Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presă

Poezia ca eliberare

lansare de carte, Valeriu Barbu

4 min lectură·
Mediu
În data de 17 iulie, orele 17, sala mare a Cercului Militar, Constanța, va avea loc lansarea volumului de poezie \"Arlechinul cu fesul pe dos\", de Valeriu Barbu. Reproduc aici prefața volumului semnată de Valeriu Cușner: Poezia - ca eliberare Ca urmare a intervenției hotărâtoare a conducerii Cenaclului Literar “Mihail Sadoveanu”, din cadrul Cercului Militar și a Editurii „Neliniști metafizice” (ambele din Constanța), poetul Valeriu DG Barbu, deținut al Penitenciarul din Galați, își va lansa în orașul nostru, cel de al doilea volum de poeme “Arlechinul cu fesul pe dos” în ziua de 17 iulie la ora 17 în sala mare a Cercului Militar de pe strada Traian. Încă de la debutul său, prin volumul „Din cioburi”, lansat la Galați în luna martie a.c., Valeriu Barbu s-a dovedit un poet format, un homo ludens, cu o topică și un stil inconfundabil care se diferențiază de generația postmodernistă prin atitudinea față de cuvântul scris, prin adâncimea trăirilor și, mai ales, prin profunzimea ideilor. De la bun început, în volumul „Arlechinul cu fesul pe dos”, tânărul poet ne declară:„m-am săturat să fiu normal în mine”, ipostaziindu-se într-un arlechin, ca o imună interfață între eul său, permanent cenzurat de luciditatea conștiinței, și circul derutant al speranțelor din afară, generat de actuala tranziție a societății noastre plină de candoare și intempestive cruzimi. Este o evidentă tentativă de apărare a sa față de mecanismele contondente ale unei lumi care orbecăie prin splendoare și balegă, cu toate farurile aprinse, spre desacralizare și căpătuială. Întregul volum se desfășoară în alternanța celor două stări contradictorii; cea de histrion și cea a eului său cenzurat, asigurându-și cititorii de bunele sale intenții („vă voi fi / până-ntr-un târziu poetul”), și, mai ales, de dragostea sa, invitându-i: „să viseze cu mine”. Astfel reușește să ne transfere, printr-o telepatică reflexivitate de tip carte-oglindă, iubirile sale, începând cu eidetismul copilăriei, unde mamei, cea: „mică și cuminte / cu ghiozdan de carton în poarta școlii” i-a venit „rândul să fie iar înaltă / prea înaltă” ( în conștiința poetului), continuând apoi cu prima sărutare, fără a-i numeri gura, dăruită celei care-i va deveni iubita cu „firele gândurilor cusute cu săruturi”. Iubirea i se augmentează, dăruind-o chiar și acelor femei care încă mai cred în „siglele comerciale ale sentimentelor”, lăsându-se amăgite „în așternuturi murdare” ca niște sirene gonflabile care își spală „chiloții cu votcă”. Cititorii sunt cei care îl inspiră, cei care deja au realizat că „iubirea nu se explică” pentru că uneori „fericirea-i totuna cu tristețea”, scriind în viteză cu „sânge convertit de uitare și suflet bolnav de iubire”, întocmai ca Nichita, doar spre a obține mult doritul lor surâs ( al cititorilor n.n.), cei care sunt destinatarii înaltelor sale iubiri. Nu același sentiment îl încearcă pentru cei care îl contestă, cu „nobila” lor invidie și ipocrizie, specifice breslei preapoeților second hand. Aceeași înverșunare o simte și împotriva celor „ce mișto” se „mișcă-n legi”, cuibăriți în titluri”, lovind în „amărâtul cetățean”, vlăguindu-l „democratic de legal”. Mecanismul imperfect al societății în care supraviețuiește, devine în fiecare clipă un „capăt al perspectivei fără întoarcere”, îl rănește în dincotro-ul așteptărilor sale, reducându-l la un simplu „detaliu în destinul altora”, o jucărie a timpului ce măsoară doar „distanța între frici”. Se simte tentativa de pierdere a identității individului, specifică intrării în rotativa mașinăriei capitalismului, pentru că pentru unii „ lumina nu se mai întoarce la izvorul ei” ci „se preface în zid”, „ pleci fără să știi că pleci”, fără să iei nimic, întrebându-te: „Atunci, la ce am mai venit?”, concluzionând apoi și pentru el:„Cum mor / nu contează prietene…sunt în cădere”. Tânărul poet însă dispune de elanul vital, cel evidențiat de Henri Bergson, pentru că „speranța mai are speranță” și pentru că, în duminicile singurătății, încă îl mai lovesc mirările (semne ale inocenței primordiale). și, deși se află într-o stare de bolnavă levitație metafizică („mi-s rădăcinile iar smulse din pământ”), își îmbracă iar costumul de arlechin când rostește „plutesc, dar nu plutesc deplin! Mulțumesc, totul e bine! Suntem nemuritori. Zamolxe ne cheamă”, „Închide-mi ușa, umbră și taci!”, Merg înainte !” Iată dovada optimismului pentru că cest poet se poate elibera din oricare dintre Siberiile lumii noastre, deoarece spiritul său l-a ridicat deasupra coordonatelor captivității umane. Chiar editarea celor două volume, în condiții de detenție, constituie mărturia cea mai evidentă că prin poezie, Valeriu Barbu a devenit mai liber decât mulți semeni ai noștri care încă sunt încarcerați într-o mediocră „libertate”. Valeriu Cușner
095.672
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Presă
Cuvinte
735
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

florin caragiu. “Poezia ca eliberare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-caragiu/presa/1791373/poezia-ca-eliberare

