Poezie
Oglinda
Condamnat la \"Lumină\"
1 min lectură·
Mediu
Visez la un ochi de apă,
în care să-mi pot vedea măcar chipul.
De la eros-ul meu, sunt fără pretenții!
Nici el de la mine, nici eu de la alții!
În orice oglindă, de apă, cu ramă,
nu-mi caut privirea, doar caut o flamă.
Îmi caut rațiunea, de-a fi, de a plânge
aprind lumânarea, nu arde - se stinge!
Mă rog la o cruce, căzută-ntr-o rână,
la mine - chatarsis, nu plouă - ci tună!
Fecioare timide, se-aruncă-n morminte,
invocă lumina, ce orbul n-o simte!
Blestemul rămâne, oglinda se sfarmă,
Și văduva neagră ieșită din larvă,
se-oprise pe mâna, întinsă să vadă,
lumina din umbră și ochiul să-i spargă.
Sătul de-ntuneric, sleit de putere
de orbul nu plânge, nici moartea nu-l vede.
023.703
0
CT