GPGeorge Pașa
Verificat@george-pasa
Puchenii Mari
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Maria, știu că e o \"personală\", te urmăresc demult cu atenție, mai ales că, într-un fel, completezi universul prozei lirice a unui autor apreciat de mine, I. M. Popovici. N-am lăsat până acum vreun semn de lectură pentru că aștept parcă mai mult. Sunt unele imagini și gânduri deosebite și aici, dar uneori rimele parcă nu te ajută să spui ceea ce ai dori cu-adevărat. Poate greșesc și îmi cer anticipat scuzele de rigoare. În mod sigur vei ajunge și la autenticitate.
Cu respect,
Pașa
Cu respect,
Pașa
Pe textul:
„Îți aduci aminte?" de Maria Gheorghe
0 suflu
ContextNu știu, dar uneori poezia se îndepărtează de acea gratuitate a jocului, de acel cutremur interior pe care ți-l produce receptarea acestuia. Se vorbește atât de mult despre clișee încât faptul în sie a devenit un clișeu. Nu contează că uneori poți șterge praful de pe cuvinte și că, prin intuiția poetică ai găsit un context inedit. \"Savurăm\" textele ca pe chips-uri sau ca pe o cafe au lait, uitând că o profundă lectură presupune multiple dimensiuni. Poate ar trebui să ne abținem să vorbim atunci când un text ni se pare opac. Poate e vina noastră.
E bine că ai deschis un asemenea subiect, contează. Deși sunt în general sceptic, n-am încetat să cred în generozitatea actului poetic.
E bine că ai deschis un asemenea subiect, contează. Deși sunt în general sceptic, n-am încetat să cred în generozitatea actului poetic.
Pe textul:
„un moft, două mofturi. perfectul poetic" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextO poezie a solitudinii, cu două comparații sugestive, în special aceea din final. Ne risipim atât de ușor, Vasile, dar ceva tot rămâne. Dincolo de întristări și trădări, căderi, rămâne privirea îndreptată spre cer. Apreciez aici sinceritatea discursului, coeziunea ansamblului. Sigur, cele trei definiții poetice din debutul textului mi se par cam multe. Poate că dezvoltarea lor în secvențe mai ample ar fi adus un plus valoric. Spun cum aș fi scris eu, dar tu știi mai bine.
Pe textul:
„Amar" de Vasile Mihalache
0 suflu
Context\"Pe ușa ce dă spre nordul tâmplei tale ai aceeași lume.\" (I. M. Popovici)
Visul a rămas cumva în urmă, dar el tot ține calea poveștii. Ai dat cumva mat hazardului, cum îți propuneai într-un răspuns pe care mi-l dădeai altădată? Dacă e ordine, atunci ordine să rămână, frumusețea în lume să fie stăpână, în \"floarea albă de prun, de cais și gutui\" sunt semnele triplării luminii din dragostea Lui. În legătură cu Narcis și izvorul, parc-aș fi și parcă nu de acord. Nu pentru că n-ar fi niște reflexe ținând de aceeași ordine... Prin Pictorul Orb se pare că ai adus și ordinea de dincolo de vedere. Mai citesc.
Visul a rămas cumva în urmă, dar el tot ține calea poveștii. Ai dat cumva mat hazardului, cum îți propuneai într-un răspuns pe care mi-l dădeai altădată? Dacă e ordine, atunci ordine să rămână, frumusețea în lume să fie stăpână, în \"floarea albă de prun, de cais și gutui\" sunt semnele triplării luminii din dragostea Lui. În legătură cu Narcis și izvorul, parc-aș fi și parcă nu de acord. Nu pentru că n-ar fi niște reflexe ținând de aceeași ordine... Prin Pictorul Orb se pare că ai adus și ordinea de dincolo de vedere. Mai citesc.
Pe textul:
„Jumătăți inegale" de Ioan-Mircea Popovici
0 suflu
ContextPoate am fost prea concis în comentariul anterior, ideile contrazicându-se între ele. Dane, eu nu sunt un prefăcut, eventual mai pot greși în aprecieri. Vezi totuși că mai jos am vorbit de un întreg. Nu vreau să intru în polemică, nu vreau să dau, nici să primesc lecții de literatură.
Cer scuze autoarei pentru un comentariu prea sec.
Cer scuze autoarei pentru un comentariu prea sec.
