Cele 7 Păcate (VI)

În secolul al XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: \"mândria\", \"invidia\", \"iubirea de arginți\", \"desfrânarea\", \"lăcomia\", \"lenea\" și \"mânia\".

”Sunt două păcate principale din care toate celelalte păcate se nasc: Nerăbdarea și Lenea.”
Franz Kafka

Lenea!? Calitate sau defect? Oricum am privi acest atribut uman, este imposibil să nu remarci arta cu care leneșii își destăinuie inutilitatea. Lenea!? Se poate interpreta și astfel: arta de a nu face nimic. Sincer, mă simt obligat să recunosc că lenea își are sălașul și în mine. Lenea mea are momentele ei de glorie, acele momente pe care nici cea mai agonizantă rațiune, cu toate furiile ei, nu o poate anula. Lenea mea își face simțită prezența în momentele (tot mai dese) în care mediocritatea semenilor caută cu asiduitate să cucerească teritoriile rațiunilor mele existențiale. Lenea se confundă uneori cu oboseala. Aceleași simptome. Tocmai de aceea voi apela la defularea boemă. Am obosit să mai am răbdare cu proștii, snobii, oportuniștii, carieriștii, politicienii de conjunctură, lașii, fariseii contemporani, geniile nesupuse normalității, poeții desueți, literații împliniți prin păcate „iertate” în edituri, virginele sodomizate, femeile cu moravuri ușoare, autostopistele decorative, studentele bursiere, libidinoșii titrați, jurnaliștii dedicați dreptății, naivii, duhovnicii și ispitele din semeni, profeții uitați în sanatoriile afectului propriu ... Am omis cu siguranță mulți mușterii. Oare am rămas singur!?...

“Lumea nu e a celor modești, ci a celor energici!”
Dante Alighieri

Am obosit să găsesc scuze celor care mă mint. Am obosit să ignor nimicnicia românească. Am obosit să mai am speranță că cel de lîngă mine se mai poate schimba. Am obosit să cred că eu mă mai pot schimba; că mai pot schimba ceva; că mai pot face ceva pentru mine, atâta timp cât îmi accept contemporanii. Am obosit să mai cred în minuni, să mai aștept o infimă confirmare privind eradicarea mediocrității. Am obosit să mai cred în falsa fericire a celor care își oferă publicului reușitele; să mai cred în falsa decădere a celor care imploră - de la om la sfinți și de la sfinți la Divinitate, mila creștină. Am obosit să mai cred în El, să mai sper că totuși în marea Lui bunătate ne va ierta, sau că în mărinimia disprețului Lui provocat de condiția umană, ne va pedepsi. Am obosit să mai gândesc, să caut soluții, să improvizez, să salvez un suflet, să mă salvez pe mine. Este clar: mă declar cobaiul perfect al experimentului “lenea”. Ce revelație mi-am oferit!? Știam doar că sunt obosit. Dar constat cu dezamăgire că sunt demn de disprețul amatorilor din arte. Nu stăpânesc arta de a nu face nimic. De ceva vreme mi se întîmplă ceva nefiresc: fără să-mi doresc, am parte de rațiune. Aveți vă rog răbdare! Voi învăța de la voi să-mi obosesc rațiunea!

”Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în poziția de a le face.”
Constantin Brâncuși