florin otrocol

Maria,
îți mulțumesc pentru sfat și trimitere. Doresc să îți amintesc că Poetrycă a ales să apară \"nud\" în fața noastră în ultima vreme, cel puțin la capitolul texte. Este alegerea lui și trebuie respectată.
Despre acest eseu sau restul păcatelor (I-V)nu mai depinde de mine dacă fac parte din tine sau nu. Eu le am și nu îmi este rușine de nimic. Din fericire, și aici vorbesc chiar foarte serios, eseurile mele trec neobservate, și asta mă bucură pentru că nu mă determină să mă simt responsabil pentru ceea ce îi enervează sau apreciază semenii la mine. Apreciez rispia ta de eleganță pe care o folosești în a-mi îmblânzi stilul, sau a-l admonesta prin mici corecturi. Te admir pentru această sinceritate. Atunci, este clar! Nu mi-ar strica puțină implicare din exterior.

Cu prietenie,
Florin O.

P.S.: Eu mă regăsesc la câteva din specimenele care m-au obosit. Cu siguranță că am omis multe aici și asta numai din cauza educației.

Florin,
te-am citit suficient de mult și de ceva vreme încât să-mi aproprii răspunsul de expectațiile tale. O să încerc să fiu cât pot de explicit. Aș începe prin a remarca tendința ta de completare, o tendință interesantă ca și construcție, de urmărit obligatoriu ca evoluție. Este o percepție strict personală.
Urmează un răspuns exclusiv legat de text și comentariul tău. Dogma, după propria-mi cunoștere este o învățătură fundamentală a unei religii care nu acceptă obiecții și este impusă ca un adevăr absolut. În comentariul tău se remarcă apartenența la școala ortodoxă pe care ai și aprofundat-o ca studiu. Ca o paranteză, pentru acest studiu nu pot decât să te felicit, și spun asta prin prisma unui devorator de cultură, atâta cât poate pricepe și acumula; prin prisma autodidactului care s-a forțat să citescă filocaliile la îndemnul unui prieten stabilit la o mânăstire slavă din sudul Franței, filocalii la a căror traduceri s-a implicat și el. Sincer, a fost unul din marile suplicii la care m-am supus adolescentin și fără tăgadă de vindecare. Poate cândva timpul îmi va oferi satisfacția unei conversații intime în care voi afla cum se împacă realul din tine (matematica) cu creștinismul, mai ales la nivelul acceptări acestuia. Mie personal nici un cult religios, din ceea ce am ascultat și am citit până acum, nu mi-a oferit vreun răspuns veridic la zvărcolirile mele. Atunci, îmi permit un concept la nivel personal care să implice acțiunile rațiunilor existențiale la nivel uman și expresiile afectului la nivelul maximei suferințe. Cu certitudine la nivel filosofic, filosofia religiilor îți este mai apropiată decât mie, dar la nivelul fenomenologiei adâncurile tale sunt perturbate (fără să am prejudecăți personale la adresa ta) de dogmele asimilate. Te respect și te admir pentru ceea ce ești, pentru ceea ce eu nu pot fi, dar nu pot accepta ceea ce nu simt pentru că nu am fost convins. O discuție personală între noi, ar fi o desfătare a luptei ideilor, o clemență la adresa pasiunilor canonizate de abstractul personalizat prin educația acceptată. Nici tu, nici eu, nici ceilalți nu suntem decât ceea ce primim prin accepțiunea afectului. De aceea suntem atât de diferiți, de aceea suntem victimele plăcutelor sensibilitați personale.

Cu amiciție și deschidere atemporală,
Florin O.

... ce-mi reproșezi, Nicolae?
Rugă pentru tine: edifică-ma!

Cu ceea ce mai am de oferit,
Florin O.

Domnișoară Laura,
singurul lucru condamnabil aici este ipocrizia și mediocritatea. Fiecare a ales să fie ceea ce este. Concluziile vă aparțin și sunt bine primite.
Cât despre principii, individual fiecare răspunde pentru prezența sau absența lor.
Putem isca o polemică pe tema sacrificiului care are la bază principile după care se călăuzește omul. Prefer să mă rezerv doar la a aprecia acuratețea comentariului dumnevoastră.

P.S.: Va fi și o continuare în care se va afla drumul pe care îl alege idealistul.

Cu sinceră admirație,
Florin O.