Pe textul:
„pleura. alunec pe un perete masculin" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextSigur, dacă ar veni un vânător de clișee, ar spune probabil că sunt prea multe sintagme-șablon (mă refer la metaforele formate prin determinant genitival. Dar eu nu voi spune asta, pentru că, dincolo de încercarea de obiectivare a evaluării scrisului, cred că mai mult contează emoția poetică atât a creatorului, cât și a receptorului. Eu văd aici un întreg formă - gând - stări - imagini...
Am trăit și înțeles textul în felul meu. Iar autoarea intuiește , cred, acest lucru. Restul nu contează...
Am trăit și înțeles textul în felul meu. Iar autoarea intuiește , cred, acest lucru. Restul nu contează...
Pe textul:
„pleura. alunec pe un perete masculin" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextFrumoase instantanee, acompaniate de stări poetice diverse. Umor, gravitate, ironie, dezgust reținut. Nu-i nicio problemă dacă mai scrii în prozodie clasică, Vasile. Cititori vei avea, chiar dacă mai puțini comentatori. Pentru mine rămâi un reper, chiar dacă nu voi reuși să-mi egalez maestrul.
Cu stimă sinceră,
Pașa
Cu stimă sinceră,
Pașa
Pe textul:
„lifturi izbite de cinematograf" de Vasile Munteanu
0 suflu
ContextVă milțumesc pentru opiniile voastre. Textul acesta a constituit, aș spune, un fel de obsesie creatoare, cunoscând vreo zece variante, prima scrisă acum vreo 25 de ani. Aceasta e ultima și singura în proză, celelalte având o prozodie clasică și fiind de vreo câteva ori mai ample. Dar am încercat să aduc în actualitate o temă, aș spune, mereu actuală. Probabil voi scrie, cândva, adevărata \"rara avis\" care să mă definească mai bine.
Pe textul:
„rara avis" de George Pașa
0 suflu
ContextUn peisaj interior aflat în acord cu acela exterior. Ceva din liniștea blagiană planează aici. Nici singurătatea nu o percep aici ca pe o expresie a deprimării, dimpotrivă, ca pe o parte a liniștii ce \"se lasă ca o mână uriașă pe creștet\". Spun aceasta pentru că verdele nu-mi sugerează altceva.
Poate aș fi așteptat mai mult de la distihul final, dar nu-i rău nici așa.
Poate aș fi așteptat mai mult de la distihul final, dar nu-i rău nici așa.
Pe textul:
„Balans" de Ecaterina Ștefan
0 suflu
ContextCeea ce dă farmec și aici în poezia lui V. Munteanu e acea veșnică putere a cuvântului de a renaște sub imboldul unor trăiri când dramatice, când melancolic-afectuoase, când grave și înarmate cu briciul ironiei.
Secvențele se așază-n text atât pe principiul opoziției - între un oraș în care se trăiește sub semnul alienării și satul de munte unde \"totul doarme\" în aceleași începuturi \"sub pecetea tainei\" - cât și pe cel al simetriei, create prin ființa ce se situează simultan în două spații.
Deși, în opinia mea, nu e unul dintre textele cele mai realizate artistic, are totuși un rol important în conturarea biografiei interioare a unui poet ce nu și-a spus ultimul cuvânt, de aceea până atunci va sângera sub semnul unei predestinări tragice.
Fașă de acel \"bucarestication\" de acum vreo trei luni (\"plouă de-a proasta/ bucureștiului îi lipseste o viroagă\"), autorul devine aici mult mai deschis într-un discurs ce-mi amintește de acordurile \"ultimului poet cu satu-n glas\" (\"poslednego poeta derevni\").
Secvențele se așază-n text atât pe principiul opoziției - între un oraș în care se trăiește sub semnul alienării și satul de munte unde \"totul doarme\" în aceleași începuturi \"sub pecetea tainei\" - cât și pe cel al simetriei, create prin ființa ce se situează simultan în două spații.
Deși, în opinia mea, nu e unul dintre textele cele mai realizate artistic, are totuși un rol important în conturarea biografiei interioare a unui poet ce nu și-a spus ultimul cuvânt, de aceea până atunci va sângera sub semnul unei predestinări tragice.
Fașă de acel \"bucarestication\" de acum vreo trei luni (\"plouă de-a proasta/ bucureștiului îi lipseste o viroagă\"), autorul devine aici mult mai deschis într-un discurs ce-mi amintește de acordurile \"ultimului poet cu satu-n glas\" (\"poslednego poeta derevni\").
