Relativ... și atît de trist

Cavaler melancolic, te citesc mereu și mai las câte un cuvânt, dar tu scrii mai departe și iar mai las un cuvânt, și tot așa, până scriu un poem din care tu iei apoi culori și zămislești tablouri cu alte cuvinte, în roluri principale, și cu sensuri pe post de ramă. Iar le citesc și iar las un cuvânt, uneori doar unul, alteori, mai mult, până scriu poemul din care tu iei alte culori și compui atunci simfonii cu iz de lună clară, pe care le ascult, un minut, și plec mai departe, pe țărm, uitând să te întreb cine ești, de fapt. O seară plăcută. Ai scris frumos.

...ceva creștea intre noi
ca un mormant
umbra de carne agresivă

Chemările carnale, incisivitatea lor, construiesc intre noi morminte si ne ingropăm in ele sau ele ne ingroapa pe noi.
Adevărat si trist.

călau si victimă
dormim impreună
despartiti doar de o eroare...

Această eroare hotaraște cine este călau, cine victima
Totul e relativ.
Gelu, vorbește-mi despre eroare!
Eroarea este cumpăna?

Cu drag, Nicolae, călău si victimă deopotrivă.

n-a venit toamna, iar marea de acum începe să iubească soarele...tu deja ești bântuit de iarnă...dar nu cea în care ninge cu fulgi de lumină...la mine a înflorit un crin și soarele îl mângăie pătimaș, iar cycalmena s-a \"ascuns de el pentru aș dărui miresmele ei tandre într-o continuă explozie de flori din septembrie trecut...câtă iubire poate dărui o floare...fără să ceară decât un strop de soare și apă...

Lumea interzisă doar cu legile inimii, *cu același nisip* clepsidrica trecere de prin noi, cu aceleași anotimpuri ce își pierd visele precum hematii, și doar îngerii sunt desperecheați? Îmbrăcai fantoma cu crimele tale, cuvintele,

Călău și victimă despărțiți doar de eroarea: iubirea?

Nicolle

În prea multe dorințe încarnate am dorit odată să o termin cu ea pe veci, pe-un niciodată, i-am scris sentința și am... uitat-o.

mă furișez precum un mesager secret
prin aerul lânced ostenit al sfîrșitului de zi

De fapt, nu e lânced și nici sfârșit de zi nu e. E prea trist din nou ce ai scris, nu pot să-i dau un alt sens - ar trebui să te recompun în întregime. Te las așa. Dar să nu rămâi de tot rămas, aștept să mai scrii, mereu frumos. O zi fericită.

Totul este relativ
Si totusi atat de trist
Cand in umbra noptii
Noi ne gandim la un vis
Care pe nedrept
Ne-a fost interzis
Cuprinsi de deziluzii
Am ajuns sa ne gandim
La calaii
Care ne vor elibera
De suprimarea durerii
Lasand doar o urma a placerii
A ceea ce noi numim dragoste
Inca una din multele glume proaste.

Daca nu te deranjeaza am sa pun aceasta poezioara si al mine pe pagina.