Crina,
nu este loc de răzbunare în mine. Niciodată nu și-a găsit locul această dorință în mine. Este resemnare. Reprezintă acceptarea stigamtului din suflet. Și acela de a iubi. Necondiționat, fără speranță de salvare, fără cale de întoarcere. Este acea renunțare plăcută la sine pentru fericirea ei.
Dar mulțumesc pentru gândul bun.

Cu prietenie,
Florin O.

Iulian,
mă bucur că ai revenit la sentimente mai bune.
Orice ai scrie nu mi se poate schimba părerea despre tine.
Dar îmi place mult mai mult așa.
Apreciez ironia, dar cu precădere lipsa impactului ei asupra \"mediului\".
Asta mă amuză teribil.
Acest comentariu se dorește mai mult un salut, decât o replică la acestă versificație. Aici mă abțin.
Sper să revi în totalitate și cu realism în texte.

Cu stimă amicală,
Florin O.

Alice,
îți ofer prima reverență!
Finalmente am aflat la tine un text care este aproape de valoarea ta. Pentru prima data te apleci suficient și fără rezerve asupra exploziilor afectului tău.
Remarc îndeobște:
\"pe marginea nepăsării un alint
împletit încă de la început de cuvinte banale
abandonate fără urmă ca pe-un jurnal
răscolit\"

și

\"se aude cum bate bate ceva cred că
îmi crește sufletul
între cașmir și satin
gol
respectând 8 porunci
cu mâinile legate\".

Îmi completez reverența cu o versificație păunesciană modificată acolo unde situația o cere acum:
\"cu tristețe mă închin
la tot gen(i)ul feminin...\"

P.S: Mi se întâmplă ceva ciudat azi. Devin generos.
Revenind la seriozitate, continuă ceea ce ai început.


Florin O.

Liviu,
nu m-ai înțeles pe deplin.
Bufonul nu are conceptul negativ aici. El nu ia decizii. El suferă de boemitate. Tristețea artistului. Reacția ta m-a încântat. Dar acest aparent diferent o să-l rezolvăm la un pahar de vorbă la care te invit cu deosebită plăcere. Dar nu aici.

Cu simpatie,
Florin O.

Liviu,
dă-mi voie să îți mulțumesc pentru curajul răspunsului tău. Ești unul dintre puținii care se încumetă a răspunde provocărilor mele.
Îți voi răspune în variantă shakesperiană. Este bine să fi rege să-ți domini iluziile să le transformi în virtuți prin valorificare. Dar regii au fost totdeauna principalii bufoni la curțile lor. Jung a fost un astfel de rege. H.Hesse a fost bufon in realul sens al cuvantului dominat de regi ca jung. Cine are dreptate dintre cei doi? Te las pe tine să alegi.

P.S.: Acest răspuns trebuie parcurs metaforic. Succes în dezlegarea acestui mister.
P.S.2: Mesajul acestui text este extrem de relevant pentru mine. Zvârcolirile mele au temeiuri reale. Eu plec întotdeauna de la cauze oferind efectelor surpriza inițierii omului. Vom povesti curând pe alte subiecte.

Florin O.

Domnișoara Katya,
mulțumesc de aprecieri. Se poate scrie și se scrie mult mai bine de către subsemnatul, dar credeți-mă că este pe moment (unul destul de lung) suficient ceea ce se poate lectura. Și la mine se pot face sute și mii de retușuri, poate chiar modificări structurale.
Nu doresc să par ipocrit, dar voi studia la rându-mi opera dumneavoastră. Voi posta comentarii la timpul potrivit și pe texte care merită, puteți conta pe asta. Oricum vă asigur că nu-mi sunt străine aparițiile dumnevoastră și nici a celorlalți. Doar ca aparițiile mele pe commuri trebuie să merite efortul. Spor la creație.

Florin O.

\"Secolul vitezei\" nu este permanent o scuză viabilă.

Rectific
tutror = tuturor.

Florin O.

Pentru Constantin și Daniel,
sunt plecat din localitate. Voi reveni undeva in 27 dec pentru câteva ore, dar atunci promit răspuns comentariilor voastre.
Mulțumesc.

PS: Pe acestă cale doresc tutror care vizitează acest site un Crăciun liniștit și împlinit din dorințele ascunse în noi.

Florin O.

Călin,
exprimarea îmi edifică trăiri intense.
O sugestie: oferă-i libertate metaforei. Nu forța canonizarea ei între limitele cuvintelor. Voi mai trece.
Cu prietenie,
Florin O.

