Înțelesuri profunde ale cuvintelor

Înțelesuri profunde ale cuvintelor Când pașii pătrund timid în lumea adâncurilor, o lume a splendorilor își dezvăluie puritatea; așa este și cu istoria lumii pe care mulți o cred întunecată și primitivă. Oare așa să fie? Câte cuvinte integral noi a creat lumea contemporană? Mi-e teamă că nici unul, căci rădăcina lor se află în fondul străvechi, din negura timpului, când cuvintele desemnau zei. Astfel, lumea vedică are în Bhaga un zeu cu semnificații multiple, de la patron al relațiilor intime, până la identificarea cu supremul. Bhagavat, așa cum apare în Bhagavad-Gita, spune: \"Nici zeii nu cunosc nașterea mea, căci eu sunt singura obârșie a zeilor...\" La persani el definește monoteismul personal, și de aici numele de Bahgdad (Zeul-dat)\", după Jean Vertemont. BAGA stă la baza bagajului de cunoștințe, care dă o forță spirituală aceluia care o posedă; în magie, sub forma baghetei fermecate, ajută zâna să îndeplinească dorințele oamenilor. Ca forță de creație, prin rotacismul b-v, definește organul feminin. Ca forță supremă, și uneori corecțională, apare în \" bagă de seamă\". Moldova este ca o \"moleculă\" de credință și spiritualitate, ca multe din DAVELE dacilor. Din ea și-au tras seva și cei doi prieteni, Ion Creangă și Mihai Eminescu. Tot ea poartă un nume ca o \"arhivă vie\" - Bogdana sau Bogdănie. BOG-DANA este o punte a protoistoriei indoeuropene. DANA apare în limba celtică (este personificarea pământului-mamă, și astfel mama zeilor). Strămoșii celților au trăit la începutul epocii prelucrării metalelor pe teritoriul nostru, deci termenul este vechi de cel puțin 3.000-4.000 de ani. Termenul DANA are legătură cu E-DEN- ul și cu expresia franceză \"est dans\" (care înseamnă \"este în\"). Din contopirea zeului -Tată, Bhaga, cu Dana, mama- Pămînt, a apărut în această lume trecătoare prima țară a lui Dumnezeu, Bogdana. Ea stă alături de Havila sau Valahia să confirme peste veacuri o istorie încă nerostită, căci Moldova are în România cea mai vie manifestare spirituală și religioasă, reflectată atât prin densitatea de mânăstiri cât și prin trăirea umană. Un alt cuvânt cu încărcătură spirituală deosebită este Bogdaproste sau Bogdaprosti. Dureros este că unii filologi care par să nu fi aflat încă de cele aproape două milenii de creștinism românesc caută termenul în slavă, iar slavii de curând au sărbătorit doar un mileniu de creștinare. BOG-DA, ca și în Bagdad, se poate traduce prin Dumnezeu dă. PROSTE, ca rădăcină a cuvântului prosternare semnifică rugăciunea în urma căreia se așteaptă darul lui Dumnezeu. Deci Bogdaproste înseamnă \"să-ți primească Dumnezeu rugăcinea, care însoțește pomana dată\". PO-MANA, ca și MANA cerească este o hrană care se împarte în amintirea celor dragi (pomenirea), dar și cu scop de jertfă ce însoțește o rugăciune. Perseverența în eroare a celor care cred că cele mai multe dintre cuvintele limbii române provin din împrumuturi recente este obsesivă și face ca și BOGÃ-ÞIA să fie interpretată ca provenind din slavă, când Zeul este BAGA, iar el \"îți BAGÃ-ÞIE în traistă din comorile sale\". S-ar putea ca înainte apariției limbii literare, înaintașii noștri să fi pronunțat bagație sau băgăție. Strămoșii noștri erau mai vechi decât cred mulți dintre noi. Camelia Tripon