George Pașa

Un typo: \"nu mi-ai înScris trupul în istoria dragostei\". De altfel, un vers fain, chiar dacă ușor patetic.O

\"fiindcă\"; \"Știu că atunci când vei fi liber vor conta...\"

Valu, și mie mi se par neinspirate unele titluri, cel puțin \"Cod de bare\". În rest, scrii, ca de cele mai multe ori, și pe placul meu. Azi am recitit aceste poezii și le-am receptat altfel, mi se par mult mai bine realizate, nu prea pot să-ți spun deocamdată de ce. Știu că atunci când vei fi liber, vor conta mult și probabil nu le vei modifica prea mult fiidcă sunt mărturii revelatoare.

P.s. Mă ierți că nu ți-am răspuns încă la scrisori, nu am uitat.
Cu aceeași stimă, Pașa

Djamal, acum, după ce m-am detașat oarecum de text, am reușit să înlocuiesc acel ultim vers. Nu știu dacă e mai bine așa, dar mesajul oricum pendulează deasupra aceleiași idei. Nu prea contează, cum nici poezia mea nu prea înseamnă nimic pentru cititori. Mă străduiesc să transmit ce e mai bun în sufletul și mintea mea. Astfel găsesc un rost scriiturii mele. Nu mă aștept la onoruri.
Cu stimă,
Pașa

Un text plăcut, semn că și tu te afli \"în inima punctului roșu/ acel punct care este tatăl tuturor punctelor\". Final bun, stării de contemplație urmându-i adorația. Semn că din spectrul de culori al sentimentelor ai ales culoarea fundamentală - iubirea.

Nu știu dacă a mai spus cineva mai înainte, dar te apropii aici de stilul sorescian din \"La Lilieci\". Nu neg totuși originalitatea poeziei. Sunt câteva versuri simple, dar antologice, care salvează textul de prozaism. \" C?um să moară tata?\" - iată un vers atât de simplu, dar complex în bogăția sa. Sper să scrii la fel de bine și în viitor.

Mulțumesc pentru semn. Versurile evidențiate de tine au un parfum romantic, dar un romantism înțeles ca stare de spirit. Ștefan avea dreptate, am remarcat abia acum incoerența creată de adj. posesiv \"lui\" și l-am eliminat.

Yannelis, parcă aici devii tot mai ermetic și matematic(ar), deși dai la o primă lectură iluzia că totul ar porni de la acele rime și ritmuri în aparență facile. Nu am ambiția că am descifrat textul, iar dacă am înțeles ceva-ceva prefer să păstrez pentru mine. Nu din egoism, pur și simplu spre nu a fi pe dinafara sensurilor. M-am oprit mai mult pentru a semnala ceea ce, dincolo de \"cutia muzicală\", mi s-a părut a fi mai aproape de propriile-mi trăiri:
\"Aici te-ai oprit. Ai privit cerul și seninul a străfulgerat o semnătură și-o dată. Le-ai învelit în cuvinte cântate de parcă cineva ți-a cerut să revii și să te explici...\" Parcă te-ai adresa concomitent sieși, lui Alexis, dar și mie, cititorului. Cred că ți-amintești. De-aici pot să fac o serie de asocieri.

M-au impresionat ultimele patru versuri, în care intuiesc și o reverberare a durerilor existențiale.
\"Scriu poemul acesta și cineva intră în cameră
Îmi răsucește o cheie în piept
Și aerul se fărâmițează ca o tencuială străveche
Nicio pilulă nu-și mai face efectul
Iubita mea se îndepărtează cu o cană
Din care am băut respirările.\"

\"să punctezi notele slabe\" î.l.d. \"să punctezi punctele slabe\"!

Katy, mai citisem și alte comentarii ale tale și am fost puțin uimit de o asemenea putere de pătrundere la o vârstă, aș spune, fragedă. Rar mi se întâmplă să descopăr asemenea calități la elevii mei. Revenind la comentariul tău, spun că el punctează notele esențiale, descoperind ceea ce văd și eu mai bine realizat în text. Dacă vei mai reveni la textele mele, te-aș ruga să nu te sfiești să punctezi și punctele slabe. Eu nu mă supăr decât pe aceia fără argumente, dar fără nicio ranchiună. Mulțumesc!
Ștefan, mă bucură faptulș că ai revenit cu un comentariu la un text de-al meu. Finalul, deși e poate dulceag, nu-l schimb. Sunt argumente legate de trăire, mai puțin de realizarea estetică. Strofa a doua e voit ambiguă, ține de stilul meu, poate mai puțin cunoscut ție. E și cum spui tu, dar și altfel. De cele mai multe ori, în textele la care nu utilizez semnele de punctuație, dislocările sintactice (mai rar anacolutul ca procedeu artistic) sunt mijloace expresive
la care am recurs. Mulțumesc!