Tristețea este contondentă. Nu cred că există în patrimoniul trăirilor individuale ideea că tristețea ar fi placută. Eu percep tristețea ca un coridor extrem de îngust și într-o singură direcție. Nu există cale de întoarcere. După ce ai parcurs tot coridorul, și ți-ai atins limitele poți merge mai departe. Dacă te minți, vei rămâne blocat. De acolo alte coridoare, ample, cu ziduri de sticlă. Lumină la discreție. Și pentru că așa stă în firea lucrurilor, lumina este blândă cu fiecare. Dar suntem damnați să regăsim uneori, acel coridor îngust, care duce spre un alt eu, tu ...

Cu drag,
Florin O.

Anghele,
ultima întrebare m-a amuzat teribil. Vei primi un răspuns la finalul comentariului.
Resetarea este posibilă mult mai ușor decât crezi. Fără implicare financiară. Poate îți este suficient un șoc. Apoi obligatoriu te vei apleca numai înspre tine. Înspre ceea ce ai fost, ai devenit, ce poți deveni. Este de la sine înțeles că oricât ai încerca nu ești capabil să renunți sau să ștergi toată existența cu experiențele ei, cu temerile ei, cu acumulările ei. Dar poți trece peste orice. Este universal valabil.

Și acum partea amuzantă. Sunt heterosexual convins. Nu cred că l-aș putea iubi pe Quasimodo. Dar dacă eram femeie poate l-aș fi iubit. Îți dau un exemplu. Aveam o colegă de facultate superbă. Și aveam în generație un coleg subțirel, micuț. Urâțel chiar. A făcut un pariu cu doi colegi de ai mei că îl va cuceri fără mari eforturi. Un pariu generos din partea tuturor ca și câștig. Era înaintea sesiunii de vară. Nu i-au trebuit mai mult de trei, patru zile. După ce s-a afișat la brațul lui câteva zile a urmat ceea ce era natural: despărțirea. Colegul cu pricina era dărâmat. De la un student de 10 a ajuns să-și pice primele trei examene.
Atunci a intervenit un profesor care ținea foarte mult la el. Aflase de pariu. A chemat-o pe colega respectivă și i-a spus sa stea cu el până la finalizarea sesiunii altfel ea nu va promova anul. Ea a acceptat compromisul. S-au împăcat. În sesiunea de toamnă apar la restanțe amândoi de mână. Noi cei care știam de pariu eram șocați. Ne-a rugat fierbinte să nu-i spunem colegului de pariu. Ne-a povestit cum au petrecut o vară superbă. Că el este alesul. Sunt și acum împreună. Între timp el a aflat de pariu, dar a iertat-o. Concluzie: cât de imprevizibil este omul!? Cât de mult te poate schimba dragostea!?
Sunt convins că ai răspunsul. Și dacă nu îl cunoști sunt la fel de convins că îl vei afla.

Cu amiciție,
Florin O.

Cornele,
din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte simple. Este foarte dificil să fi revelație. Apoi este interesant să devi o revelație doar pentru cei care consideri tu că merită (deși este mai dificil de pus în practică acestă idee).
Am aruncat acest text din \"suferință\". Înainte de a-l posta citisem texte din pagina principală. Calitatea acestora mi-a provocat o suferință infinit mai mare decât suferința care stătea în \"spatele\" acelor texte. Sunt și oameni foarte valoroși. Dar îmi ajung degetele mâinilor pentru a-i enumera. Aș putea să adaug și degetele membrelor inferioare, fără să jignesc pe nimeni. Argumentul constă în faptul că existența celor care scriu cu picioarele îmi conferă naiva plăcere de a enumera și eu cu degetele membrelor inferioare.
Cei care au valoare se știu. Ceilalți nu trebuie neaparat condamnați, dar ar trebui să pună osul la muncă. Nu poți scrie numai pentru că așa simți. Unde este perioada de acumulări? Dacă se sare peste ea atunci ai doar o scuză patetică să postezi. Editorii își fac treaba cum cred de cuvință. Este strict treaba lor. Dar printre altele, eu consider că treaba mea este să mă implic fără a avea pretenții de doct.
Atenție! Acest comentariu era un răspuns. Nu este o provocare pentru nimeni. Nu voi răspunde celor care vor încerca polemici. Sunt sătul de lipsa de maturitate din texte. Nu este treaba mea să fac educație literară. Dar dacă pot fi de folos cuiva cu certitudine mă voi implica.
Cu amiciție,

Florin O.

Adriane am revenit cu comentariul pe care l-am promis în cursul dimineții. Deși am primit din partea editorilor, de aproximativ două luni, dreptul de a evidenția prin steluță textele postate aici, acesta este primul text pe care îl premiez. Cum regulamentul cere un comentariu elaborat sau bine argumentat, nu mă voi erija de la regulament. Fiecare culoare va fi însoțită de un comentariu.

