Gabriel Nicolae Mihăilă

Îți mulțumesc de trecere, sfaturi și de încurajări, îmi plac argumentările aduse voi încerca să păstrez aceeași notă de unitate și curgere în pașii urmatori, câteva din vorbele tale îmi lasă un sentiment de deja vu. Sunt onorat de vizită, te mai aștept.

noaptea muscă din noi odată cu durerea, uneori se întinde și în zi, "o iluzie ramâne o iluzie indiferent de cât de adevarată pare"

Azi au înflorit copaci cu frunze mari și roșii
prin camera mea pereții înalți de stejar
ma-ntraba de câte nopți nu dorm

ma las mângâiată de rădăcini ițite de sub pat
mi se încolăcesc pe brațe
blânde
pălăvrăgind cu mine într-o italiană sobră...

n-ai curaj să-mi calci așternutul cu trupul tău
nu cunoaști limba copacilor și nici culorile frunzelor
care se încăpățânează să mă acopere
difuzorul radioului suflă puf galben
spre timpanul meu
sunetul se afundă în mine
cu radical liber de amor
și mă strigă Sara?


Înapoi...
soarele se zvântă pe pereții albi și goi
tu ai plecat de dimineață cu tot cu rădăcini și curaj...
câteva frunze își fac jocul pe pervaz
suflate de adierea dimineții
radioul îngâna monoton
Sara, perche ti amo
ti amo
perche il mondo e matto...
și frunzele astea m-au colorat în tonuri roșii de nebunie


mai trec, toamna aduce noi stări și cu siguranță va fi sete de citit. Am fost subiectiv, așa a trecut prin ochii mei, seara frumoasă.

mulțumesc pentru trecere și sfaturile constructive, încerc din fiecare pas să fac o evoluție. Citesc constant ce scrii și stiu ca sunt binevenite vorbele tale.

Tot ceea ce este în noi are un instinct individual de supraviețuire, ne adaptam din mers când e cazul, frumos punctat.

Gabriel.