o fantă dintr-un „umbilicus provocans”, impudicus etc. Glumesc, desigur.
Deși textul pare a sări de la una la alta, fragmentarismul nu exclude un fir narativ, cu pasaje digresive și „savantlâcuri” în concordanță cu retorismul care amintește de anticii latini.
Imprecația din a doua parte a poemului, prin îmbinarea dintre limbajul neaoș, englezisme și latinisme este de tot hazul. Mă rog, haz nu este, desigur, pentru cel care îmbrățișează stâlpul.
Mie îmi place construcția poetică de aici, are substanță poetică, spontaneitate, imaginație, nebunie (în sensul bun al cuvântului), un limbaj care dă aparența forțării(doar aparența), în realitate fiind inspirat ales. Ce să zic? Un hibrid poetic de toată stima! Deși a văzut stele verzi la contactul cu stâlpul, naratorul-personaj de aici merită să vadă măcar una galbenă (poate autorul îi transmite acest lucru!). Autorul, în schimb, să fim în ton cu textul, va trebui să facă vreo zece mătănii și să spună de cinci ori„Crezul” („Pater noster” sau „Tatăl nostru”, în funcție de confesiune). Și-aș mai zice să recitească, drept pedeapsă, și „Amores” de Ovidius. (!)

Vorbeam de o stea galbenă, pe lângă stele verzi. Uitasem că eu trebuie să o ofer. (!)

"Ospitalierul". Mai sunt câteva repetiții de cuvinte, așa că mă scuzați și pentru ele!

n-aș zice că avem de-a face aici cu o pastișă, mai degrabă, pastișare în maniera optzeciștilor. Uitasem să precizez referirea la Julien Ospitalerul.

Textul aduce puțin cu universul poetic al lui Emil Brumaru, care atrage și el pasiunea culinară presărată cu umor, sexualizare,dar dar și o doză de transcendent. Parcă aici e mai puțin prezentă acea aplecare spre sublimarea cotidianului și inserția oniricului. Nu înseamnă că este ceva rău. Totuși, ceva parcă lipsește pentru ca textul să aibă valențe poetice depline.

Liviu cred că a făcut o observație pertinentă pentru evitarea cacofoniei. Poate că te-ai gândit la o altă soluție.

Acolo, da, n-am lăsat de înțeles care e șpilul. Gândește-te și la ceea ce înseamnă locuțiunea respectivă, dar și la firul narativ, care, mai înainte, era legat de real/mundan.
Mulțumesc pentru semnul de lectură!

Am scris altfel textul. Sper că acum e mai inteligibil. Aici, recunosc, sunt dator regretatului Gheorghe Iova în ceea ce privește semantica și semiotica textului. Normal, scriu în stilul meu, adică nu „texteiova”, ci „pașadine”. (!)

Știu ce-am vrut să spun, dar, uite, îți promit că îl voi rescrie în forma tipică mie, adică într-o pașadină. Normal, mesajul se va modifica.

Mai greșesc și eu, că doar sunt om, nu cum mă caracterizează dumnealui. Am fost acaparat prea mult de conținut și am eludat forma. Considerați-mă pe mine vinovat pentru izbucnirea dumnealui și luați-mi dreptul de a înstela texte! Oricum, voi prefera să citesc în tăcere, fără zgomotele de fond ale comentariilor (scuzați-mă pentru utilizarea genitivului!).

Am efectuat modificări, îndeosebi în ultimele strofe, eliminând unii conectori sintactici și apropiind textul de poezie (de fapt, am și reîncadrat de la „personale - gânduri” la poezie).

Domnule Doru Mihail, doamnă Emilia Dolcu,
Aici este doar o modestă replică poetică (decentă, aș zice) la insultele aduse de cineva de pe site, fiindcă am îndrăznit să apreciez o poezie cu prea multe metafore genitivale(domnul Doru Mihail știe bine, că a replicat printr-un alt comentariu).
Onorat de semnele de lectură!

Și textul acesta are unele reflecții faine și un imaginar poetic pe măsură. Dar nu spun mai mult, că nu interesează pe nimeni părerea mea și nu mai vreau să poluez spațiul agonic.

În afară de corectura necesară la cuvântul "arborul" ("arborele"), ar mai fi una: "conturi și contururi" (ați vrut să spuneți, desigur, "contururi și contururi").

Poezia este foarte bună, pe deplin realizată la nivel stilistic, compozițional și al concepției creatoare. Pare un fel de "Cântarea cântărilor" modernă, evidențiind forța sentimentului iubirii, intr-o armonie de imagini vizuale și auditive, intr-un limbaj metaforic ales.
Sigur, metafora "umbra unui gând" este stănesciană, dar contextul poetic este diferit.
Aș schimba forma cuvântului "arborul" și aș folosi forma curentă a cuvântului, "arborele".