ALBASTRUL ( din punct de vedere al psihologiei) este culoarea celor care luptă să se perfectioneze, care vor să se schimbe în bine, dornici de a fi ajutați. În același timp albastrul aduce predispoziție la eșecuri în dragoste. Aceste aspecte sunt bine surprinse. (Dacă nu mă crezi recitește-ți cu atenție toată strofa).

ALBUL reprezintă dorința de atingere a perfecțiunii și este preferată adesea de către persoanele care au atins o maturitate suficientă cunoașterii celorlalți. Se remarcă prin \" ... nemulțumite de pasul omului bătrîn.
Mai înainte, pe vremea femeii, lucrurile stăteau altfel...\"

ROȘUL denotă dorința de schimbare sau pur și simplu nevoia de atenție. Drama lor este amplificată de \"Lumea mergea după regulile ei vechi dar cîțiva n-o mai puteau urma\".

ORANJUL aparține persoanelor sociabile și care își vor face întotdeauna mulți prieteni și celor care dispun de calități de comunicare de excepție. Parcă ai intuit acestea prin:
\"În locul de răscruce a lumii pe care și-l aleseseră,
domnișoara găsea plăcere
mai degrabă-n tăinuite sfaturi cu paingii
decît în istoriile tatălui\".

NEGRUL reprezintă o stare de tranzit. Anunță dorința de singurătate, independență, neimplicare și mai ales, perioade de criză morală. Te citez:
\"se-arătă pe vremea visurilor ei
de primăvară și-i rosti versuri
care rămîneau precum aburul...\"

GALBENUL este indiciul oamenilor de încredere. Am regăsit acestea aici:
\"Ea trudi zadarnic
să-i citească soarta pe zidul galben din față,
în ciuda rugăminților lui ...\"

CENUȘIUL este reprezentativ pentru cei care suferă de o formă accentuată de pesimism:
\"Cine-ar fi crezut că, dintre toate lucrurile,
cel mai trist ar putea fi un capăt de pînză întins peste ochi?
Peste unul din ochi.
Celălalt, ar fi avut vreme să se desfete în voie\".

VERDELE aparține celor care sunt amicali și prietenoși ,dar poate prea perfecționiști sau autocritici. Remarc toată strofa.

VIOLETUL este culoarea independenței personale. Remarc din nou toată strofa, dar insist pe finalul acesteia:
\"Cine știe dacă ascultă ei
vreo chemare și dacă pot fi cumpărați?\"

ARGINTIUL este culoarea tristeții și a pierderii speranței, a depresiei dar și intuitiei și imaginației creatoare. Ce se mai poate adăuga la cele scrise de tine!? Poate aici aș schimba ideea fericirii.

STACOJIUL îi reprezintă pe cei care au un ego debordant, dar foarte centrați și raționali:
\"El va intra
ca un oaspete de vază în mijlocul ...\"

INDIGOUL reprezintă încrâncenarea și voința individului.
Inițierea acțiunii: \"Și se vor ridica lupii flămînzi,
lupii tineri din mahalale ...\" dar și consecințele acestora:
\"Și de-odată fi-vom iertați de toate păcatele
și ne vor striga femeile pe nume!\"

Acestea sunt motivele, poate prea personalizate pentru care am acordat o stea acestui text. Sper că nu am fost prea critic, dar așa pot eu percepe palegoria culorilor și versificației tale.

Să ai muza mereu aproape!!!

Florin O.

detinul = destinul

Această reacție sinceră mi s-a oprit pe chip dupa ce am simțit \"mirosul\" pasiunii și luminii pe care mi le dorești. Lumina este vrednică numai de cei care o oferă sau o primesc necondiționat. Străină și stranie trăire. În rest este normalitate, nicidecum întuneric. Pasiunea!? Un context străini multora. Fac parte din categoria celor cu pasiuni reci și lucide. Acele pasiuni care sunt veșnice, care te ard dar care nu se văd și nici nu se simt. Acele pasiuni care îți controlează detinul. Acele pasiuni fără miros, fără rațiuni, fără motivație. Care te definesc numai în subconștient, care îți anulează temerile. Sper să ai parte de ele.

Florin O.

Bună treabă ai facut aici Adriane. Voi reveni în aceasta seară cu un comentariu amplu. Am multe de spus, ca și tine de altfel.
Să ai spor și liniște!

Florin O.