Pe textul:
„12 poduri și nimic de vândut" de Vasile Munteanu
0 suflu
ContextYann, eu nu încerc nicidecum să prind acei șerpi. Mă joc și eu de-a actul hermeneutic, dar voi rămâne la proprii mei \"șerpi ce poartă veninul tăcerii\". Scuză-mă pentru intruziunea în niște texte devenite din ce în ce mai personale. remarc totuși strada aceea fără capete, îmi cam spune ceva.
Salve!
Salve!
Pe textul:
„Scrisori" de Ioan-Mircea Popovici
0 suflu
ContextZbaterile între sunet, culoare și formă dau măsura integrală a deschiderii (închiderii) de (întru) sine. Dincolo de cuvinte prăfuite și întâmplări miraculoase - doar diapazonul sunetelor grave, în urme de timp pe arcușul Ultimului Solist. Din hazardul aflat între armonie și dizarmonie se naște sensul ca o continuă aproximare a sufletului, ireductibil, în esență, la conceptualizare.
Cam atât, deși \"văd\" mai multe. Dar, deși cred, nu știu...
Cam atât, deși \"văd\" mai multe. Dar, deși cred, nu știu...
Pe textul:
„Cutia de tinichea" de Ioan-Mircea Popovici
0 suflu
ContextMotto: \"Aici, în miezul clipei din ceasul cu pendul, eram iar amintirea copilului credul...\" (din poetica lui Yannelis)
În miez de amintire-i doar inocența frustă,/ ființa regăsită lângă a Toamnei fustă/ de frunze-ngălbenite sub cerul siniliu./ În minte-acum îmi vine copilul cel zglobiu/ ce-n ziua cea de ieri, ca peștele în ploaie,/ sălta în zbor spre azi, visând c-o să jupoaie/ din urmele de timp o coajă de speranțe./ Și hoinărea prin lanul cel copt în aspre nuanțe/ de vis, c-un Dumnezeu ce-i tremura în sânge...\"
De aici atracția pentru Toamna/ Doamna Ludens și simetria între lanul unduit de vânt și marea ce-și azvârle peștele-n zbor... Deși căile par atât de diferite.
Yann, sincer, acum simt că m-am îndepărtat puțin de adevărul creației tale, dar mă voi reorienta, busola și-a recăpătat menirea.
În miez de amintire-i doar inocența frustă,/ ființa regăsită lângă a Toamnei fustă/ de frunze-ngălbenite sub cerul siniliu./ În minte-acum îmi vine copilul cel zglobiu/ ce-n ziua cea de ieri, ca peștele în ploaie,/ sălta în zbor spre azi, visând c-o să jupoaie/ din urmele de timp o coajă de speranțe./ Și hoinărea prin lanul cel copt în aspre nuanțe/ de vis, c-un Dumnezeu ce-i tremura în sânge...\"
De aici atracția pentru Toamna/ Doamna Ludens și simetria între lanul unduit de vânt și marea ce-și azvârle peștele-n zbor... Deși căile par atât de diferite.
Yann, sincer, acum simt că m-am îndepărtat puțin de adevărul creației tale, dar mă voi reorienta, busola și-a recăpătat menirea.
Pe textul:
„Ploile (5)" de Ioan-Mircea Popovici
0 suflu
ContextEste aici, în opinia mea, unul dintre cele mai bune poeme scrise de Mahmoud Djamal. Profunzime a ideilor, simplitate a expresiei, emoție și esențializare lirică, într-un text cu valențe existențialiste, mistice și simbolice. Primele cinci versuri capătă deschidere. Între geneză și apocalipsă aflându-se omul în cele două ipostaze: om religios și om profan. Fiecare își caută \"un centru al său/ fie din piatră fie din apă\", dar numai viziunea care merge spre transcendență, ieșind din imanentismul inerent, este calea prin care, așa cum spuneam odată, \"se vor deschide cerurile, absorbind totul într-o iertare\". Chiar așa voiam să spun și eu: finalul era prea explicit în prima sa formă. Dar astfel nu numai puterea de sugestie este mai mare, ci și \"censura transcendentă\" ne impune tăcerea.
Sunt multe de spus, dar consider că poemul este convingător, cu unele mici scăderi în câteva versuri mediane.
Sunt multe de spus, dar consider că poemul este convingător, cu unele mici scăderi în câteva versuri mediane.