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-banuDBDana Banu
felicitări lui Valu pentru cea de-a doua carte, sper ca la vremea potrivită să le primesc pe ambele din mâna autorului

să fie într-o carte cu mulți cititori

cu aceeași prietenie și respect față de talentatul autor,

dana
0
Distincție acordată
@dana-banuDBDana Banu
am uitat steluța, (re)vineeee elianul chiar acum
0
Distincție acordată
@george-pasaGPGeorge Pașa
Prefața dlui Valeriu Cușner surprinde unele dintre aspectele esențiale din poezia lui Valeriu Barbu. Citind primul volum, \"Din cioburi\", și poeziile postate aici de M. Tirenescu, poezii incluse în acest volum, \"Arlechinul cu fesul pe dos\", sesizasem o nouă ipostază creatoare, bine definită aici: \"tânărul poet ne declară: \"m-am săturat să fiu normal în mine\", ipostaziindu-se într-un arlechin, ca o imună interfață între eul său, permanent cenzurat de luciditatea conștiinței, și circul derutant din afară, generat de actuala tranziție a societății noastre pline de candoare și intepestive cruzimi\". În acest sens, m-aș opri la două poezii ale volumului, unde se regăsește, într-un fel, și ideea citată mai sus: Morți conceptuale\" și \"mă vezi\", citând câteva versuri de acolo: \"hei, Glagorie!/ unde ești, bre?!/ ce atâta alai tragi-comic/ în jurul meu.../ huști, valea/ nu mai poate dom\'le nici să/ moară omu\' fără/ prefăcuta compasiune/ circumstanțială/ conceptuală, cultă/ - în vreme ce, reală, firește,/ o alta vă privește indivizibil\"; sau: \"arlechinule -/ ară-le chinul celor care văd/ 50 de metri în jur/ sau celor care... deloc/ scena ta nu-i atât de albă, celulozică/ nu-i pixeli bastarzi nu-i/ departele/ ci atingerea oamenilor\".
0
@ioana-mateiIMioana matei
poezia ca forma de intalnire cu sine...si comentarii ce coboara/deturneaza sensuri...si de-ar fi sa fac referitre doar la afirmatia lui george pasa, as spune asa: nu exista \"circul derutant din afară, generat de actuala tranziție a societății noastre pline de candoare și intepestive cruzimi\" in cuvintele Valului...ci omul ce cheama omul...spre intelegere...omului...imi ce iertare pentru indrazneala, domnilor!
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
\"intempestive\"
Ioana, tu de ce crezi ca am citat acele versuri? Citește cu atenție articolul și versurile citate de mine. Să nu polemizăm în acest moment și aici. E păcat!
Textul la care te referi aparține recenzentului.
0
@ioana-mateiIMioana matei
\"comentarii/recenzie\"...nu asta voiam sa spun dar o spun acum...George Pasa, imi cer iertare!...uneori? (de multe ori) parantezele/ghilimelele (sau ce-or fi ele acolo...) imi scapa...si cine-ar indrazni sa polemizeze cu tine?... \"permanent cenzurat de luciditatea conștiinței, și circul derutant din afară\"?
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
va multumesc mult tuturor, in numele lui Valeriu, pe care îl felicit la rândul meu pentru acest volum care tocmai mi-a parvenit.
0
@ioana-mateiIMioana matei
o voce complexa, puternica si, mai ales, foarte vie...felicitari Valeriu Barbu!...am vrut sa spun asta de la inceput...imi cer iertare ca m-am lasat dusa de... val...
0
@maria-tirenescuMTMaria Tirenescu
Vin mai târziu, din două motive: când a apărut articolul, eu nu aveam acces la internet și, când am venit acasă, nu am citit tot ce se postase între timp.

Am primit cartea lui Valeriu. Am citit-o acolo unde eram în vacanță. Voiam să scriu despre ea, dar s-au întâmplat mai multe... N-am reușit să scriu. Acum, spun doar că mi-a plăcut mai mult această carte. Ea este dedicată, cum spune poetul:
\" Arlechinilor
Învățătorilor mei din trecut, prezent și viitor
prietenelor și prietenilor
celor care vor avea răbdarea s-o citească în întregime
și viitoarei mele soții
tuturor
Cu toată dragostea\"

E mai aerisită, are și desene... Valeriu are \"ce da\" și ceea ce dă ne încântă și ne pune pe gânduri.

Am aflat de lansare întâmplător, căutând pe internet. Poetul a omis să mă anunțe când era prevăzută lansarea. Sunt convinsă că a fost frumos și, dintre cei care au fost acolo, la eveniment, se va găsi unul care să ne spună și nouă cum a fost. Îi mulțumim de pe acum.

Cu prietenie, Maria
0