graseind cu-avânt prea mare/ pe câmpii vag literare

primăvarra-mi surrâde ușorr,

de parrcă frrank o’harra s-arr fi-mbătat cu un norr

de fum călătorr,

în timp ce tu, de pe vaporr,

cu o batistă-mi faci un semn minorr.

ce îmi veni cu vorba asta graseiată,

de care-nchipuirea lui o’hara e nevinovată?

ce sens ascuns ar fi, poate, acolo,

pe care să nu-l știe nici apolo,

nici dyonisos, nici vreun filosof,

care să-l prindă pașnic într-un of?

mai bine-njgheb acum o poezie

demnă de-un scârța-scârța pe hârtie,

îi dau un lustru-acolo și o bază

solidă de idei fără emfază.

dar tema fuge de idei, ca arsă,

și-n loc de poezie, scriu o farsă

doar într-un act, într-unul scurt, vezi bine,

ce se încheie, fără de rușine,

cu-actorii neieșiți de la cabine.