Pe textul:
„Poem*" de Djamal Mahmoud
0 suflu
ContextDjamal, e un poem, în ansamblu, reușit. Îmi plac în special primele șase versuri, precum și acesta: \"mirajul spre care alerga ea s-a transformat/ în izvor\". Aici sunt idei familiare mie, pentru că, sub o altă formă, au fost exprimate și de mine.
În ceea ce privește finalul, eu m-aș fi oprit la versul: \"un glas cobora de undeva de sus poruncindu-mi să tac\".
În ceea ce privește finalul, eu m-aș fi oprit la versul: \"un glas cobora de undeva de sus poruncindu-mi să tac\".
Pe textul:
„Poem*" de Djamal Mahmoud
0 suflu
ContextUnule, amândoi se pare că îndrăgim poezia lui Nichita, chiar dacă tindem spre autenticitate și am ales căi atât de diferite de reprezentare a poeticului. Eu aș spune că aici e altceva, nu stănescianism. Nu te lăsa înșelat de prezența unor cuvinte comune. Ceea ce scriu în general e bazat pe viziune romantică (sau, mai degrabă, neoromantică), \"altoită\" pe un schelet formal postmodern. Dar e părerea ta!
Pe textul:
„suprema joncțiune (2)" de George Pașa
0 suflu
ContextValu, ceea ce mi se pare un progres față de începuturile tale pe Agonia, chiar dacă atunci erai citit mai mult, e faptul că îți reușesc atât de bine finalurile, încât salvează eventualele versuri mai stângace. de aceea, așa cum spune și Vasile, toate poeziile de aici sunt demne de luat în seamă. Poate că ar trebui să mai scrii texte în care să utilizezi mai mulți termeni în registrul argotic, deoarece cred că ești capabil să distilezi astfel întreaga suferință, să o exorcizezi.
Te salut!
Te salut!
Pe textul:
„Poeme de Valeriu Dandeș Ganea (5)" de Maria Tirenescu
0 suflu
Context\"stil\" î.l.d. \"astil\"; \"legătură\" î.l.d. \"legărură\"
Pe textul:
„Poezii de Valeriu Dandeș Ganea (4)" de Maria Tirenescu
0 suflu
ContextAcelași astil care te-a consacrat pe Agonia, dar se pare că aici te orientezi mai mult spre esențializare, între formă și conținut păstrându-se echilibrul, deși parcă mai mult ar conta ideile, chiar dacă dai impresia de incoerență. Da, așa este, \"cealaltă jumătate de liră/ va rămâne mister...\"
Cel mai mult mi-a plăcut finalul poeziei \"Abur nou\", acest pasaj fiind, în opinia mea, cel mai valoros din întregul grupaj liric: \"cea care va să vină mă va găsi dincolo/ la izvorul focului, traiectorie în dansul/ frunzelor încinse/ abur nou\".
Deși pe alocuri ești nichitastănescian (nu e o laudă, fiindcă ar trebui să rămâi pe propriul drum creator), totuși textele se ridică la un nivel acceptabil valoric. Sunt așadar câteva clișee, nu le numesc, au legărură cu ceea ce am spus mai înainte.
Succes mai departe!
Cel mai mult mi-a plăcut finalul poeziei \"Abur nou\", acest pasaj fiind, în opinia mea, cel mai valoros din întregul grupaj liric: \"cea care va să vină mă va găsi dincolo/ la izvorul focului, traiectorie în dansul/ frunzelor încinse/ abur nou\".
Deși pe alocuri ești nichitastănescian (nu e o laudă, fiindcă ar trebui să rămâi pe propriul drum creator), totuși textele se ridică la un nivel acceptabil valoric. Sunt așadar câteva clișee, nu le numesc, au legărură cu ceea ce am spus mai înainte.
Succes mai departe!
Pe textul:
„Poezii de Valeriu Dandeș Ganea (4)" de Maria Tirenescu
0 suflu
ContextȘi totuși, cred că ai dreptate. cu toții avem preferințe pentru anumite stări, motive, pentru un anumit tip de imaginar poetic etc. Uneori am tendința ciudată de a nega tot ce e în acord cu propriile convingeri, poate pentru a evita transformarea lor în idei fixe. De aprecit finalul, zic și eu.
Pe textul:
„tinerețea ucide" de ioana negoescu
0 suflu
Context