E aici o pledoarie pentru autenticitate, fapt ce înseamnă o rămânere în spațiul armoniilor sufletului, fără de care ochiul înterior al sinelui sau sensibilitate celuilalt nu ne-ar mai recunoaște (strofa 1).
Pirderea echilibrului între gând, trăire și expresie ar putea însemna și îndepărtarea de sine (strofa a doua).
Fără \"cântecul sufletului\" și \"fără poezie\", fără lumina răsfrântă prin cel care se dăruiește pe sine, am fi robii uscăciunii spirituale (ultima strofă).
Limbajul mi se pare adecvat mesajului, chiar dacă nu aduce prea multe inovații, însă exprimă în mod frumos gândurile și trăirile.
Un text demn de remarcat.

\"Inductus\" e textul care mi se pare a aduce inovații. Sigur, e un punct de vedere subiectiv. Cred că ai putea scrie poezii extrem de reușite, dacă ai încerca să concentrezi puțin ideile. Eu oricum rămân printre admiratorii poeziei tale.
Te salut, Valeriu!

Doru, nu m-am gândit că ar putea fi interpretat și astfel, dar e interesantă viziunea ta. Nu știu dacă fațeta umoristică e reușită sau, poate, vorba unui coleg, umorul e prea fin, dar sper că alegoria va fi cât de cât înțeleasă.
Mulțumesc pentru semn!

Și mie mi se pare cel mai reușit versul final. El se leagă, într-un fel, de o imagine dintr-un text mai vechi, fiind o replică a aceleia: \"îndolierea luminii ce trece apoi/ prin golurile create\". Mulțumesc pentru semn!

Față de unele dintre celelalte aforisme ale tale, remarc aici o tendință spre maxima obiectivare a reflecției, astfel încât avem senzația, poate stranie, ori că aceste lucruri au mai fost spuse sub o altă formă, ori că ideile pluteau cumva prin aerul timpului și trebuia ca un gânditor să le aștearnă pe hârtie. În acest sens, nedumerirea ar putea fi înlăturată de aforismul 3: \"Corelațiile dintre evenimente, fenomene, lucruri se datorează calității lor intrinseci asemănătoare și întrepătrunderii sensurilor lor prime.\" Formulările sunt clare, fără încorsetări semantice, fiind necesare mici \"ajustări\" în aforismele 7 și 8, în sensul evitării unei dizarmonii fonetice în al șaptelea și al eliminării unei virgule în al optulea (sunt convins că le vei observa).

Mi-au atras atenția primele două strofe, în special versurile evidențiate și de Traian Rotărescu: \"ori semitonul întru memoria/ petelor de pe mâini de pe spate\". Digestie, alchimie, dar și transcendere a realului. Muzichie pentru minte, suflet si o bună \"digestie\" a semnelor!

Remarc rotunjimea compoziției și paralelismul sintactic perfect în acord cu izvorul ideilor. Efortul uneori sisific al creatorului-îndrăgostit, întrezărirea esenței prin clarobscurul dilatat al lucrurilor sau prin hățișul de umbre al sentimentelor, transfigurarea suferinței prin existența creatoare, iată câteva dintre sensurile pe care le discern în și dincolo de aceste frumoase versuri.
Frumos, Anana!

Domnule Felix Nicolau, mă onorează acest prim semn de lectură al dvoastră în pagina mea. N-am mizat prea mult pe această creație, poate de aceea sterea creatoare a fost una prielnică. În rest, n-am vreun merit deosebit. Mă bucură totuși aprecierea dvoastră.
Dnă Amalia Crețu, ați încercat și reușit o primă analiză a conținutului acestui text, ceea ce contează foarte mult pentru înțelegerea acestuia. Sper că astfel ați luminat o parte dintre eventualele penumbre ale acestuia.
Vă mulțumesc!

Mădălina, așa e, re-inventarea cuvintelor nu e un lucru rău, numai dacă recunoaștem limitele. Depinde ce înțelegem prin respectul față de limbă. Sincer, rămân un adept al metaforei, chiar \"îngroșate\", rareori, cum se întâmplă aici, ies din tiparele formale.
Anana, mă bucură prezența ta neașteptată la acest text, deși o doream. M-aș fi așteptat la critici, știind că tu ai alte gusturi literare. Nu m-ar fi supărat, știind că opiniile tale sunt sincere. Aici e doar un experiment, nu sunt prea convins că voi continua să scriu în acest stil.
Vă mulțumesc pentru semnele voastre de lectură!